Romania are nevoie de păstrarea identității culturale prin revitalizarea domeniilor artistice abandonate în perioada pandemiei de COVID-19. Spectacolele de muzicăși teatru, sălile muzeale și de prezentare artistică au trecut doar în mediul online, fără a obține profituri din care să existe mai departe. Că nu îi este bine culturii naționale o dovedesc desele interpelări ale artizanilor, artiștilorși organizatorilor culturali către membrii Guvernului Ludovic Orban. Aceștia oferăînsă amânări privind susținereaidentității naționale prin culturăși închid comunicarea.

PSD propune însă prin programul de guvernare achiziția de monumente istorice cu semnificație culturală sau istorică deosebită, modificarea statutului artistului astfel încât toți să aibășanse egale, finalizarea legii managementului cultural, actualizarea legislației cinematografiei și finanțarea acestui domeniu. Și tot social-democrații vin cu ideea acordării prin autoritățile locale a unor vouchere culturale.

Iată spre exemplu, ce înseamnă în orașul Buzău cultură, știut fiind faptul că aici a avut loc cea mai mare acțiune națională dedicată Centenarului Marii Uniri, a fost înființată Calea Eroilor – stradămodernizată ce conține cea mai mare expoziție panotată din lume în aer liber, târgul Drăgaica a fost resuscitat având de la 30.000 de participanțipână la peste 350.000 în 2019 – ultimul an de organizare. Sunt însă doar câteva dintre acțiunile de culturalizare a Buzăului. Mai mult, spune primarul Constantin Toma pentru potențarea culturală a orașului Buzău a ținut cont de opinia cetățenilor vizavi de acest domeniu.

Ȋn perioada imediată, același primar Constantin Toma, ales pe 27 septembrie 2020 cu 78,06% dintre sufragiile buzoienilor care au votat, va înființa un teatru de repertoriu, Teatrul de Artă Buzău, va decide evaluarea și refacerea clădirilor istorice ce vor fi puse mai apoi în circuit turistic, iar strada istorică Cuza Vodă și Parcul Crâng vor fi protejate cultural printr-un proiect european în valoare de 15 milioane de euro.

TEXT ASUMAT DE PSD BUZAU COD MANDATAR 11200020