Argument

Ce să-i dorim turismului buzoian de ziua lui?

Oameni să fie acolo unde e frumos! E prima dintre urările ce le poți face unui domeniu ce strălucește a succes sus, la munte și a sărăcie spre bălțile bogate dinspre Bărăgan. Oamenii scriu istoria și dezvoltă propriul sat.

Călător acasă fiind devine dificil și subiectiv de tratat subiectul.

Astăzi e Ziua Mondială a Turismului! Din cele 200 de state ale lumii, un cerc restrâns se poate mândri cu diversitate naturală, culturală și patrimoniu uman fantastic, dar și cu moștenire gastronomică specială. România este în cercul statelor binecuvântate, iar în interiorul ei, județul Buzău face notă aparte. Cu 40 la sută zonă montană, dealuri mănoase și pâlc de deltă în câmpie, zona noastră a intrat din aprilie 2022 și în galeria selectă a UNESCO datorită validării Geoparcului Ținutul Buzăului în patrimoniul său, iar din august 2021 și-a clădit un pol redutabil, Plaiul Bâscilor pentru zona ce pornește din pintenii Siriului, coboară spre Nehoiu și șerpuiește precum Bâsca până la Chiojdu. Totodată, Monteoru rămâne acel pol turistic de tradiție al județului Buzău pentru a cărui dezvoltare statul face mai puțin efort decât societățile private ce există în zonă, nu o spune jurnalistul, ci chiar un adminsitrator de ADI -Asociație de Dezvoltare Intercomunitară. Dar, Monteoru merge înainte pentru că e Monteoru!

Din 26 septembrie, la masa celei de a 16-a ediții a Conferinței Europene a Geoparcurilor se află și un reprezentant al județului Buzău – un angajat al Consiliului Județean Buzău, sol de promovare a lucrurilor fantastice din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Despre eveniment știm că are menirea de a pune în dezbatere viitorul geoparcurilor în context climatic. ” Ne bucurăm că anul acesta participăm ca membru cu drepturi depline la întâlnirea geoparcurilor europene, acreditate UNESCO. Acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru Geoparcul Ținutul Buzăului de a identifica modalități de cooperare și de a stabili parteneriate pentru proiecte internaționale” – scrie Petre-Emanoil Neagu, președinte al Consiliulu Județean Buzău despre evenimentul care scoate în plan internațional Ținutul nostru.

Și totuși, ce-i dorim cu adevărat turismului buzoian?

Jurnalistul care caută locuri noi de arătat prin cuvinte cititorilor ar zice că punte este însuși întâi-diriguitorul comunei deținătoare de locuri frumoase. Buzoienii cu funcție de primar trebuie să fie primii care să înțeleagă că turismul nu este neliniște, ci este ieșire în lumea mare și frumoasă a celor care iubesc să-și aprecieze propria țară sau a celor care bat sute de kilometri să ajungă într-o țară străină pentru a-i admira minunățiile. Apoi, bine e ca oamenii locului să aplice lecția ospitalității pe care o știm bine din casă, din familia proprie. Despre cinste și corectitudine față de călători nu-s cuvinte de stricat, s-a limpezit bine problematica în zona noastră, dar despre farfurie și autenticitatea ei ar fi destule de detaliat. Gazde multe se rezumă încă la meniurle clasice, dar apar și gazde tinere ce inovează și pun la rang de vedetă spre exemplu bulzul din stâna, dinspre Penteleu ori loboda de la marginea orașului Buzău cultivată de legumicultorii sârbari. Ziceți dumneavoastră ce să-i dorim turismului din Buzău?

Casă bună cu investitorii ce nu aparțin locurilor noastre, dar care vin cu gând bun, oaspeți care să-i duc vestea peste mări și țări sau poate o carte care să-l cuprindă realmente așa cum e el ori, cine știe, asociații bine-intenționate în gând și fapt, promotori bine informați….

Oameni să fie acolo unde e frumos! E prima dintre urările ce le poți face unui domeniu ce strălucește a succes sus, la munte și a sărăcie spre bălțile bogate dinspre Bărăgan. Oamenii scriu istoria și dezvoltă propriul sat.

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole