Titlul arată metaforic rolul la care nici nu s-au gândit deopatrivă dascălii de la Liceul Tehnologic Dimitrie Filipescu din Buzău, Primăria Municipiului, dar și reprezentanții companiilor care au susținut încă din 2022, de la start, proiectul ce privește învățământul dual din Școala Meritas. Așadar, proiectul devine pe an ce trece un redutabil concurent al companiilor ce recrutează forță de muncă pentru România din spațiul asiatic. Concret, aici sunt formați meseriașii mai multor tipuri de industrii, fix angajații cei mai solicitați pe piața de muncă actuală. Până ce primesc diploma Meritas ucenicii de azi, muncitori din state asiatice vin lună de lună chiar și în companii buzoiene.
Concret, elevii care doresc să învețe o meserie primesc o șansă specială și pentru anul școlar 2024-2025. Dovada este dată de semnarea astăzi, 23 ianuarie 2024, la Primăria Buzău a contractului de parteneriat dintre entitățile publice și private menționate în primul alineat. Școala Meritas, centru de excelență pentru învățământul tehnic și de meserii din județul Buzău, de la Liceul Filipescu se dezvoltă, iar potrivit contractului de astăzi vor fi cuprinși 148 de elevi în anul trei de funcționare, 2025 fiind anul primei generații de absolvenți. Dacă până acum centrală rămânea pregătirea pentru meseria sudor, acum sunt cereri pentru fierar-betonist, dar nu doar pentru construcții civile, ci și pentru construcții căi-ferate. Imadiat primim întreaga ofertă educațională de la conducerea Liceului Tehnologic.
În primul an de funcționare a sistemului de învățământ dual de la Buzău au fost 40 de elevi, în anul doi 74, iar acum numărul este dublu față de anul secund.
Poate cel mai elocvent explică însuși directorul Liceului Tehnologic D. Filipescu, Lucia Stănculeanu, pe care vă recomandăm să o ascultați imediat.
Elevii care aleg Școala Meritas primesc o bursă de 300 de lei, prin finanțarea națională obținută prin proiect, plus alți 300 de lei de la mediul privat, trei mese calde zilnic, cazare în internatul liceului, învață o meserie într-un liceu complet utilat și fac practică în fabrici specializate, iar la finalul celor trei ani de cursuri au asigurat oriunde în UE un loc de muncă Meritas. Iată, spre ce spune primarul Buzăului, Constantin Toma că se îndreaptă Școala Meritas.
Add Comment