• Proiectul „gaze la Mărăcineni” devine de azi model pentru celelalte 86 de localități ale județului Buzău!
  • Apreciat de oficiali, susținut de specialiștii celei mai mari companii naționale de gaze naturale din România și așteptat de zeci de ani de către locuitorii comunei, proiectul intră de azi în faza a doua – înființarea rețelei intracomunale de 38,8 kilometri și a celor 4.233 de branșamente.
  • În județ există comune doritoare în mod evident sau care așteaptă para mălăiață, însă nu tote sunt și eligibile și sustenabile ca și unitate teritorial-admnistrativă.
  • Numită azi zona metropolitană Mărăcineni se poate compara cu mari așezări urbane sau rurale din țară care au pus accent pe transport și pe gaze.
Gas burning in the burner of gas oven

Cea mai mare parte din eveniment a fost emoție. Emoție și vis împlinit. Deopotrivă angajații Primăriei Mărăcineni prezenți la evenimentul prin care a fost anunțată implementarea proiectului Înființare distribuție gaze naturale în satele Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni, cod SMIS 148795. La eveniment au fost prezenți în primul rând artizanul proiectului, primarul din Mărăcineni, Constantin Dumitru și invitații săi, secretarul de stat Alexandru Stoica, coordonator al Programului Național Anghel Saligny în Ministerul Dezvoltării, Investițiilor și Lucrărilor Publice, deputatul Romeo Lungu, Ionel Sârbu, director al Transgaz Mediaș, Petre Emanoil Neagu, președinte și Adrian Petre, vicepreședinte ai Consiliului Județean Buzău, Daniel Țiclea, prefectul Buzăului, consilieri locali și chiar locuitori interesați de viitorul copiilor lor într-o comunitate care nu stă, ci care se dezvoltă armonios.

Pornim de la amfitrionul evenimentului care și-a anunțat din start emoțiile ce-l însoțeau, dar care de azi s-a declarat un primar fericit. Constantin Dumitru. Înainte însă, aflăm de la managerul de proiect, Bianca Costin ce presupune implementarea acestui proiect.

Încet-încet, primim și noi emoția evenimentului. Primarul comunei Mărăcineni.

În tot acest context, în care proiectul de alimentare cu gaze naturale a întregii comune Mărăcineni, pionierat la nivel de județ Buzău în perioada recentă și investiția cea mai mare aflată în curs, în plan județean, Ionel Sârbu, director al Transgaz Mediaș care a luat parte la numeroase măsurători, activități în teren și modificări ale proiectului, spune că zona metropolitană Mărăcineni a dovedit interes foarte mare pentru a duce la finalizare proiectul.

13 Mai 2020

Acum, opinia directorului Sârbu.

Așadar, clar este să revenim la etapele ce conduc implemetarea înființării rețelei intracomunale și a miilor de branșamente. Primarul Constantin Dumitru ne oferă detaliile.
Mărăcineni a devenit de astăzi modelul pentru zona Văii Slănicului care a avut reprezentant din nefericire un singur primar, cel al comunei Cernătești care are de acumulat răbdare până la definitivarea, ca în acest caz a proiectului local de alimentare cu gaze naturale, și opinia nu este a jurnalistului, ci a oficialilor prezenți în sală.

Multe comune doresc gaze, puține însă pot fi și eligibile și sustenabile concomitent

Așa spune chiar președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu care deține și conducerea Asociației Pro Gaz compusă din 64 de comune cu intenții clare de alimentare cu gaze naturale. Oficialul dezvoltă subiectul și dă speranțe zonelor Poșta Câlnău și comunităților de pe Valea Slănicului, dar pune în atenție Valea Buzăului care are același interes. Ascultați!

De la președintele CJ am reținut concret că sunt prea puțini români, în general utilizatori ai gazelor naturale în propria locuință, întocmai și buzoieni și, că deși își doresc, nu toate comunele pot fi și eligibile și sustenabile în același timp. Înaintea oficialului buzoian, directorul celei mai mari companii specializată în construirea infrastructurii de gaze arăta că marile comune sau orașe chiar sunt interesate în a-și dezvolta transportul și rețelele de gaze naturale.

Pe de altă parte, vicepreședintele Adrian Robert Petre marșează pe rememorarea etapelor de lucru în teren, dificilă la Mărăcineni fiind cea a exproprierilor.

Aimentarea cu gaze a unei localități e un lux

… opinează astfel deputatul social-democrat Romeo Lungu, oficial care a observat și apreciat și efortul echipei din Primăria Mărăcineni care a coordonat proiectul, manager de proiect fiind Bianca Costin, doamna din fotografia din 2020 care a mers pe teren cot la cot cu primarul Constantin Dumitru si reprezentanții Transgaz Mediaș.

Închidem cu părerea prefectului Daniel Țiclea care spune că însăși autostrada A7 va contribui la ridicarea nivelului economic al comunei Mărăcineni și la fluidizarea traficului rutier, mai ales la orele de vârf spre podul Mărăcineni, implicit orașul Buzău, după deschiderea acesteia, desigur.

APLOMB

Desigur, abia aștept să ajung în acest punct! Este linia ce trebuie musai trasă sub un eveniment ce marchează dezvoltarea județului Buzău. Și dacă după 2024, când aici chiar vor arde gaze naturale, mai speră vreo comună din județ să ajungă din urmă Mărăcineniul, adică vreo surată identică teritorial-administrativ, atunci cel puțin un fel de David Popovici, dar nu în natație, ci în administrație publică va fi nevoită să fie, ea, comuna. Excepții sunt rare în județul Buzău. Rare! Ce să mai spunem despre răbdarea invocată – adică abnegația de a reveni la uși închise nu o dată, nu de zece ori, ci de n ori fără argument clar chiar!

Alexandru Stoica, secretar de stat în MDILP le dă curaj totuși primarilor buzoieni!

Articolul precedent(P) Inedit. Primăria premiază campionii cu peste 50 de ani de căsnicie împliniți și în anii pandemiei de COVID-19
Articolul următor(P) Strategia pentru managementul deșeurilor în Buzău a trecut de votul specialiștilor de mediu