De fiecare data spun ca a fost cea mai interesanta, frumoasa, captivanta tabara de care aflu si pe care o si vizitez. Peste un an, fix in iulie, tot ea devine cea mai frumoasa din anul care s-a scurs. Asa mi-a spus la Poiana Pinului si voluntarul veteran tunisian Acasia, nu stiu daca ii scriu corect numele, insa e unul dintre cele patru pe care le are si este cel retinut cel mai usor. A devenit extrem de usor sa parasesc orasul si sa tai rapid in doua drumul spre Poiana Pinului pentru ca stiu ca acolo cei mai pasionati elevi romani, anul acesta si moldoveni si francezi, spun povestea Taberei Francofoniei din judetul Buzau prin ceea ce fac in momentul in care eu ajung, in atelierele coordonate de voluntari de francofoni.
De fiecare data drumul acesta din orasul Buzau si pana dincolo de Grajdana, la Poiana Pinului, este unul de relaxare, de alungare a sentimentelor urate si greu de suportat si de incarcare cu suficienta bucurie care sus, intre copii se transforma in mod miraculous in sentimente noi: bucuria de a sti ceva nou, extraordinara placere de a cunoaste oameni si de a-ti face prieteni noi, fantastica dorinta de a invata de la cei care stiu pentru ca au o capacitate aparte de a acumula permanent, un soi de respect pentru natii despre care am asa putine informatii si o furie fata de noi, cei de aici de acasa, care nu-i pretuim pe ai nostri, aceia care fac mai multe, mai frumoase si complexe lucruri decat suntem noi in stare sa facem. Si am zis deja despre Maria Monalisa Plesea, un dascal pe care probabil ca il cunosc deja de zece ani, pe care in permanenta caut sa-l aflu asa cum este si care ne ofera lectii fara a avea nicidecum pretentia sa spunem da sau nu, sa inclinam capul sau sa rosim. Stie ca face lucruri minunate si e marea ei bucurie atunci cand 152 de elevi francofoni vin acasa la ea, la Buzau, sau in tara ei pentru ca este unic! Evenimentul pe care l-a construit cu rabdare in timp a devenit unic la nivel European.
Mereu joviala, deschisa si cu limba franceza la inaintare, doamna aceasta ma primeste din capul treptelor, iar din dreapata larma imi spune ca e in desfasurare un prim atelier. Sa nu va inchipuiti cumva ca acesti copii si voluntarii cu care lucreaza renunta la ceea ce au de facut pentru a vorbi cu mine, programul e program, astept pauza. Ce frumos! Ma uit pe mesele de pe terasa: sunt motive romanesti inchise ingenios in sticlute legate cu o bucata de steag si de care sunt prinse fire de lavanda si spice de grau. Aceste simboluri sunt dedicate Centenarului Marii Uniri si au fost confectionate in atelier de doamnele profesoare din Buzau care iau parte ca voluntari la Tabara Francofoniei din acest an si la inceput de iulie am lasat cate o astfel d e dovada de romanism pe mormintele eroilor din Cimitirul Eroilor pentru ca toti elevii si profesorii au mers pe Calea Eroilor, pe 4 iulie, si mai apoi in Cimitirul Eroilor.
Denisa Coliof, profesorul iubitor de franceza inca din anii liceului, danseaza pe ritmuri franceze si mai apoi schimba cu hora romaneasca. Nu singura, ci cu vreo 20 dintre copiii din tabara. Este un atelier care capteaza atentia oricui intra in tabara. Zambeste tot timpul si indeamna copiii sa fie fericiti. Comenzile sunt in ambele limbi, semn ca acolo sunt si copii straini. Zambetul imi arata dedicatia profesorului care nu ar renunta niciodata la a preda! Rari dascalii acestia! Iar motivatia nu mai tine de salariu, ci de soiul acela aparte de pasiune care da totul!
