Cum a devenit Comisia Europeană arbitru în cazul PNRR, în timp ce PNL și USR se devorează reciproc și, împreună, devorează România!

Puțini își mai amintesc poate despre rolul unui reprezentant al Comisiei Europene, domnul Carsten Rasmussen, șeful Unității România din cadrul DG Regio, care, în 2019, a vizitat mai multe zone istorice din țara noastră: Oltenia, Bihor, Cluj și Iași și a lansat ideea că ar fi bine să fie trecute de la Autoritățile de Implementare Managerială în coordonarea Agențiilor de Dezvoltare Regională. Poate și mai puțini știu că, în anul 2020, Guvernul Orban a trecut această obligație din sarcina Ministerului Dezvoltării în sarcina Ministerului Fondurilor Europene. Domnul Marcel Boloș, fost Ministru PNL al Fondurilor Europene, a fost unul dintre cei care a admis atunci utilitatea și beneficiile acestei propuneri. Sosirea lui Cristian Ghinea la șefia Ministerului Fondurilor Europene, rebranduit în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a însemnat blocarea definitivă a acestui proiect, care ar fi adus posibilități clare de dezvoltare regională.

Ciudat….am mai auzit de faptul că schimbările de la guvernare au ca efect blocarea proiectelor  predecesorilor, dacă aceștia au avut altă culoare politică. Chiar dacă unele dintre ele sunt utile. Chiar dacă aceasta presupune și implică prejudicii suportate de cetățeni. În această categorie intră drumuri începute, dar neterminate, construcții edilitare de orice fel, proiecte legislative în orice domeniu și așa mai departe, orice domeniu fiind afectat cu nepăsare doar din simplul și cinicul motiv: Nu sunt ale noastre, sunt ale lor! Să dispară!

Dar să fii din același arc guvernamental și să ignori și să anulezi proiectul predecesorului, mi se pare nu doar de neînțeles, ci de-a dreptul absurd! Vorbim de rotativa PNL- PNL, USR PLUS, de o coaliție care se mândrește cu unitatea și dialogul dintre membrii săi, dar care, așa cum se vede, se manifestă prin lupte intestine, conflicte de interes și sabotaje care se reflectă și se repercutează toate asupra românilor și României.

În aceeași categorie intră și PNRR!

Practic, un cadou care li se pare ”otrăvit” guvernanților actuali și care a ajuns pe mâna aceluiași domn Ghinea, care, nu numai că nu știe ce să facă în privința lui, dar își justifică incompetența și respingerile PNRR de către oficialii Comisiei Europene prin faptul că este mai bine să ceri mai mult, ca să aibă de unde se tăia. Deși același domn Ministru userist Ghinea a fost cel care a comunicat că recomandarea Comisiei Europeană a fost ca România să nu facă cereri de împrumut pentru cele 16 miliarde de euro, la care tehnic este îndreptățită, dat fiind că este în procedură de deficit excesiv! O fractură de logică la care se adaugă cecitatea și caracterul dictatorial pe care le-a manifestat și le manifestă atât în tot ceea ce presupune elaborarea PNRR-ului, cât și în ceea ce privește pregătirea României la accesarea fondurilor europene fără precedent din cadrul exercițiului financiar multianual european pentru perioada 2021-2027!

Rușinos că s-a ajuns aici și suntem ultimii din Europa în a prezenta un plan cusut cu ață albă, pentru care nu s-a dorit dezbaterea parlamentară și pentru care a fost nevoie de însăși intervenția Comisiei Europene ca să îl convingă pe premierul în funcție. Un premier care crede că reprezentanții Comisiei Europene girează și acceptă Planul Național de Redresare și Reziliență al României doar pentru că premierul statului român folosește ca argumente aerul de rebel fără cauză și viziunea puerilă a tot ceea ce înseamnă și presupune guvernarea unui stat european cu drepturi depline.

Încă o dată, se face dovada fără echivoc a iresponsabilității guvernelor Orban și Cîțu, care, prin împrumuturile galopante pe care le-au contractat zilnic la cele mai mari dobânzi, privează România de oportunitatea de a lua folosi componenta de împrumut a PNRR, care, la cele mai mici dobânzi posibile,ar fi susținut dezvoltarea țării.

Mai avem o ultimă șansă! PSD a prezentat public un Plan de Redresare si Reziliență coerent și își reînnoiește oferta ca specialiștii și experții săi să se implice pentru ca România să aibă cât mai rapid un document final care să respecte cerințele Comisiei Europene.

Suntem într-o cursă contra cronometru și orice zi pierdută înseamnă un risc mai mare ca să pierdem miliardele de euro care ne-au fost alocate.

În plus, ceea ce nu spune nici PNL, și nici USR! Pentru că, din iunie, Comisia Europeană să poată face demersurile pe piețele de capital și, prin urmare, să suțină finanțarea planului Next Generation EU, care cuprinde Mecanismul de Relansare și Reziliență prin care se finanțează PNRR-urile, este necesar ca fiecare stat membru să ratifice Decizia privind Resursele financiare Proprii ale U.E., fără de care nu se pot accesa creditele. Ghiciți ce! România nu a făcut asta, iar, la cum se prezintă lucrurile din perspectiva PNL și USR nici nu are de gând! De ce? Pentru că interesele lor politice sunt net superioare oricărui interes național și oricăror altor beneficii naționale. Practic, pierdem și vom continua să pierdem sume și ocazii fără precedent doar pentru că PNL și USR continuă să se devoreze reciproc și, împreună, să ne devoreze pe toți!

Senator PSD de Buzău,

Liliana Sbîrnea