Tânărul deputat social-democrat Andi Cristea a poposit recent într-unul dintre locurile speciale ale istoriei neamului românesc care s-a jertfit de-a lungul istoriei în numeroase zone de război ale lumii. Andi Cristea a poposit la Soultzmatt unde sunt înhumați 687 dintre eroii români ai Primului Război Mondial. Iată ce spune acesta într-o postare pe pagina personală de socializare!

” În timpul primului război mondial, 2.344 ofițeri și soldați români au murit în prizonierat german departe de casa, în Alsacia și Lorena. Ca prizonieri de război, ei au fost victimele unor severe represalii din partea soldaților germani, după angajarea României alături de Aliați în 1916.

Împreună cu o parte a colegilor mei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domnii senatori Corlățean și Prioteasa, am adus un omagiu și un simbolic buchet de flori la Cimitirul Militar românesc de la Soultzmatt (Franța), unde inclusiv buzoieni de-ai noștri se odihnesc pentru totdeauna”.

Acest cimitir este construit în 1920 în zona franceză Alsacia. Cei 687 de români au murit în lagărul Soultzmatt din regiune.

Deportați în iarna 1916-1917, arată www.wikipedia.org (pe când Alsacia aparținea Imperiului German), majoritatea au pierit în condiții atroce din cauza înfometării, frigului și bolilor, privați de orice legătură cu familiile din țară. După război osemintele au fost scoase din diverse gropi comune.

Cimitirul a fost inaugurat în anul 1924 de către Regele Ferdinand și Regina Maria a României.

Este localizat în mijlocul unei păduri aparținând comunei Soultzmatt, chiar pe terenul fostului lagăr, în punctul numit Val du Pâtre. Este singura și cea mai mare necropolă militară românească din Franța.

Articolul precedent(P) Senator Sbîrnea: Povestea „Sufletelor moarte” vs. comisia parlamentară care poate ancheta falsificarea datelor pandemiei
Articolul următor(P) Consilierii PNL au primit și promisiuni de la primarul Toma