Iarna stă încă prinsă de-un sloi mai mic, rămășiță nefolosită în decembrie și ianuarie. Ei, ar mai fi de îndurat, cel puțin în calendar, ca două săptămâni și mai apoi se transformă în cea mai frumoasă primăvară din viața fiecăruia. Am auzit mii de suspine … pandemia de COVID-19 ascunde oamenii și le schimbă stilul de viață.

Pe drumul păcatelor dinspre Bisoca, DJ 204 C Vintilă Vodă-Bisoca, doar două mașini coboară. N-aș zice că oamenii stau din cauza frigului în casă, dar nici ce e nu știu. Cu cât urcăm în patria ciobanului Bucur – închid ochii și văd masa lui Bucur cocoțată pe vârful de munte, deasupra satului Pleși – cu cât urcăm, spuneam, drumul ne spune clar situația: polei.

Bisoca, februarie 2021.

FOTOGRAF DE ELITĂ ÎN CĂUTAREA RÂȘILOR DIN BISOCA

Acum tragem noi speranțe că pârdalnicul drum se îndură și ne permite să ajungem în patria frumoasă, graniță de nord a Geoparcului Ținutul Buzăului. Și dacă tot zic de granița geoparcului, vă aduc în atenție promisiunea lui Răzvan Gabriel Popa, coordonator al geoparcului și al Asociației Ținutul Buzăului făcută în urma publicării articolului https://buzaulinreportaje.ro/interviu/interviu-social/exclusiv-lincsi-in-zona-bisoca/ și anume, în scurtă vreme aici va ajunge Marius Iancu, fotograf român considerat a fi unul dintre cei mai buni fotografi de animale sălbatice din România. Noi suntem la datorie și surprindem, în felul nostru, momentul întâlnirii lui Marius cu fauna deosebită din patria pinilor negri, deși se pare că Marius este deja de minim trei zile în Ținut.

Nețărmurit.

Azi însă ne luptăm cu efectele vremii. Pe drumuri, nici țipenie de om. În patria celor mai cuminți buzoieni, uneori zicem că nici nu ar trebui să fie post de poliție în Bisoca, așa de cuminți, primitori și serioși sunt oamenii aceștia, astăzi totul este înghețat. Să nu vă folosiți cumva vreodată, domnilor avizi de ceartă, râcă, ba și bătaie de patria aceasta aparte orânduită de când lumea a fi civilizată și cuminte peste măsura vorbelor! Nu vă folosiți de întinderile ample ca să vă răfuiți, căci la șosea la dvs. nu se poate fără spectatori! Lăsați-i pe bisoceni așa frumoși cum știu doar ei să fie! Așa că tot m-am supărat eu aprig pe câteva umbre ce se vor în prima ligă administrativă!

FERICITĂ ÎN SATUL EI MINUNAT

Rada Băețelu.

Deși planul inițial este pentru Lacurile, satul este izolat de o pojghiță periculoasă de gheață pe bucata de asfalt care leagă satul de restul comunei. De-a dreapta drumului, mașini și oameni. Sătenii se uită lung și la dus, dar mai ales la întors la străinii care se afundă spre Lacurile. Abia se țin pe picioare. Și noi la fel. Beția zilei stă în puterea gheții de pe jos, e ziua cu polei de-a lungul. Abia pășind, cu mâna dreaptă strașnic ținând bățul lipit de umăr pentru că pe el stă o geantă ce pare a fi grea pentru mâna de om care este, o bătrânică, tanti Rada, trebuie să ajungă la fratele ei, tot bătrân, dar bolnav la pat, din Bisocuța. Abia acum vă rog să ascultați de ce am făcut eu pledoarie un paragraf mai sus pentru muntenii aceștia ai Buzăului: să nu vă folosiți de deminitatea lor! Ia ascultați!

Și dacă timpul… bătrâna a fost primită de șoferul curajos, care a pus lanțuri pe roți pentru a merge unde-l cheamă nevoia într-o zi așa de … înghețată, a fost primită cu tot cu băț și sacoșa grea în mașină. Mi-a rămas vie până în prezent fericirea ei! Noi ne-am pierdut mulțumirea față de cât reușim să avem, față de ceea ce ne oferă divinitatea. Aici, viața are altă măsură!

Timp.

″NICI MUNCĂ FĂRĂ PÂINE, NICI PÂINE FĂRĂ MUNCĂ″

Facem cale întoarsă chiar de la intrarea înspre Lacurile. Cu aplomb căutăm un drum mai prietenos. Stânga spre satul reședință de comună, dar ocolind calea finală. Spre Șindrila pare mai bine astăzi. Drumul e oglindă. Și de-ar fi doar vorbe… În calea noastră, într-o poziție nefirească, un autoturism a fost abandonat de proprietari. Probabil până se dezgheață suflarea. Companioni doar munții.

