… ca o simplă respirație ar fi azi vorbele ce se vălătucesc peste spațiile goale, gata-gata să se-nvolbure deopotrivă cu norii ce stau la pândă dinspre Vrancea semeață și parcă, azi, furioasă pe bucuria câtorva sute dintre vecinii de peste pădurea Pleșilor în jos.
Cuprindem cu privirea și inima de sus în jos Bisoca celor 3.000 de suflete din prezent. Nu-s toți acasă, dar de pe 1 iulie încep să ajungă în vatra părintească pentru bucata de mămăligă răscoaptă și farfuria cu cașcaval elvețian, după cum le-a spus un mare patron de echipă de fotbal în prima ligă. Hai, să revenim pe culmile de-un verde atât de crud, încât chiar îți vine să cuprinzi cu brațele până și zarea, să-i spui doruri și să-i simți neputința de a vindeca oamenii doar cu frumusețea ei. Dar de ne-am lăsa în voia ei?
Urcăm până la poalele muntelui de unde-și aduna odinioara ciobanul Bucur oile, iar de sus, de pe masă – bolovanul imens, le veghea liniștea la păscut. Nu e glumă, bloggerii timpurilor în trecere caută asiduu potecile și deranjează cu goana după urmăritori trăirile muntenilor, vor să ajungă la masa lui Bucur.
Bisoca are azi aer însingurat, parcă, și nu scapă nicidecum spiritul conservator ce-i ține semeția, aici, la ea acasă! E reală provocare să convingi de ritmul vieții de la oraș un muntean ce-și duce atât de liniștit, cumpătat, voios chiar, cu bucate bio din belșug, viața de om pe pământ! Nimic nu-l urnește pe bisocean din drumul său dictat în mare parte de divinitate încă de la naștere.
Calea Pleșiului își înmoaie jumătatea la capăt de sat – unul despre care am scrie și rescrie, căci aici s-au așezat cu loc de casă și copiii lor și străini de loc, oameni tineri ce ar putea fi deschizători de idei pentru viața din prezent. Pleși rămâne satul cu poieni atât de line, încât ciobanul Ioniță, om al prezentului, nicidecum din legenda lui Bucur, nu se satură să-și culce agale corpul alergat de turma imensă căreia îi stă de pază zi lumină și peste noapte de urs sau ce jivină ar mai sălășlui pe-aproape. Oile par ele paznicul lui Ioniță la mijloc de zi, înainte cu un ceas de un alt muls în stână.
Bisoca își despletește satele peste văi ample ale căror suprafață totală ar egala Bucureștiul, cel din miezul țării, nu de peste muche, de la Buștea. Oamenii și-au mai pierdut din cutezanță – pe-acasă sunt destui tineri, dar bătrânii parcă și aici ar fi mai mulți. Sunt însă, ca la Dumitreștii Vrancei de Rusalii, zile din an când aproape toți expații revin acasă pentru sărbătoarea lor unică – aici, la Bisoca e de Sf. Maria, pe 15 august. Atunci, vatra bisoceană e plină! Atunci, vin nepoți născuți în țări străine și flăcăi ce și-au urmat între timp visul de a fi cineva afară. Oriunde oprim aflăm așa povești. Despre, copiii noștri de dincolo de România dezbatem, dar și despre ziua de azi – serbarea elevilor de la Școala Gheorghe Murgoci din Bisoca, școală de coordonare cu puncte în diferite sate, chiar și la Sări, în favela lui nea Buba.
După ce-am trecut gârla de la Pleși, cu ochii spre mugurii de pin – silvestru și negru, spune un domn ce ar părea avizat, calea urcă tihnit spre Șindrila. Sunt semne de liniște și liniștire, oameni din centrul satului sunt după o nuntă. Se fac nunți, v-am spus că sunt destui tineri în Bisoca toată! Gardurile electrice unul după altul, povestește un sătean, sunt semn că ursul mai are cale din când în când pe aici, însă nu ca în 2022 când nici petardele nu-l mai speriau. Acum a apucat spre Șelărie, un punct cunoscut dincolo de satul Lacurile, precizează omul care se duce tihnit, cu mâna în buzunarul pantalonilor din doc spre un vecin. E bucuros că are vecini!
Inima Bisocii – răspântie generoasă între sate, croite pe marginea a 250 de kilometri de drumuri sătești și comunale. Căile acestea ce unesc satele situate la cea mai mare altitudine locuită din județul Buzău, și la peste 900 de metri, căile de acces, spuneam, ies triumfătoare în primăvară! Pietrișul a rezistat suficient, însă oamenii locurilor prin care trecem spun că utilajele primăriei din Bisoca doar cu o lună în urmă au aranjat fiecare drum în parte. Nu mergem spre Sările, v-am spus mai devreme, favela rudarului Buba, o favelă atât de bine adaptată arealului cu gropi de păcură uitate și apă sărată dintre Râmnice, încât are puterea să devină în câțiva ani un mare sat. Dacă n-o fi deja?… Hai, să pornim spre Lacurile rezervației de pin!
Amarnicul drum județean 204C serpuiește tânguitor – ba nivelat gata de asfaltare, ba rupt de noi alunecări de teren, ba baricadat pentru vreun perete protector și impunător ca la Siriu, ba deloc umblat pe el de muncitorii companiei care ar mai avea puțină vreme până la închiderea șantierului! Am scris AICI cele mai recente informații, însă … spre pădurea cu scenă în mijloc și lac binecuvântat pe margine mergem!E serbarea elevilor despre care noi am mai scris și AICI și AICI! Selfie ca atunci, horă ca mai apoi? Azi, e altfel!
Un iunie perfect pentru reliefarea tradițiilor montane, un exercițiu pe care bisocenii îl fac cu diferite ocazii – primarul Florin Stemate pariind de ani buni pe strângerea consătenilor la căminul cultural cu diverse ocazii pentru o horă și-un brâu ca aici, ca la Bisoca! Dar citiți dumneavostră povestea brâului unic de pe aceste plaiuri! Se zărește campusul mult prea harnicului preot Mihail Milea, fiu de-al locului prin căsătorie. Bunul părinte a binecuvântat serbarea copiilor care azi poartă din nou costumul popular, legământ încă aparte cu vatra părintească.
Pe copiii Bisocii îi știti din paginile ziarului www.buzaulinreportaje.ro. Azi îi regăsim rapid, trecând grupuri-grupuri către scenă pentru a-și prezenta numărul bine pregătit în sala de clasă de-o vreme bună goală din cauza grevei fără precedent în care se află aproape toți dascălii din România, începând cu 22 mai 2023. Totuși, profesorii din Bisoca au respectat tradiția și au organizat din nou serbarea elevilor de 1 iunie!
Avem cumva impresia că pentru prima dată, favela despre care zicem a treia oară, trimite pe scena de la Lacuri o sumă bună de elevi care-și etalează în ropote de aplauze talentul nativ – dansul.
În Sările nu sunt romi purtători ai costumului popular specific, însă cămașa albă și pantalonul negru le-au făcut cinste și i-au ajutat excelent să danseze cu o bucurie aparte pe față. Cam o jumătate de ceas a mai durat spectacolul elevilor bisoceni pe care nu am auzit să-l mai organizeze alte comunități cu ocazia zilei de 1 iunie – Ziua Copilului, cu perseverență, an de an. Cu mai mulți sau mai puțini copii pe scenă, cu mai mulți sau mai puțini părinți și bunici spectatori, bucuria tradițiilor muntenești i-a cuprins nemaipomenit de frumos pe moștenitorii dârzilor bisoceni! Sunt fete de-o șchioapă care caută calea Marianei Țicleanu, artist popular al acestor munți, dar și ansambluri despre care a povestit AICI atât de detaliat Constantin Horhocica, profesor-formator odinioară.
APLOMB
Am încondeiat drumuri și oameni, serbarea elevilor și iarăși un drum, județeanul 204 C ce ne scoate maiestuos spre un alt județean încă neterminat, 203K Lopătari-Mărăcineni. Drumul județean spre Bisoca apare deja de o frumusețe ce va fi greu de egalat de vreo cale buzoiană. Și doar pietruit este o bucurie ce aleargă parcă coniferele de pe margine până la poarta Mănăstirii Poaiana Mărului! Pentru suma bună de copii care duminică, pe 28 mai 2023, au dovedit că Bisoca rămâne în continuare o patrie specială cu reguli, rituri și tradiții ale ei și atât, cu port și munteni altfel, drumul acesta trebuie finalizat! Sticlă sau oglindă? Nu intrăm în polemici, ci fir întins să fie de jos, din praful ridicat al lui 203K și până în locul în care călugării Athosul românesc au ridicat rugi, iar scriitorii de curând au prins în condei deopotrivă măiestria naturii și a oamenilor!
Add Comment