Ziua în care ne pleacă bunii devine cea mai tristă din viața ce ne mai rămâne doar ca să stea atârnată de amintiri risipite în respirații calde. Punem giulgiu alb în jurul chipului care apare de-acum în vis, deh!, a plecat deja …. ne hrănim scurt cu trăirea la prima oră a dimineții că a trecut pe-aici și-ar fi zis o vorbă taman când sufletul de copil ardea de deznădejde și de dor, iar mai apoi credem vag doar în trecerea aceea iluzorie … parcă l-am visat pe tata! Ni se duc unul câte unul bunii, temerarii care au zidit vieți din viața lor, care au rupt din bucuria sensului lor pe pământ pentru a șterge și lacrima vreunui copil străin cu tatăl plecat sau poate dispărut, efectiv din teama de a fi. Și iau cu ei istorii despre locuri, sute de oameni ce le-au ascultat vorba și fapte mari într-o lume împuținată, mică, plăpândă.
De sâmbătă, 20 septembrie 2024, așa, când să se ducă ziua spre noapte, Ion Moise, băcanul din Munții Buzăului a dat să fugă, și-a reușit! A trecut Styxul, râul ce separă lumea viilor de cea a morților, spun emblematici scriitori când vorbesc despre reaua și necredincioasa zi a morții, moarte care înșeală mereu nevolnic frumoasa viață, atât de înconjurată de iubire și oameni, unii prea buni! Așa a fost și băcanul de la Magazia Gura Milii! Parcă prea bun sau mereu bun, fără dojană. Nici transformarea vremurilor cu oameni încă demni, credincioși și cuminți în iubirea lor, în vremuri cu oameni mereu în fugă după ceva, superficiali și greu ascultători de vorbe calde, așezate și aducătoare de bine nu l-au schimbat pe Ion Moise, care ar fi împlinit pe 16 februarie 2025 venerabila vârstă de 90 de ani.
Ne mor bunii și ne rămâne lumea de lângă noi, goală…Despre băcanul de la Gura Milii deapănă povestiri cu pâini mari și mereu bune la gust, conserve care să sature o seară, o întreagă familie și orez cu bob mare, soții și nevestele satelor din arealul Gura Teghii trecuți deja și ei de șapte decenii de viață. Ei își aduc aminte de hrana bună adusă cu rucsacul de la pădure, bine, încă erau active exploatații forestiere, iar Magazia de la Gura Milii avea rol cheie pentru hrănirea întregii Văi a Buzăului. Și de-ar fi fost să fie-n viață, o bunică strașnic de elegantă și cu vorbă la fel de așezată și sfătoasă ar fi zis de Ion Moise cât de ageră îi era mintea la școală, la orele de matematică. Ce-i drept, își dădeau ghionturi – ea, fată cuminte, să-l atenționeze pe colegul de bancă, poate mai năstrușnic. Puțina carte a vremurilor apuse, iată a fost temelie – munteanul care a trecut munții, mai în grabă pe Tainiță, din satul de baștină – Terca, comuna Lopătari, mai de ocol, de-a roata pe Valea Buzăului, pentru a deveni băcanul atâtor generații care și-au hrănit familiile de la Gura Milii.
Să-i dăm sufletului oblonul deoparte și să răsuflăm – câți dintre noi ar avea în prezent capacitatea să învețe cizmărie, iar mai apoi să prindă creionul fără să-l mai scape, pentru adunări, scăderi, gestiunea unei magazii forestiere unice în regiune?
Nu prea avem comparație în prezent – un prezent al huzurului și al lipsei de apreciere. Dar, ni se duc bunii… și doare…
În urechea dreaptă, o voce caldă dă să spună …… Măi, tată, ia să-l aduci pe la mine pe nenicu, că-i om bun și să-l mai văd o dată pe fratele! … Nenicu era fratele lui Ion Moise (1935-2024). Tot băcan. Toader Moise (1932-2021). Dar în sat, la Terca, pentru oamenii de-acolo și din satul din amonte, Ploștina. Fratele mai mare, forțat de timpuri să aibă de grijă întregii sale familii cu frați mulți, și băieți și fete. Răsfoiți și citiți AICI și AICI.
La Gura Milii, la Ion Moise este clar vorba despre munte, izolare, oameni ai muncii celei mai grele – la pădure. Pentru ei era magazia cu alimente. Numai că, povestesc în comentarii triste copii, azi adulți cu familii închegate, nea Ion Moise le aducea și lor, copiilor din sat, bomboane de la magazie.
Aici e semnul bun, blândețea caracterului celui aparte – punea balanța egală între sărac și bogat, între ai lui și cei din sat.
Nume și renume. Băcanul de la Gura Milii, Ion Moise face parte din generația bătrânilor care au încercat din răsputeri să pună stavilă copiilor lor să plece din sat – și-au reușit cu vreo câțiva dintre cei ajunși azi la 50 de ani, din generația celor care au zidit cu mâinile goale, cu balegă de vacă și cu pământ galben, frământate cu apă de izvor case azi, considerate cele mai eficiente sau care și-au învățat seara, nepoții, să se așeze în genunchi, lângă pernă, pentru a le ține strânse mâinile cât să-nvețe Înger, îngerașul meu, iar la caz de boală au feliat cartoful, l-au stropit cu o gură de țuică și au alinat suferința, ori au tăiat coltuc de pâine lângă bucata de șuncă. Așa i-au îndemnat pe-mbujorații de copii să guste cât să deprindă pe viață bucuria de-acasă!
A fost cel din urmă și cel mai mare băcan din Munții Buzăului. Gura Milii, cu tot cu magazia ei de alimente, azi sunt povestiri doar și-aceleași arcuiri montane spre Penteleu! Și nici forfotă de muncitori la pădure nu mai e.
Ceremonia de înmormântare a ziditorului de speranțe prin vorbe așezate în suflet, a băcanului înțelept Ion Moise din Gura Teghii are loc marți, pe 24 septembrie 2024, la mijloc de zi. Câțiva poate că-i veți aduce înapoi câteva din bomboanele oferite surprinzător de băcan la întoarcerea de la Magazia de la Gura Milii, voi copii fiind pe ulițele din sat! Noi, ceilalți aducem o zi cu soare, bună și blândă, așa cum a fost inima lui Ion Moise!
Odihnă veșnică, la sfat cu îngerii Domnului!
Mulțumesc că m-ai făcut OM!
Articolul este scris prin ochii unui copil dus de mână la școală de nea Ion…
Add Comment