Deputatul social-democrat Andi Cristea atacă dur complicitatea partidelor care conduc România pe baza declarațiilor procurorului șef al DNA cu privire la 95 de divorțuri formale puse în realitate pe seama unor furturi colosale în perioada pandemieid e COVID-19.

Iată ce scrie deputatul buzoian pe pagina sa de socializare: „Sume uriașe de bani deținute de vecini, prieteni, menajere. Am identificat divorțuri formale ale unor persoane pentru disimularea produselor faptelor de corupție”- Declarația procurorului șef al DNA cu privire la cele 95 de dosare în care se cercetează posibile fapte de corupție, ce au legătură cu achizițiile din perioada pandemiei. Cam aceasta este pe scurt guvernarea liberală. Când românii trăiesc în fiecare zi, de peste un an, sub amenințarea pandemiei, a crizei economice, a nesiguranței și incertitudinii, ei au drept ocupație umplerea buzunarelor apropiaților. Iar acum, ca să își acopere spatele, îi elimină pe toți cei care ar putea să scoată la lumină escrocheriile. Demit Avocatul Poporului prin încălcarea legilor ca să nu atace la CCR furtul din banii românilor și să guverneze prin OUG-uri, desființează SIIJ ca să nu se descopere furtul alegerilor la Sectorul 1, modifică din vorbe Regulamentele Parlamentului ca să le iasă voturile în funcție de grozăviile pe care le pun la cale. Cum era cu România și hoția?

Articolul precedentApa de ploaie trebuie stocată!
Articolul următorPlăcuțe cu cod QR, la obiectivele turistice din județul Buzău