Advertorial

(P)Ministrul Culturii, întâlniri cu personalități importante ale Congresului şi Senatului SUA

O întâlnire memorabilă cu Mrs. Maria Pappas, o doamnă absolut specială, pentru a 6-a oară șefă a trezorieriei Cook County (Chicago și împrejurimile) care gestionează cel de-al doilea cel mai mare buget local după California, 18 miliarde USD! O mare prietenă a comunității românești din Chicago,” a scris Romașcanu pe Facebook la întoarcerea din SUA.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a avut întâlniri importante la finalul săptămânii trecute cu personalități ale Congresului şi Senatului SUA, în cadrul vizitei sale oficiale de peste ocean. Discuțiile dintre aceștia s-au axat pe ridicarea parteneriatului cultural la nivelul celorlalte relații bilaterale dintre România și SUA.

Ministrul Culturii a avut întâlniri cu mai mulți congresmeni, printre care Tim Walberg şi Mike Quigley, personalităţi cu mare influenţă în deciziile politice ale SUA, Robert Aderholt şi Pete Sessions, în marja Conferinţei pentru Securitate pe care cei doi politicieni o organizează anual, dar și cu Ben Toma, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Arizona, românul cu cea mai înaltă funcție în establishment-ul politic american.

„Săptămâna ce tocmai s-a încheiat am avut o serie generoasă de întâlniri cu personalități importante ale Congresului și Senatului SUA, cu decidenți la vârf din diverse domenii. În toate discuțiile am pledat pentru ridicarea parteneriatului cultural la nivelul celorlalte relații bilaterale.

O extrem de onorantă întâlnire cu Ambasadorul Charles H. Rivkin, Președintele și CEO al Motion Pictures Association (MPA), poate cel mai influent decident din industria filmului. MPA reprezintă Disney, NETFLIX, Paramount, SONY, Universal so Warner Bros și o colaborare cu România, extrem de fezabilă după această întâlnire, ar însemna un salt fără precedent al producătorilor locali. La întâlnire a participat și Mr. Stan McCoy, Președintele MPA EMEA, direct responsabil pentru zona noastră.

Întâlniri cu congresman-ii Tim Walberg (republican) și Mike Quigley (democrat), personalități ale Congresului, cu mare influență în deciziile politice ale SUA și prieteni ai României.

Întâlniri cu congresman-ii Robert Aderholt (republican) și Pete Sessions (republican), în marja Conferinței pentru Securitate pe care cei doi onorabili politicieni o organizează anual.

Întâlnire cu Ben Toma, Președintele (Speaker) Camerei Reprezentanților din Arizona, românul cu cea mai înaltă funcție în establishment-ul politic american și cu reale șanse de a face o carieră la vârful politicii din SUA.

O întâlnire memorabilă cu Mrs. Maria Pappas, o doamnă absolut specială, pentru a 6-a oară șefă a trezorieriei Cook County (Chicago și împrejurimile) care gestionează cel de-al doilea cel mai mare buget local după California, 18 miliarde USD! O mare prietenă a comunității românești din Chicago,” a scris Romașcanu pe Facebook la întoarcerea din SUA.

Mai multe articole