Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a fost prezent astăzi la Șcheia, comună suceveană în care a fost sfnțită Biserica monument Sf. Ilie, ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Aceasta a fost resfințită astăzi după ce a fost restaurată complet printr-un proiect cu fonduri europene inițiat de Primăria Șcheia și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Slujba de resfințire, dar și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și PS Damaschin împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Oaspeții au fost întâmpinați la poarta bisericii cu pâine și sare, dar și cu flori de credincioșii veniți în număr foarte mare majoritatea îmbrăcați în costume populare. Iată ce a scris ministrul Romașcanu pe pagina sa de socializare.

” În primul rând un La Mulți Ani din suflet eroilor români ai aerului! Oamenilor de mare curaj care îmblânzesc cerul, Sfântul Ilie să vă ocrotească! 🙏La Mulți Ani și tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie, să fiți sanatoși și bucuroși! 🥂

Pentru mine astăzi a fost o zi specială, de mare bucurie și emoție:

Am participat la sfințirea Mănăstirii Sfântul Ilie de lângă Suceava, ctitorie din 1488 a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, o slujbă de o frumusețe aparte oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de PS Damaschin, Episcopul Rădăuților împreună cu un sobor de preoți cu har și voci de vis. Am avut marea onoare de a primi Ordinul Mușatinilor din partea Arhiepiscopiei, din mâinile IPS Calinic, unul din momentele ce rămân în suflet și care sunt un îndemn de a încerca să mă ridic la nivelul așteptărilor vremelnicei demnități pe care o ocup.

Am vizitat apoi Fălticenii, Muzeul Ion Irimescu, care găzduiește o colecție impresionantă a unuia din cei mai mari sculptori ai României.

La finalul acestei zile minunate am avut bucuria întâlnirii cu multi din primarii Partidul Social Democrat din județul Suceava, oameni vrednici, dedicați comunităților lor”.

🇷🇴
🇷🇴
🇷🇴
Articolul precedent(P) Se construiește în tarlaua 19 a Buzăului
Articolul următor(P) CineParc Buzău, filme sub acoperișul de stele