Ȋn urmă cu 112 România scria istorie în domeniul prelucrării materialului lemnos chiar din judeţul Buzău. IFET Nehoiu devenea din start cea mai mare fabrică din Europa în acest domeniu. Produse de mare finite pentru industria mobilei la nivel continental plecau din oraşul buzoian în toată Europa. Istoria s-a stins însă, iar în locul colosului IFET Nehoiu au apărut mici fabrici de prelucrare a lemnului. Ȋnsă, şi în prezent oraşul buzoian cu puţin peste 10.000 de locuitori brevetează la acest capitol. Aici există fabrici ce produc mobila high-tech unică în UE.

Ȋnsă industria mobilei este o Cenusăreasă deloc băgată în seamă de guvernarea liberală care nu preţuieşte produsele româneşti şi, ca atare nu asigură pârghii de dezvoltare.

PSD propune prin programul de guvernare un detaliat program național de gestionare a resurselor lemnoase, pentru prelucrarea finită în România, care să susțină dezvoltarea locală și ocuparea forței de muncă. Social-democraţtii au politici publice clare de susținere și sprijin a industriei forestiere și de prelucrare primară.

PSD proune un pachet de facilități pentru susținerea producătoriilor de mobilă, astfel încât materialul lemnos să nu mai fie exportat și să ajungă în țară prin import produs finit. De asemenea si un sistem compensatoriu acordat proprietarilor de păduri pentru pierderi suferite de constrângeri de mediu, în cazul pădurilor aflate în arii naturale protejate, folosind finanțarea europeană, precum și Fondul de Mediu.

TEXT ASUMAT DE PSD BUZAU COD MANDATAR 11200020

Articolul precedent(P) 6 motive pentru care PSD merită votul buzoienilor pe 6 decembrie
Articolul următor(P) PSD: 140 de milioane de euro pentru ca roşia românească să fie promovată în România