Pe 12 noiembrie 2025, consilierii județeni s-au întrunit în ședință extraordinară. Potrivit anunțului postat pe ww.cjubuzau.ro, Consiliul Județean Buzău s-a reunit în ședință extraordinară de îndată pentru a aproba proiecte importante privind utilizarea excedentului bugetar. În același timp, consilierii județeni coordonați d epreședintele interimar Adrian Robert petre au vottat rectificarea bugetului județului Buzău, dar au spus da și pentru actualizarea acordului de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est astfel încât să aibă loc implementarea proiectelor de eficiență energetică finanțate prin programul european ELENA – Orizont 2020.

Acest acord asigură pe de o parte continuitatea proiectelor aflate în derulare, pe de altă parte, stabilitatea financiară a instituțiilor publice din subordinea Consiliului Județean Buzău. Acest demers înlătură eventualele discontinuități în oferirea serviciilor către cetățeni. Desigur, efectele deciziilor de la mijloc de lună noiembrie 2025 vor fi vizibile în următorul an calendaristic anunțat a fi unul strâns financiar.


Add Comment