Arrivederci Italia, bun gasit Unguriu!

Si-au pus in gand sa horeasca astazi. Aurii, mai galbene sau de-a dreptul verzi de vara frunzele toamnei se trang intr-un dans atat de frumos de vazut daca am mai avea putere sa deschidem ochii sis pre viata!… Ne-mpiedicam in toamna si credem ca trebuie ocolita. Semn clar ca sufletului i-au fost lepadate hainele cele bune si a ramas gol, infrigurat si mai ales deznadajduit. Nu are de ales si scurma oriunde dupa o bucata de speranta. Viata, cauta tu la baierile sufletului! Si ea sta in genunchi si cauta spre cer: o biruie o apriga moarte zi de zi. Loveste din toate colturile tarii si triumfa. Pandemia asta ne-a lasat si fara suflet si fara traire. Pana si bobul mic de bucurie s-a sters aproape si din privirea copiilor. Ce ne trebuie acum? Unitate ca sa ridicam viata dreapta, in picioare. Sa-i scoatem bucata ascunsa in baierile sufletului si numita speranta si sa i-o daruim. Daca v-as da numele ar fi gresit, din atatea alte noi colturi se aude deja: si mie!, si mie!, si mie!…

Trecem parte peste parte haina de toamna si scoatem picioarele din frunzele aurite, inrosite ba de vreme, ba de timpuri. In casa ungurenilor de pe Valea Buzaului cel mai mare soare pe care l-am vazut in acest noiembrie tarziu face pledoarie pentru viata. Pentru viata frumoasa. Ei, maretul soare favorizeaza ca intotodeauna comuna aceasta cu oameni ce si-au inscris in istorie harnicia drept emblema, cumintenia drept carte de vizita si dezvoltarea sustenabila drept prioritate moderna.

De la 19 la 24. Sunt kilometrii intre care drumul national 10 desparte fix in doua cea mai activa comunitate de astazi de pe Valea Buzaului – comuna Unguriu, casta aleasa de istorie sa fie patrie a unor oameni harnici ce-si transforma incet-incet comuna intr-una cu aer de statiune. Este si zona aparte ce aparea in 1582 pentru prima data in hrisoavele lui Constantin Mavrocordat, iar mai aproape de noi, intre 1805 si 1821 granita habsburgica ajungea pana la izvorul Ojasca. Nu va citez eu din documente azi, ci va invit la drum!

De citit puteti face dvs acest lucru in cea mai bine pusa la punct strategie de dezvoltare a unei comunitati buzoiene http://primariaunguriu.ro/images/PH_2015/PH_2016/Unguriu20170427150706.pdf care pe mine m-a surprins prin insumarea atator elemente sociale si economice cu baze reale si aplicate strict la specificul localitatii. Din acesta aflu rapid si despre demografia zonei pe care o probez cu ceea ce spun specialistii Institutului National de Statistica. Fila cu fila istoria vie a unei comunitati este scrisa chiar de catre oamenii acesteia care modeleaza prezentul atat de frumos incat se intrezareste viitorul concret. De o vreme buna, statisticienii romani furnizeaza informatii despre iarna demografica inceputa cu vreo doi ani in urma si care nu se mai termina. Aproape patru milioane dintre romanii de acasa au peste 65 de ani si doar cu vreo 400.000 avem mai multi copii. Judetul Buzau respecta ceea ce noteaza specialistii in statistica si defileaza cu peste 25 la suta din totalu populatiei catre iarna aceasta a varstelor, adica oamenii sunt trecuti de 65 de ani. Din peisajul in tonuri de gri putine sunt comunitatile care au crestere demografica. Unguriu este una dintre comunitatile cu 9 la suta crestere a populatiei, iar nota specialistilor se refera la numarul copiilor si tinerilor cu varste intre 0 si 25 de ani si care sunt peste 500 din totalul populatiei de circa 2.400 de locuitori.  

Si uite asa, in mod rapid, ma intorc la vorbele primarului ungurean Ciprian Tirizica spuse chiar in mijlocul comunitatii Ojasca, la ceas de prezentare a ceea ce urmeaza a fi facut pentru ca aceasta comuna aparte sa poata merge bine mai departe.

Aerul acesta de intimidate, de dezvoltare in cumintenie, al oamenilor asezati se simte si de sus, de pe dealul satului Ojasca. Doua, ba chiar trei etaje de case se tin bine de pieptul acesta. Oamenii locului si-au croit aici de-o viata bunastare si continuitate din generatie in generatie.

Primarul Ciprian Tirizica stie ca zona are nevoie de pasi spre dezvoltare si intocmai pe proiectele ce pun comunitatea in prim plan se axeaza. In fapt, aceasta este menirea unui primar: sa stie ora exacta a fiecarui pas ce trebuie asezat pe drumul bunului mers inainte.

