Advertorial

Benchescu, PNL: “Propunem dezvoltarea Buzăului, în locul risipei resurselor bugetare”

... Spălatul la lighean, adusul apei de la fântână, încălzitul cu lemne ar trebui să rămână în trecut, nicidecum lucruri care azi definesc normalitatea în multe zone din județul nostru....

CLAUDIA BENCHESCU, candidat PNL Buzău la Camera Deputaților: Propunem dezvoltarea Buzăului, în locul risipei resurselor bugetare

Privind în proiectele partidelor cu șanse reale la preluarea guvernării, observăm diferențe majore. Avem pe de o parte programul PSD, care propune o risipă a resurselor bugetare pe măsuri populiste  dar nerealizabile și o conservare a stării de sărăcie din zonele țării care se află în partea de jos a clasamentului (așa cum este și județul nostru). De cealaltă parte, ne uităm în programul PNL, care promite ghidonarea responsabilă a economiei prin pandemie și investiții în dezvoltarea comunităților.

Are județul nostru nevoie de dezvoltare? Este suficient să aruncăm o privire pe o stradă, chiar în Buzău sau Râmnicu Sărat, și să vedem că suntem încă departe de media nivelului de trai din Uniunea Europeană. Dacă mergem câțiva kilometri, în orice direcție, departe de drumurile naționale, vedem că accesul la utilități este încă un deziderat, la care buzoienii din mediul rural speră de prea mult timp. Așa ceva nu este normal. Accesul la apă curentă, la canalizare și la gaz metan este deja o necesitate absolută în România anului 2020. Iar noi, în Buzău, avem sate în care locuitorilor le pare bine că măcar au electricitate…

A venit momentul să spunem ce ne dorim de la guvernanți! Trebuie să transmitem politicienilor mesajul că avem nevoie de dezvoltare, de creșterea nivelului de trai, iar până la punerea în mișcare a rotițelor mecanismului care va aduce aici investitori, care să genereze locuri de muncă, avem nevoie de simplul acces la utilități. Spălatul la lighean, adusul apei de la fântână, încălzitul cu lemne ar trebui să rămână în trecut, nicidecum lucruri care azi definesc normalitatea în multe zone din județul nostru.

Pentru viitorul nostru, este important ca la guvernarea țării să fie un partid orientat spre dezvoltarea țării și scoaterea oamenilor din sărăcie. Avem ocazia de a face, în următorii patru ani, pași concreți pentru recuperarea decalajelor dintre țara noastră și țările civilizate din Vestul continentului, sau ocazia de a pierde încă patru ani, într-o stagnare confortabilă PSD, care nu face decât să ne țină departe de o viață decentă și condiții de trai civilizate.

COD MANDATAR 11200025

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole