Informația apare pe contul de socializare al deputatului buzoian Andi Cristea. În mesajul sumar, social-democratul arată că în fapt votul primit aduce o continuare a activității sale avută și în plan continental în calitate de europarlamentar.

Iată ce spune deputatul PSD Andi Cristea despre numirea sa în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore: „Am onoarea ca de astăzi, în urma votului acordat în ședința plenului reunit al Parlamentului, să conduc Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore. Este o continuare firească a activității mele din Parlamentul European, unde am făcut parte din același grup de prietenie parlamentară. Iar din postura de vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a PE (n.r. Parlamentul European) am avut, de asemenea, o bună colaborare cu Singapore și Ministerul de Afaceri Externe al acestui stat, condus de excelența sa, dr. Vivian Balakrishnan. Din această nouă ipostază îmi propun să impulsionez cooperarea bilaterală între parlamentele naționale ale României și Republicii Singapore și identificarea oportunităților de cooperare în diferite domenii„, scrie Andi Cristea.

Interesant este că în cei 54 de ani de relații bilaterale România și Singapore au desfășurat acțiuni economice, culturale si sociale deosebite. De asemenea, România exportă în Singapore, potrivit www.singapore.mae.ro, combustibili, produse chimice (PVC, polietilenă, îngrăşăminte, articole din cauciuc), produse siderurgice, motoare electrice, rulmenţi, componente industriale şi valve, produse din aluminiu etc. și, la rându-i importă aparate electrice şi electronice, aparatură diversă, minereuri, cauciuc natural, componente electronice. Anual, valoarea schimburilor comerciale depășește 100 de milioane de USD. În Singapore există o comunitate de 300 de români rezidenți mai ales în capitala Jakarta și care lucrează în domenii informatice sau industrii noi.