Drumul national 10 se vede de sus, de pe culmea satului Ojasca precum o unduire a vietii insasi: ba in mare agitatie cand trec mai multe masini, ba in linistea vreunei carute ce ajunge accidental sau nu in zona. Coboram sa luam toamna la rost! Cu fata inspre Unguriu soarele se vede ca si cand si-ar deschide bratele, obrajii ajungandu-i pana pe casele oamenilor, asa de mare fericire poate trai el. Raman pe ideea favorizarii acestei comune. Si pentru a-i vedea devenirea va las sa analizati o fotografie realizata in 2020, inainte de asfaltarea strazilor.

Cautam aerul aparte al comunei Unguriu in casa unui ungurean. Ei, in fapt este locul in care aproape mai toata ziua munceste Sorin Militaru.

In fata noastra, un barbat in varsta de 47 de ani avem sa aflam imediat, isi framanta minute bune deget cu deget si deget langa deget dandu-le drumul in cele din urma pentru a arata fapte si principii de viata. Sorin apare astazi ca un model – modelul romanului care de fapt ne reprezinta pe cei mai multi.

Minutele incep sa se scurga. Nu miroase a pizza, caci in case unei pizza bune suntem, dar dinspre zona cu bucatarie vine o caldura intensa. Sorin Militaru da aripi vorbelor si aflam ca la 30 de ani a plecat in Italia impreuna cu sotia.

Ambii au avut loc de munca, ba mai mult, Sorin a pus pe roate si o firma in Italia astfel incat sa inceapa sa-si usureze viata. In patria pizzei a venit si copilul familiei Militaru, bucurie si motiv de hotarare: intoarcerea acasa.

Si asa au trecut sapte ani. Sorin Militaru nu a fost impins nici de pandemia de COVID-19 sa revina, atunci nici nu era, nici de vreo promisiune a statului roman cum ca ar primi granturi sa aplice acasa ceea ce a invatat departe de Romania, ci s-a reintors astfel incat copilul familiei sa primeasca educatia solida de aici, din primul an de scoala si pana la capat de cariera educationala.

Acum, il gasim pe Sorin Militaru gata echipat de o noua zi de munca.

Incet-incet curg vorbele ungureanului cu mainile sfredelite de munca. Daca si-ar intinde palmele ochiul ar putea citi ce inseamna sa te dezvolti, sa vrei sa te ridici. Ii zic mai departe model de om lui Sorin Militaru, desi Romaniei insasi i-ar fi convenit ca el sa faca parte din milionul de romani care s-au intors acasa acum, in 2020.

Nu, Sorin apartine altei categorii: ungureanul a mers in Italia a muncit si a revenit acasa pentru a-si aseza defintiv familia, casa si afacerea. Acum este mai dificil, nemernica de pandemie tine in frau orice forma de dezvoltare, scapa pe margine doar supravietuirea.

Povestea lui Sorin Militaru pare simpla, insa punem la socoteala curajul de a face ceva acasa, ambitia de a croi propria dezvoltare si mai ales calitatea de parinte care constientizeaza necesitatea educatiei copilului sau. Pasii se aud ca niste soapte scurte pe pardoseala restaurantului ungureanului.

Mergem catre cuptorul de preparat delicioasa pizza buna. Pai, cum asa? Nu ai cum sa spui ca o pizza nu este buna. Romanul mananca pizza de pofta, de foame si mereu. Pentru ca este altceva decat fasole cu ciolan, sarmale, piure cu ficatei, pilaf cu copanel sau ciorba de loboda. E pizza invatata in Italia si adaptata la gustul romanesc.

Sorin Militaru are geanta pentru livrarea pizzei pe una dintre mese. Peste jumatate de ceas, spune el sigur, incepe sa sune telefonul: sunt clientii care stiu cam cand incepe programul in pizzerie. Isi bate palmele din nou spargand linistea ce se asternuse si cand ne-am asteptat mai putin si-a spus esenta vietii sale: pizza e munca noastra! In tot acest timp, mainele fac un dans stiut tare bine: aluatul se lasa intins in 7 secunde fix cat este dimensiunea tavii de pizza, imediat da navala un sos rosu preparat in familie, mai apoi dupa caz fel si fel de branzeturi, salam …. de, pofta e a clientuui! Haideti sau auzim!

Sorin Militaru deschide usa restaurantului pentru ca e timpul sa ii spuna calatorului cumva ca isi poate comanda o bucata de hrana calda si mai ales buna pentru drumul inspre munte, iar localnicului din areal ca are posibilitatea sa manance acasa altceva si sa mai fie si servit la usa.

Zambetul tanarului cu gandul doar la munca e acoperit de soarele care nu a plecat de deasupra comunitatii. Inchidem fila de astazi din Unguriu. Ii las acest drept primarului comunei Unguriu, Ciprian Tirizica pentru ca asa frumos caracterizeaza intreaga comunitate si ii da valoare viitorului.