În ultimele patru zile, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a avut două întâlniri aparte cu ambasadori din țări europene cu care România deține parteneriate culturale de tradiție, Franța și Germania, numeroase personalități din domeniu făcând parte în istorie din culturile celor trei state.

Așadar, unul dintre evenimente se referă la întâlnirea cu E.S. Laurence Auer, ambasadoarea Republicii Franceze la București. Ministrul Romașcanu spune despre această întâlnire așa: „Am purtat o discuție deschisă despre trecutul și viitorul colaborării culturale între țările noastre, trecând prin prezentul extrem de bogat în proiecte valoroase. Urmează Ziua Francofoniei, președinția Consiliului UE asigurată de Franța și multe alte ocazii pe care le putem marca prin evenimente culturale”

Tot o întâlnire specială a fost cea cu E.S. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București.

Despre aceasta, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a spus că accentul discuțiilor a fost pus pe ” colaborarea culturală dintre cele două țări, despre istoricul extrem de bogat al sprijinului ambasadei pentru prezența culturală a României în spațiul german (de menționat doar ajutorul dat pentru cele două târguri majore de carte, Leipzig și Frankfurt) și despre cum va continua acesta în viitor. Vom avea ocazii concrete și în acest an de a face proiecte relevante împreună și pentru acest lucru reiau și aici mulțumirile noastre”. 🤝

Articolul precedentLa zi, de pe șantierul drumului lui Ceaușescu
Articolul următorImobil de închiriat pe strada Frăsinet