Interviu

A fost scoasă și înlocuită o parte din asfaltul nou, de pe drumul spre Bisoca

Marea surpriză a infrastructurii de la Curbura Carpaților, celebrul drum de 24,5 kilometri, cunoscut ca drumul lui Ceaușescu din Munții Buzăului pentru că drumul acesta a fost construit la ordinul dictatorului comunist dornic să vâneze sus, la munte, drum deja asfaltat 90 la sută, spunea în septembrie 2025 actualul președinte interimar al Consiliului Județean Buzău, este azi decopertat pe o porțiune semnificativă și pus alt asfalt peste stratul acum cu piatră.

poza buzaulinreportaje, 31 octombrie 2025

Oamenii locului spun că actualul constructor a făcut minuni de când lucrează, spre exemplu, de la Poiana Mărului și până în satul Lopătăreasa, asfaltul are și 30 de centimetri, fiind acum greu de ieșit de pe drumurile laterale, însă drumul este încă în lucru, aceste aspecte vor fi remediate, desigur. Constructor este Eurocerad, companie sută la sută românească, se pare, implicată și în construcțiile din Baza militară de la Deveselu, cu ajutorul companiei Nitras, firme anunțate în mod serios de fostul președinte de Consiliu Județean Buzău, Lucian Romașcanu în luna mai 2025. Linkurile conțin declarațiile de la acel moment.

Totuși, Adrian Robert Petre, președinte interimar al CJB spunea în septembrie 2025, tot după ședința lunară a deliberativului, că 90 la sută din drum este asfaltat, iar câteva săptămâni mai târziu, lucrurile au luat altă întorsătură – asfaltul a fost scos pentru că terasamentul pe porțiune Vintilă Vodă-Sărulești nu-l putea susține. Iată declarația acestuia acestuia din 30 octombrie 2925, post ședința lunară a CJB.

În acest context, rămâne întrebarea cine plătește noile cheltuieli, iar președintele interimar al CJB răspunde fără tăgadă.

Drumul spre Bisoca este unul spectaculos, exclusiv montan! Este o suită impresionantă de curbe ce reliefează peisaje studiate de studenții la Facultatea de Geografie în perioadele de practică, fotografiate și promovate de către turiștii ce ajung pe piscurile din patria ciobanului Bucur!

Redactie

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole