DISPOZIȚIE
privind convocarea în şedinţă extraordinară
a Consiliului Local al Municipiului Buzău
Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău:
Având în vedere:
– prevederile art. 133, alin. (2), lit. a), art. 134, alin. (1), lit. a), alin. (3), lit. b), art. 139, alin. (5), lit. c), art. 196, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
DISPUNE:
Art. 1.- Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă extraordinară, pentru luni, 27 decembrie 2021, ora 10:00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala Stan Săraru (sala 24).
Proiectul ordinii de zi al şedinţei este următorul:
1.- proiect de hotărâre nr. 242 din 23.12.2021 privind rectificarea 8 a bugetului municipiului Buzău, pe anul 2021;
2.- proiect de hotărâre nr. 243 din 23.12.2021 pentru aprobarea finanțării activității cluburilor sportive de drept public și privat înființate pe raza UAT Municipiul Buzău, în cadrul Programului sportiv de utilitate publică “Promovarea sportului de performanță”, ȋn anul 2021- sesiunea 2;
3.- proiect de hotărâre nr. 244 din 23.12.2021 privind aprobarea asigurării și susținerii contribuției financiare proprii și a cheltuielilor neeligibile pentru obiectivul de investiții depus în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședință de județ”.
Art. 2.- Proiectele de hotărâre prevăzute la art. 1 vor fi puse la dispoziția consilierilor locali în format electronic.
Materialele prevăzute la art. 1 pot fi studiate, în format letric, de către consilierii locali, la cabinetul Secretarului General al Municipiului Buzău.
Art. 3.- Proiectele de hotărâre au fost inițiate de primarul municipiului Buzău.
Art. 4.- În preambulul proiectelor de hotărâre prevăzute la art. 1 au fost indicate Comisiile de specialitate la care acestea au fost trimise spre avizare.
Art. 5.- Proiectele de hotărâre se regăsesc pe pagina de internet a primăriei, www.primariabuzau.ro
Art. 6.- Secretarul General al Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri, Îndrumarea Cetăţenilor şi Secretariat, va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei dispoziţii.
PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Constantin Toma
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Add Comment