O delegație alcătuită din doi reprezentanți ai UNESCO va fi prezentă timp de cinci zile în Geoparcul Ținutul Buzăului.

În acest fel este validată misiunea de evaluare de către specialiștii UNESCO cu scopul final ca GȚB să fie certificat ca făcând parte, sub auspicii ideale, din patrimoniul UNESCO cel de-al doilea geoparc al României, Geoparcul Ținutul Buzăului.

Data exactă a prezenței acestei delegații este discutată chiar zilele acestea. Răzvan Gabriel Popa, coordonatorul Geoparcului din partea Asociației Ținutul Buzăului a propus ca aceste cinci zile de teren în arealul unic al Buzăului să fie între 15 și 30 septembrie 2021. Important este că va fi anul acesta, spune Răzvan care adaugă că vor fi cinci popasuri. Cel mai probabil se va merge la Colți, Bozioru, Scorțoasa, Berca, Mânzălești, Lopătari și Pârscov.

De Hondsrug Geopark, Olanda

În același timp, una dintre prezențele delegației UNESCO va avea loc la sediul Consiliului Județean Buzău – în fapt partenerul strategic și susținătorul financiar al ideii de geoparc, instituție ce dezvoltă diverse acțiuni cu specific turistic și cultural în numeroase comune dintre cele 18 componente ale Geoparcului. Spre exemplu, încă este în lucru, în finanțarea CJ, Geo Gate de la Berca – poarta principală de intrare în GȚB ce se constituie încet într-un muzeu futurist cu structură unică în plan național.

Lesvos Geopark, Grecia

Vă enumerăm dintre membrii delegației UNESCO, care vor veni la Buzău – Ilias Valiakos de la Lesvos Geopark din Grecia – Pădurea Împietrită și Margaretha Roelfs de la geoparcul olandez De Hondsrug Geopark.

Ca informație exclusivă adăugăm în acest moment doar aspectul potrivit căruia vizita în sine a delegației UNESCO va fi o incursiune în viața din Geoparcul Ținutul Buzăului, la loc de cinste fiind chiar oamenii care trăiesc aici și mediul privat existent în satele celor 18 comune componente, modul lor de a se manifesta cultural, de a aprecia natura cu care au fost binecuvântați.

Geoparcul Ținutul Buzăului

Vă aduc aminte că reprezentanții Consiliului Județean Buzău împreună cu cei ai Asociației Ținutul Buzăului au depus în iunie 2020 scrisoarea de intenție către UNESCO, iar pe 27 noiembrie 2020 dosarul de aplicare pentru certificarea în sine ca geoparc aflat în patrimoniul UNESCO.

Articolul precedent(P) „Există liste cu numele noilor directori de școli”
Articolul următor„Poiana lui Iocan” din Potoceni