Perioada de acomodare cu ceea ce înseamnă geoparc la Buzău a trecut, iar în iunie 2025 va fi prezentă în județul Buzău o nouă echipă de evaluatori ai UNESCO pentru a o lua de la capăt în ceea ce privește analiza bunei dezvoltări, sustenabilității, de altfel, a asocierii celor 18 comune în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului.

Au anunțat acest eveniment, la final de an, noii responsabili cu promovarea turismului buzoian, în speță vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Claudiu Damian care de la domeniul sănătate trece și la domeniul turism pentru a face administrație de alt nivel, dar și pentru a-și pune amprenta pe cea mai valoroasă organizare culturală, socială și turistică, acest geoparc devenit etalon mondial, așa cum spunea AICI Răzvan Popa, managerul Asociației Ținutul Buzăului, asociația cu specialiști de top care produc cele mai ample acțiuni din această structură.

Numai că, numărul comunelor care au prins pasul sustenabilității a rămas tot redus, nu s-a ajuns nicidecum la 18. Iată, însă că vicepreședintele CJB a avut luna aceasta, decembrie 2024 o întrevedere la București cu Madlen Șerban, secretarul general al UNESCO România, poate și cel mai mare susținător al arealului buzoian.
Așadar, revalidare în geoparc, spune Damian. O revalidare pentru care se întocmesc actele de fapt, de un an de zile.
Deopotrivă cu vicepreședintele CJ Buzău, Claudiu Damian, președintele Lucian Romașcanu accentuează – se înființează Asociația Intercomunitară Ținutul Buzăului alcătuită din toate cele 18 entități administrativ-teritoriale incluse în prezent în geoparc.

La un moment dat, s-a mai încercat această grupare a comunelor și orașelor din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, însă toată lumea a fost de acord până la … a susține economic anumite acțiuni din teritoriu, deși sumele solcitate au fost de fiecare dată mici. Bine, nici chef de dezvoltare serioasă nu au avut ele autorități locale din cel mai frumos geoparc al țării, însă e o discuție ce nu ar avea deloc câștigător.

Probabil însă, că de data aceasta, noua conducere a CJ organizează altfel asociația astfel încât să ajungă caravana dezvoltării în cât mai multe comune. Iată ce spun cei doi.
Esențial este că în ultimii doi ani numărul turiștilor care au poposit la noi în județ a tot crescut. Sunt oaspeți cunoscători care aleg poteci montane, dar și obiectivele turistice înveterate precum Focul Viu,Vulcanii Noroioși, Ținutul Sării, zona Ulmet – Bozioru sau Bisoca, zona cu drum încă în asfaltare până la Poiana Mărului. Despre Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului au scris în 2024 jurnaliști de pe tot glorbul, iar drumețiile montane sunt specificate și în topul mondial al revistei americane Vogue care pune România pe primul loc al listei țărilor sigure și recomandate pentru călătorii turistice în 2025!

Add Comment