Noii, dar mai ales jucătorii veterani ai turismului din județul Buzău sunt astăzi la aceeași masă de lucru pentru a oferi suportul documentar pentru alcătuirea Strategiei Integrate de Dezvoltare și Promovare a Turismului în județul Buzău în perioada 2021-2030.

Concret, conducerea Consiliului Județean Buzău a invitat să ia parte la o altfel de discuție, una sub formă de grup de lucru reprezentanții centrelor de informare turistică din teritoriul nostru, ai unităților de cazare și ai agențiilor de turism, dar și ghizii locali. Așa a fost alcătuit primul grup de lucru a cărui activitate a început imediat dupa 10.30.

În al doilea grup de lucru, cu start la discuții de la ora 14.00, au intrat reprezentanții asociațiilor, cei din domeniul cultural și din agreement, plus noii jucători din turismul în natură.

În total, au fost mai bine de 30 de reprezentanți ai tuturor formelor ce activează de ani buni sau mai recent în turismul buzoian ce a devenit, arată statisticile naționale, cel mai activ din România.

Intresant este să vă spunem și zonele turistice reprezentate la masa de lucru pentru alcătuirea strategiei de turism a județului Buzău. Acestea ar fi zona Măgura, arealul Pietroasele-Năeni, Berca, orașul Buzău, satele de sub Penteleu, Chiojdu – pionier al turismului buzoian, însă astăzi reprezentat prin arhitectul Florin Enache care dezvoltă sustenabil o formă unică de turism – valorificarea caselor bătrânești, ca și Izvoranu-Tisău, Bisoca – cea mai nouă asociație din județ, desigur reprezentanții Geoparcului Ținutul Buzăului  prezenți online din Elveția, Colți și Monteoru prin temerara Asociație de Turism Rural, Ecologic și Cultural condusă de Cristina Partal.

Auspiciile par a fi cele așteptate de către reprezentanții prezenți astăzi la sediul Consiliului Județean Buzău – instituție care a demarat deja și ofensiva de promovare a teritoriului special al județului Buzău, dar mai ales pe cea care privește atragerea de fonduri destinate dezvoltării turismului. Printre temele puse pe masa de lucru au fost și identificarea profilului turistului care vizitează în prezent județul Buzău, dar și pe al turistului ideal, identificarea provocărilor, nevoilor și elementelor de potențial privind resursele și produsele turistice ale județului Buzău.

De departe însă, cel mai valoros câștig al întâlnirii sub forma celor două grupuri de lucru va fi creionarea unei viziuni comune de dezvoltare, realmente o strategie compusă nu doar de către specialiștii în turism din CJ Buzău, ci și ca urmare a ideilor pe care cei prezenți le-au adus forului administrativ, deoarece ei înșiși vor fi cei care vor aplica în teren strategia de turism a județului Buzău.

În cuvinte mai puține, județul Buzău să aibă o strategie de dezvoltare turistică amplasată în realitate și în conformitate cu nevoile din teritoriu.

Articolul precedent(P) Pufu, PNL:”Buzăul Mare, să nu fie Ciolacu mic”
Articolul următorDrumul lui Ceaușescu din Munții Buzăului