Gabriel Avrămescu, candidat PNL Buzău pentru Camera Deputaților : Respectarea legii nu este o opțiune, ci o obligație!
După o săptămână petrecută, zi de zi, în multe dintre comunele din județul Buzău, am observat, aproape peste tot, cum beizadelele politicii buzoiene încalcă legea cu nonșalanță.
Dacă, inițial, am crezut că sunt doar situații întâmplătoare, după ce am traversat județul de la munte la câmpie, mi-am dat seama că unii candidați încalcă flagrant legea, fără să le pese de repercusiuni. Am observat afișe de campanie lipite pe gardurile oamenilor sau mai mult de două afișe expuse pe avizierul special amenajat, acestea fiind doar câteva dintre acțiunile ilegale pe care Partidului Național Liberal le-a semnalat Biroului Electoral Județean.
Comportamentul acestor candidați în campanie este relevant pentru oamenii care aleg, pe 6 decembrie, pe cine trimit în Parlamentul României.
În aceste condiții, eu mă întreb : dacă acești oameni încalcă legea fără să le pese, dacă acești oameni aleg să trișeze și să fure înainte să ajungă în Parlamentul României, atunci ce se va întâmpla când vor ocupa un scaun de parlamentar?
Acest mod de a face politică este unul nedemn pentru candidații care vă cer astăzi votul. Încălcarea legii este, pentru ei, un comportament cu care sunt obișnuiți.
Depinde doar de noi pe cine alegem să ne reprezinte în Legislativ. Este timpul să facem o schimbare, să tăiem răul din rădăcini! Am mai spus că sunt omul care nu își dorește o politică a sloganului „a furat, dar a și făcut” și nu voi spune niciodată „lasă că merge și așa”, tocmai pentru că sunt un om care, înainte de toate, a respectat și va respecta legea.
Pe 6 decembrie trebuie să venim la vot pentru viitorul nostru! Este timpul pentru schimbare! Alege drept!


TEXT ASUMAT DE PNL BUZAU COD MANDATAR 11200025