În acest demers, GreenGroup de la Buzău este susținut de Abris Capital Partners („Abris”), investitorul de top de private equity din Europa Centrală. Acesta a sprijinit GreenGroup, cel mai mare grup integrat de reciclare din Europa Centrală, cu obținerea de fonduri în valoare de 127 de milioane de euro, pentru a-și accelera creșterea și pentru a susține cererea tot mai mare din regiune pentru produse reciclabile și sustenabile.

Potrivit comunicatului de presă remis redacției www.buzaulinreportaje.ro, finanțarea va permite GreenGroup să valorifice dezvoltarea de succes obținută deja de la intrarea Abris în companie și să-și accelereze planurile de extindere a operațiunilor sale în întreaga regiune, dezvoltând soluții unice pentru a recicla materialele aruncate anterior și pentru a intra pe noi segmente. Fondurile obținute vor permite grupului să își cvadrupleze capacitatea de rPET până la 28.000 de tone și aproape să își dubleze capacitățile de reciclare a sticlei și a DEEE, pentru a ajunge la 150.000 de tone și, respectiv, 73.000 de tone. În plus, GreenGroup se va extinde în domeniul reciclării motoarelor electrice și al producției de combustibil derivat din deșeuri, investind, de asemenea, în diverse programe ESG, inclusiv în mai multe proiecte fotovoltaice.

Finanțarea a fost obținută printr-un sindicat de bănci, dintre care UniCredit Bank și Raiffeisen Bank au acționat în calitate de Coordonator, Bookrunner și Aranjor Principal Mandatat, iar Banca Comercială Română, ING Bank și OTP Bank România, în calitate de Aranjor Principal Mandatat. Coordonatorii de sustenabilitate pentru această tranzacție au fost ING Bank și Raiffeisen Bank, în timp ce Banca Comercială Română a fost Agent de Facilitate si Garanții. Această sindicalizare subliniază încrederea partenerilor GreenGroup și sprijinul lor ferm acordat grupului și tranziției acestuia către economia circulară.

Adrian Stănculescu, Partener și Head of Abris Romania, a comentat:

„Această finanțare reprezintă o etapă importantă pentru GreenGroup și susține un program amplu de investiții, care va fi implementat în următorii patru ani, ca parte a strategiei grupului de a deveni liderul regional în domeniul economiei circulare. Împreună cu GreenGroup, am dezvoltat o strategie proactivă pentru a valorifica impulsul considerabil al afacerii, stimulat de obiectivele de sustenabilitate stabilite la nivel global de guverne și corporații. Intenționăm să propulsăm și mai mult această companie ambițioasă în regiune și vom continua să investim în toate diviziile sale, diversificând oferta de produse și dezvoltând noi capacități de procesare.”

Abris a investit pentru prima dată în GreenGroup în 2016, achiziționând participația majoritară a grupului integrat de reciclare. De atunci, afacerea s-a extins rapid, iar în prezent are capacitatea de a procesa 280.000 de tone de deșeuri pe an, inclusiv PET, echipamente electronice, lămpi, baterii și sticlă, în 10 unități de producție din România, Slovacia și Lituania.

Pe lângă creșterea sa organică, GreenGroup a urmărit o strategie ambițioasă de fuziuni și achiziții în toate diviziile sale din Europa Centrală. La sfârșitul anului 2019, grupul s-a extins în Slovacia și Lituania, unde gestionează două fabrici moderne de reciclare PET, iar în 2020 Abris a achiziționat o participație de 100% în Eltex Recycling, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul managementului deșeurilor industriale din România, permițând GreenGroup să facă încă un pas spre un model de economie circulară.

În plus, GreenGroup a devenit de curând prima companie din Europa care a obținut certificarea Gold Standard la nivel internațional pentru reducerea emisiilor de CO2 în urma reciclării PET, oferindu-le companiilor și persoanelor fizice posibilitatea de a-și compensa amprenta de carbon.

Constantin Damov, CEO al GreenGroup, a comentat:

„Acesta este un pas important pentru stimularea economiei circulare în regiune, deoarece acum suntem pregătiți să ne consolidăm modelul de succes pe noi piețe. Finanțarea sustenabilă este cheia accelerării circularității și suntem recunoscători partenerilor noștri financiari pentru angajamentul lor de a juca un rol activ în ceea ce privește sustenabilitatea în regiune.”

Abris Capital Partners

Abris Capital Partners este un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunități mid-market în țările din Europa Centrală. Fondat în 2007, Abris are ca strategie parteneriatul cu cele mai dinamice și de succes companii din Europa Centrală, care pot beneficia de un influx de capital și/sau expertiză managerială atât la nivel strategic, cât și operațional. Cu un capital de investiții de aproximativ 1,3 miliarde de euro, Abris a obținut suport financiar de la multe instituții de investiții de top la nivel global, inclusiv fonduri de pensii publice și corporative, instituții financiare, companii de asigurări și fonduri de tip endowment de la universități din SUA. Abris are un orizont de investiție pe termen lung și urmărește de obicei tranzacțiile în care poate obține un pachet majoritar sau total în investiție. Marja de investiție Abris pentru o tranzacție se situează între 30 și 75 milioane euro, cu posibilitatea unor sume mai mari, în funcție de caz. Abris operează în echipe regionale din birourile din Varșovia și București.

GreenGroup

GreenGroup este un important grup regional integrat de reciclare și un promotor al economiei circulare, care sărbătorește 20 de ani de activitate în 2022. GreenGroup este liderul pieței europene în domeniul reciclării PET și al producției de fibrei de poliester și un jucător cheie în domeniul reciclării electronicelor, al reciclării deșeurilor de sticlă și al managementului deșeurilor industriale. Din 2016, compania este deținută majoritar de Abris Capital Partners, unul dintre cei mai importanți investitori de private equity din Europa Centrală. În prezent, ecosistemul GreenGroup cuprinde cinci divizii majore de afaceri: reciclarea PET, reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE), reciclarea deșeurilor de ambalaje din sticlă, managementul deșeurilor industriale și răspunderea extinsă a producătorilor (EPR) pentru deșeurile de ambalaje.

Articolul precedent(P) De azi, semafor între străzile Ostrovului și Constantin Giurescu
Articolul următorDescoperiri “uimitoare” în canalizarea din Buzău!