Dacă au amânat până acum montarea de prize de alimentare a autoturismelor electrice, acum e vremea ca autoritățile publice locale să preia frâiele unei astfel de decizii, pentru că deliberativul buzoian, în speță consilierii județeni, vor vota pe 31 mai 2023, în ședința ordinară a Consiliului Județean Buzău ca 61 de comunități de la munte sau de la șes să primească microbuze școlare electrice.
O necesitate a timpurilor prezente, spun o parte dintre părțile implicate, o tichie de mărgăritar, au spus și apoi au votat, chiar, o mână de consilieri dintr-o comună de munte a județului Buzău, indiferent cum ar fi, hotărârea CJB va fi supusă votului plenului de consilieri județeni de la ora 10, pe 31 mai 2023.
Redăm integral textul hotărârii CJB, mai jos.
Proiectul de hotărâre este iniţiat în exercitarea atribuţiilor deliberativului judeţean cu privire la proiectul ce urmează să fie promovat în calitate de aplicant eligibil, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C15: Educație, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Pentru promovarea proiectului „Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău” s-a identificat ca sursă de finanțare nerambursabilă Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), apel deschis pentru depunere de proiecte la data de 18.05.2023, conform ghidului solicitantului, forma aflată în vigoare. Valoarea proiectului propus este de 66.406.186 lei, cu TVA inclus.
Implementarea integrală a investițiilor finanțate din PNRR prin prezentul proiect va fi finalizată, cel mai târziu, până la data de 31 decembrie 2024, dată limită menționată în Ghidul Solicitantului, forma aflată în vigoare.
Acest proiect vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere în zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare ”verzi” (electrice), ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp. Proiectul urmează a fi promovat în numele și pentru unitățile administrativ teritoriale beneficiare de microbuze școlare electrice, care vor facilita transportul elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar cu clase de nivel primar și/sau gimnazial și/sau liceal.
Precizez că, din totalul de 69 de unități administrativ teritoriale eligibile rezultate din anexa nr. 13 la ghidul solicitantului, un număr de 8 U.A.T.-uri au renunțat pe motiv de resurse bugetare, număr de copii în scădere sau deținerea în prezent a unui/unor microbuz/microbuze școlar/școlare.
Iar în raportul acestei hotărâri scrie…
RAPORT
la proiectul de hotărâre pentru aprobarea promovării proiectului „Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C15: Educație, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi
Cererea de finanțare nerambursabilă cu titlul „Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău” urmează să fie promovată de către solicitantul eligibil U.A.T Județul Buzău, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C15: Educație, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, apel de proiecte deschis în perioada 18.05.2023 – 13.06.2023.
Proiectul vizează:
– tranziția spre ”verde”, care reprezintă punctul central al agendei Uniunii Europene pentru următorul deceniu, iar sistemele de învățământ joacă un rol important în aceste demersuri, care trebuie să beneficieze de o infrastructură modernă;
– asigurarea mobilității prin microbuze electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, asigurând mijloace de deplasare pentru elevii aflați în zone cu populație scăzută, facilitând accesul la educație de calitate a acestora, cu protejarea mediului în același timp.
Promovarea proiectului se va face de către solicitantul eligibil U.A.T. Județul Buzău, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale beneficiare, pe baza criteriilor aprobate prin ghidul solicitantului, pornind de la analiza nevoilor centralizate în Anexa nr. 13 la Ghidul Solicitantului, realizată de către Inspectoratul Școlar Județean Buzău anterior lansării apelului de proiecte. Judeţul Buzău, în calitate de solicitant eligibil conform prevederilor Ghidului solicitantului, pentru stabilirea U.A.T.-urilor beneficiare, a procedat la consultarea unităţilor administrativ teritoriale eligibile din judeţ, precum şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Utilizatorii finali sunt elevii și cadrele didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar aflate în aria administrativ-teritorială a orașelor/comunelor menționate în proiectul de hotărâre.
Conform Ghidului Solicitantului, unitățile administrativ teritoriale beneficiare deleagă dreptul de depunere a aplicațiilor de finanțare către U.A.T. Județul Buzău, pe baza unor protocoale/ hotărâri de consiliu local, în baza autonomiei locale și a regulilor referitoare la mandat prevăzute în Codul civil. Astfel, unitățile administrativ teritoriale deleagă Județului Buzău solicitarea de finanțare nerambursabilă pentru achiziția de microbuze electrice școlare.
În situația aprobării cererii de finanțare și semnării contractului, solicitantul eligibil, U.A.T. Județul Buzău, urmează a iniția și derula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru microbuzele electrice școlare, în baza cerințelor stabilite prin ghidul solicitantului, microbuze care urmează a intra în proprietatea județului Buzău până la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului. Totodată U.A.T Judeţul Buzău solicitant eligibil va păstra garanţia asupra bunurilor achiziţionate prin proiect pentru U.A.T-urile beneficiare.
Conform Ghidului Solicitantului pentru acest apel de proiect (a se avea în vedere Anexa 13), din județul Buzău au fost evaluate și selectate ca eligibile un număr de 69 de UAT-uri ce îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute prin acest program (pe baza Analizei de nevoi realizată de către Ministerul Educației). Dintre acestea, 8 UAT-uri fie nu își pot asuma responsabilitățile financiare ce derivă din implementarea proiectului și monitorizarea acestuia, fie pot asigura transportul copilor cu mijloacele de transport pe care le dețin.
Pentru cele 61 de UAT-uri beneficiare ale proiectului, vor fi achiziționate un număr de 61 de microbuze electrice de capacitate 16 + 1 (capacitate ce include și un loc special amenajat pentru persoane cu dizabilități) iar costurile de achiziție pentru acestea depășesccu mult valoarea estimată prin Ghidul Solicitantului pentru achiziția unui microbuz electric (ghidul prevede la nivel național suma de 250.000.000 euro pentru achiziția unui număr de 3.200 microbuze electrice, ceea ce înseamnă un cost aproximativ de 78.125 euro/bucată, ori costurile rezultate din studiul de piață necesar pentru bugetarea proiectului pun în evidență un cost mediu de 185.000 euro fără TVA, respectiv 220.000 euro cu TVA). Din aceste considerente a rezultat necesitatea asumării cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
La finalizarea perioadei de implementare a Proiectului, dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate (microbuze electrice) va fi transferat, cu titlu gratuit, unităților administrativ teritoriale beneficiare.
Ca urmare, este necesară inițierea unui proiect de hotărâre prin care, în respectul prevederilor legale şi în baza formei actuale a ghidului solicitantului, urmează a se aproba:
– promovarea proiectului „Dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău” în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, în numele și pentru unitățile administrativ teritoriale beneficiare;
– valoarea totală a proiectului precum și asumarea de către Unitatea Administrativ Teritorială Județul Buzău a unei contribuţii financiare neeligibile proprii, în scopul implementării proiectului;
– asumarea eventualelor cheltuieli conexe aferente proiectului de către U.A.T. Județul Buzău.
Add Comment