Liderul liberal de la Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu ia atitudine față de acțiunile de protest pe care reprezentanții partidleor de opoziție le organizează sistematic și le cere să treacă la muncă, lucruri serioase care să ducă la consolidarea României. Într-o postare pe propria pagină de socializare, liberalul buzoian le cere acestora să facă acte de opoziție politică și nicidecum instigare la orice și oricând.

” Asistăm la distrugerea autorității statului orchestrată de noua alianță USR Plus-AUR!

Mă întreb dacă e intenționată sau așa le iese acestor artizani de scandaluri, demne de arena unui circ cu clovni, sub pretextul unui naționalism care mai degrabă îndeamnă la haos și anarhie. Ce știu acești indivizi când se lăcomesc să arunce cu netrebnicii la adresa unui guvern legitim, decent, activ și mai ales la adresa unui premier care reușește să mențină echilibrul statului într-o perioadă atât de grea pentru Europa, într-o criză de sănătate la nivel mondial. Opoziția nu are de a face cu țipatul de pe margine. A face opoziție într-un stat de drept înseamnă, în primul rând, un parteneriat declarat cu românii și în interesul acestora.

Țin să-i anunț pe băieții duri de la AUR că România nu e un sat fără câini și aceste manifestații naționaliste, la care asistăm de vreo jumătate de an încoace, nu au nimic în comun cu principiile acestei ideologii. Observ că USR începe să aibă un comportament de partid-parazit, respectiv, un partid care se agață de o altă formațiune politică sau de o idee a acesteia, în speranța că poate să mai „tragă ceva pe dreapta”. După ce a tras de PNL, a șantajat și s-a folosit de bunele intenții ale celui mai vechi partid din România, acum se agață de AUR crezând că rețeta succesului se află la scandalagii de serviciu care pledează în mari patrioți invocând un fals naționalism. Când au avut șansa să guverneze, au dat bir cu fugiții pentru că și-au dat seama că menirea lor este de fapt să-și dea cu presupusul stând confortabil pe canapea. Ăsta e nivelul USR—ului: MIC și foarte MIC. Acum le-a intrat în cap că dacă urlă și ei ca ai lor colegi, „isteții” de la AUR, poate, poate îi aude cineva și mai recuperează din electoratul dezamăgit de dezastrul pe care l-au făcut cât au fost la guvernare.

Subiectul pe care l-au ales de data asta este așa zisul fals al tezei de doctorat al premierului Nicolae Ciucă, fapt pentru care s-au supărat și strigă de pe margine că „iar nu-i bine”. Cum nu le-a convenit Orban, apoi nici Câțu, așa a început să nu le mai placă nici de Ciucă. Mare necaz pe băieții de la USR, care au reușit din cei mai „albi” să se transforme, în foarte scurt timp, în penalii care fraudează fonduri europene (vezi dosar DNA, Dan Barna), ceea ce a dus la o scădere considerabilă a încrederii electoratului în acest partid MIC, ce va deveni și mai mic. Mi-ar plăcea ca opoziția să încaseze banii publici din salariile de parlamentari făcând ceva pentru România și pentru români. Așadar, îi invităm la muncă, altfel să ne lase că avem treabă!

Articolul precedentLista colectorilor de ambalaje din Buzău
Articolul următor(P) Țepeluș, fost profesor la Hasdeu, acum la primul an de mandat parlamentar