7 mai 2021 este o zi istorică pentru comunitatea Mărăcineni – după 32 de ani de așteptare astăzi se poate spune în mod evident, potrivit datelor de pe platforma națională de licitații publice SICAP, că Transgaz dă undă verde constructorului câștigător al licitației să înceapă lucrările de înființare a conductei de subtraversare Vernești-Mărăcineni-Poșta Câlnău!

Zeci de ani de așteptare, sute de mii de reproșuri față de administrația locală născute pe fondul neîncrederii cetățenilor care evident că nu mai sperauau că așa un vis se poate întâmpla și proiecte refăcute și de câte patru ori în fiecare an, plus reconfigurarea actelor pentru că demografic, comuna Mărăcineni se dezvoltă anual. Totul ia de azi un alt drum – cel de realizare a aducțiunii de gaze dinspre Vernești!

Totul ia sfârșit astăzi pentru că termenul de licitare a lucrării, urmat de cel de constestare, acțiune prin care ia ființă conducta de transport gaze naturale DN250X40 de bari a luat sfârșit în urmă cu aproape 24 de ore. Așadar, valoarea lucrării se ridică la circa 9,30 de milioane de lei. compania câștigătoare este Asocierea Comesad Ro, lider, și Comesad Energo SRL, asociat, ambii din județul Argeș, și Revicond Canaltech SRL, subcontractant, din județul Mureș.

Compania prinicipală este una dintre cele mai mari din România, în 2018 a lucrat în colaborare cu Transgaz Mediaș pentru dezvoltarea sistemului național de gaze naturale pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria -Austria, faza I BRUA.

Despre proiectul de alimentare cu gaze naturale a comunei Mărăcineni am scris în www.buzaulinreportaje.ro cu fiecare etapă derulată în cel mai mare proiect din județul Buzău din ultimii 32 de ani și unul dintre cele mai mari din România dacă punem la socoteală faptul că respectiva conducta va subtraversa râul Buzău pe o lungime de 800 de metri, aceasta fiind a doua mare lungime din țară după o altă conductă asemănătoare din zona Olteniei.

Informația provine de la primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru. Să-l ascultăm!

Așadar, comuna Mărăcineni intră ea însăși pe o altă axă a dezvoltării și a privilegiului efectiv de a locui într-o zonă premium a județului Buzău!