Pe 26 septembrie 2021, pe de o parte buzoienii din orașul reședință de județ, pe de altă parte localnicii din comuna vecină Țintești sunt chemați la urne. Au de răspuns la o singură întrebare Sunteți de acord cu unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești?. Este un referendum, iar răspunsul este cu DA sau NU.

Proiectul de dezvoltare teritorială a orașului Buzău și de urbanizare a comunei cu patru sate a fost și în atenția liderilor locali ai Filialei Județene a PSD în ultima conferință de presă. Pe de o parte, senatorul Lucian Romașcanu a arătat că este absurdă opoziția reprezentanților politici ai puterii de la nivel județean în condițiile în care proiectul nu este unul politic. Iată opinia senatorului!

În același timp, președintele organizației municipale a PSD primarul Constantin Toma a detaliat proiectul de anvergură și fără precedent pentru o municipalitate în ultimii 30 de ani în plan național. Aceasta este declarația!

Concluzia a fost una singură – referendumul de unire a orașului Buzău cu comuna Țintești nu este al PSD și nici al altui partid politic, ci este al tuturor buzoienilor care doresc să se implice, a precizat deputatul Romeo Lungu.
Articolul precedentFavela rudarului Bubă
Articolul următorSmart Aventura Parc – legământ cu pădurea și îndrăzneala, la Monteoru