Intru in cortul de evenimente. Acolo, in fiecare an are loc un atelier pe care eu, romanul cu psihicul mereu haituit de munca, il astept cel mai mult! Uite ce-am spus, in 2019 sa ma inscriu zic la Tabara Francofoniei! Nu cunosc insa limba franceza… sa va spun de ce merg la tinta in acest cort de evenimente: este cel coordonat de obicei de voluntarii africani! Sunt cei care seaman pasiune, foc, viata! Tobele traditionale se aud pana jos, la piscina! Si cate un ale, ale! Si aici tot vreo 20 de copii. Nu apuc sa fac corect numaratoare pentru ca Acasia e un vrajitor care arunca repetat cu energii pozitive pe care efectiv te obliga fara sa spuna ceva sa le prinzi. Risti sa intri in ritm fara sa-ti dai seama! Copiii sunt timizi. Ceva mai mari de varsta decat cei de pe terasa si cu un bun simt dezarmant. Bat ritmurile de foc africane cu timiditate si Acasia le arata din nou cum sa procedeze si … de la capat. E mai bine a doua ora. Canta si bat aceste tobe care pe 11 iulie au ajuns pana in centrul Buzaului.
Africanul care vine de cinci ani in Tabara Francofoniei le-a redat tonusul varstnicilor cazati in Complexul Alexandru Marghiloman. Au uitat de suferinta, singuratate si boala si au batut ritmul in djembe, asa aflu ca-i spune tobei, asa cum a cerut Acasia. Le-a adus un zambet si celor mai nefericiti! In viata sa de zi cu zi asta face. Intr-un material special o sa aflam si povestile a trei dintre voluntarii acestui an in paginile 
buzaulinreportaje.ro.
Desigur, plec cu zambetul pe buze catre etajul doi, acolo unde presedintele Asociatiei Studentilor Francofoni din Romania cheama in sala elevi de varste mai mari intr-un atelier al libertatii: este un proiect impreuna cu Organizatia Internationala de Francofonie si este dedicat tinerilor. Eu sunt pasionat de viata asociativa si imi place sa fac voluntariat. Aici coordonez un atelier numit liberi impreuna. Promovam liberatatea, diversitatea si respectul. Si jocul incepe. Tinerii, multi olimpici nationali ani de-a randul la limba franceza, invata sa se accepte asa cum sunt, sa se exprime liberi in fata celor de langa ei si mai ales sa fie impreuna intr-o lume marcata de diversitate. Insasi prezenta tanarului tunisian este o lectie despre diversitatea pe care trebuie sa o acceptam! Aici aflu de la o eleva olimpica, invitata a Centrului Cultural Francofon Buzau si a celorlalti organizatori ai taberei, ca pasiunea pentru limba franceza aduce si succes educational, dar iata apropie oamenii.
Din nou inspre iesirea catre copiii care inca au puterea sa joace romaneste. Dar, in aer liber, pe o terasa par sa se auda rasete. Este atelierul de improvizatie. In cateva clipe o romanca si un alt voluntar african imi dau defintia acestui atelier. Sa nu credeti ca explicatia este in cuvinte: Ana Siminiuc, absolventa de facultate in aceasta vara la Iasi si membra a Asociatiei Studentilor Francofoni din Iasi, le cere copiilor prin gesturi sa se exprime in fata celorlati in mod spontan in functie de ceea ce contureaza tot prin gesture un coleg de tabara. Si vin repede voluntarii. 
Limba de comunicare: franceza: De patru ani fac teatru de improvizatie. Voi deveni profesor de limba franceza, dar vreau sa le transmit elevilor si acest mod de a folosi limba franceza si prin teatrul de improvizatie. Pe toti ne-a ajutat sa gandim mai liberi.
Jocul lor continua. Nici un atelier nu se termina decat atunci cand e programat. Nu se face rabat de la munca aceasta speciala de vacanta care este atat de placuta, antrenanta si de neuitat pe
ntru elevul care un intreg an scolar isi face cuminte lectiile in mod traditional. Tabara Francofoniei 2018 s-a terminat cu ateliere dedicate simbolurilor franceze, pe 14 iulie la Poiana Pinului fiind marcata aparte aceasta zi nationala, iar ziua de 15 iulie a fost poate cea mai trista pentru cei 152 de elevi si dascali din Romania, Rpublica Moldova, Camerun, Tunisia si Franta, au spus au revoir, Poiana Pinului!