Granița Geoparcului Ținutul Buzăului.

Minune! Minune, de trei ori minune! Cu pas mare și rar, domnul Popa merge spre o casă a unei rude mai în vârstă și care are nevoie de ajutor. Așa sunt bisocenii, săritori la ceas de mare nevoie.

IOnel Popa, sat Șindrila

Pe spate duce cu gesturi clare o drujbă, semn că așa îi este obiceiul. Ne spune imediat la ce îi trebuie azi!

Încet-încet parcurg cei câțiva pași de la marginea drumului unde am stat de vorbă cu domnul Popa și până la mașina salvatoare. Patinoar natural este peste tot. Omul cu drujba își vede agale de calea sa.

Poveste cu pasaje albe.

Gândesc la final că așa e datul vieții, că așa este normalitatea aici, la Șindrila și în orice alt sat buzoian ferit de vâltoarea urbanului. Acesta este un sat aparte din comuna Bisoca: sunt coșuri de gunoi pe domeniul public, cișmele cu apă potabilă ici-colo și tot în lungul drumului și case extrem de bine îngrijite. Aceste două rânduri sper să ajungă și la comisarii de mediu care ar trebui să ia la pas județul înainte de a supune atenției publice subiectul salubrizării. Eh, nu despre acest subiect dezbatem astăzi, căci la ieșire din Șindrila silueta unui om în mișcare dezmorțește efectiv zarea.

Aceasta este normalitatea!

Domnul acesta este ceea ce nu m-am gândit să găsesc într-o zi atât de urâtă – un localnic care primește ajutor social și care realmente contribuie prin ceea ce a fost pus să lucreze la siguranța noastră, cei ce trecem azi prin zonă, dar mai ales a localnicilor care au nevoie de drumuri bune pentru a-și dezvolta teritoriul. Punem picioarele pe drumul-patinoar și deschidem comunicarea. Ia să vedem ce spune Năstase Vrânceanu!

Mulțumim, domnule bisocean! Realmente mulțumim! Știu clar că este absolut normală situația, că omul trebuie să presteze ore în folosul comunității pentru suma de bani pe care o primește lunar pentru orele lucrate, însă zic că am trecut prin șase comune ca să ajung la Bisoca: nici țipenie de asistat social la treabă pe domeniu public!

Florin Stemate, primarul comunei Bisoca.

Așa că îl întrebăm pe Florin Stemate, primarul bisocean despre rolul și munca persoanelor indemnizate social în comunitate. Iată ce spune:

Concluzia primarului din Bisoca este esențială: nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă! Luăm imediat aminte ascultând:

APLOMB

Năstase Vrânceanu.

Nu fac apologia asistării sociale, pentru că unul din opt români, spun statisticile oficiale ale Institutului Național de Statistică este asistat social, numai că mai bine de jumătate din total înseamnă copii și mame, dar și persoane care efectiv nu pot munci pentru puținii bani pe care statul își îngăduie să-i dea asistaților. Că sunt și persoane care nu au ce să caute în această categorie, da, încă mai sunt cazuri, dar se tot cerne această categorie. Statul spune că până în 2023 va mări de la cei 500 de lei din prezent până la 1.200 de lei suma cu care este indemnizat fiecare asistat social.

Revenind la Bisoca, această comună a avut în luna ianuarie 2021, 144 de dosare de asistare socială pentru tot atâția locuitori ai comunei cu 2.732 de suflete. Cele mai multe provin din satul Sări, circa 95. În relief iese un singur sat: Lopătăreasa despre care v-am vorbit în acest reportaj, dar și în acesta.

Convoi spre Lopătăreasa.

În Lopătăreasa nu este nici măcar o singură persoană asistată social. Satul are în componența sa cătunele Bisocuța, Cotina, Pârâul Bisocii, Barza și Poiana Boului și se află la cinci kilometri față de satul reședință de comună, Bisoca. 10 la sută, fix 10 la sută, din populația comunei locuiește aici. Printre oamenii sadea din Lopătăreasa sunt 20 de străinași, cum le spun bisocenii celor ce se așează în patria lor și vin din alte zone.

Restul de 49 de dosare pentru indemnizația de asistați social se împart nu neapărat frățește între celelalte șase sate componente ale comunei Bisoca.


Lopătăreasa, septembrie 2019.

Punem punct. Înainte spunem răspicat: câteva zone din județul Buzău realmente fac eforturi să iasă din obișnuit, din așteptare, iar oamenii lor dovedesc atâta bunăvoință, bun simț și hărnicie încât alte criterii pentru alocări bugetare și investiționale parcă nu ar mai trebui luate în calcul.