Interviu

Buzăul va avea parc de agrement cu apă sărată de la Monteoru

Peste 3000 de buzoieni vor avea acces, concomitent, în viitorul aquapark prezentat astăzi, 5 noiembrie 2024, în sala Nicu Constantinescu a Primăriei Municipiului Buzău de către primarul Constantin Toma și Daniela Marișcu, reprezentantul companiei care va construi parcul de agrement pe apă întins pe circa 10 hectare.

Acesta este, de fapt proiectul semnat de către edilul Constantin Toma cu antreprenoarea Daniela Marișcu, cea care a specificat despre aquaparkul ce ar putea deveni motiv de city break la Buzău, în doar câțiva ani, dacă ținem cont și de scurta prezentare a primarului.

Iată prezentarea audio a proiectului Aquaparkului de la marginea orașului Buzău și care va cuprinde ca zonă de agrement, în total, 10 hectare. Daniela Marișcu.

Termenul de execuție este de 12 luni, potrivit contractului de 11,5 milioane de euro. Aquaparkul are zonă de agrement la interior, dar și componentă exterioară, iar proiectanții au estimat deja că prețul unui bilet de intrare poate porni în acest moment de la 35 de lei de persoană, cu anumite gratuități pentru copii, areal dezvoltat, de fapt, mai ales pentru copii și tineri.

Cele două elemente unice ale aquaparkului de la Buzău constanu în amprenta zero de carbon, dar și în apa sărată ce va fi folosită. Potrivit celor doi oficiali d ela eveniment, apa sărată va fi adusă dintr-unul dintre forajele active încă în stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru.

vv

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole