Interviu

Cadoul lui Neagu pentru turismul buzoian

Un drum de 287 de milioane de lei! Atât va costa refacerea și modernizarea drumului care și în prezent aduce cei mai mulți turiști în județul Buzău datorită unicității rezervației Vulcanilor Noroioși.

Probabil va fi cel mai important dar pe care un președinte al Consiliului Județean Buzău îl poate face vreodată din funcția pe care o ocupă, locuitorilor județului Buzău, dar mai ales zecilor de mii de turiști care anual bat drumul Rezervației Naturale Vulcanii Noroioși, situată de altfel în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Un dar așteptat zeci de ani.

Cu bună știință, adică din proprie inițiativă, sau pur și simplu pentru că pe deoparte turiștii, iar pe de altă parte, localnicii au forțat prin sesizări sau întrebări, actualul președinte al CJ a dus până la capăt o promisiune făcută în septembrie 2019, despre care www.buzaulinreportaje.ro a revenit și a scris AICI.

Îndelung discutată, disputată și aprobată, dar mai ales reaprobată, finanțarea refacerii drumului către admirata rezervație naturală Vulcanii Noroioși a primit girul și porneșete pe drumul scurt al punerii în practică. Iată argumentul președintelui de județ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Desigur, un proiect cu finanțare record pentru un drum județean, însă asemănarea pe care o face președintele CJ Buzău este cu modul de refacere a drumului lui Ceaușescu, numitul drum județean 204C Vintilă Vodă-Bisoca, drum situat exclusiv prin munte, amplasat în anumite puncte pe sare, cu alunecări de teren de ordinul sutelor. Detalii despre acest șantier citiți dumneavoastră AICI, AICI, AICI și căutați informații pe etape în www.buzaulinreportaje.ro! Acum revenim la detaliile pe care zic să le ascultăm!

Un drum de 287 de milioane de lei! Atât va costa refacerea și modernizarea drumului care și în prezent aduce cei mai mulți turiști în județul Buzău datorită unicității rezervației Vulcanilor Noroioși. În 2022 se discuta despre 100.000 de turiști, neoficial, dintre care 20.000 de turiști au poposit doar în weekendul prelungit de 1 mai 2022. Greu de stabilit aceste cifre în mod oficial, deși sunt minim trei voci avizate care merg spre suta de mii de oaspeți pe plaiurile selenare. Oricum, darul acesta va fi neprețuit pe termen lung, deci musai să se finalizeze cu tot ce spune președintele Neagu că se va construi. Auzim imediat!

Dacă ar fi să continuăm jurnalistic asemănarea dintre DJ 204C, 24,5 kilometri lungime, și drumul județean spre Vulcanii Noroioși, 14,5 km, atunci nimerit ar fi să spunem că primul deschide poate cea mai spectaculoasă, realmente autentică, de o valoare tradițională greu de apreciat și poate de nestricat de pasul modern al vieții, anume Bisoca, iar al doilea drum, cel din arealul Vulcanilor, va da drepturi depline de vizitare oricărui musafir în Ținutul meșteșugit în mod natural al Buzăului.

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole