Ce se află sub Cascada Cașoca și care este legenda neștiută a acesteia?

„Io Vlad Voevod… dat-am domnia mea, această formă domniei mele, lui Slivila şi Stanciu şi lui Nan, ca să le fie lor moşie la Sibicii pentru că iaste a lor bătrâna şi muntele ce se cheamă Tega şi Caşauca”, Vlad Vintilă, 17.XII.1534, hrisov

Hai, să-ți arăt prin câteva sute de cuvinte ce culori frumoase pot avea Munții Buzăului, câte binecuvântări îți oferă o singură zi printre localnicii din Cheile Buzăului, dar mai ales, hai, chiar să mă urmezi!, pe drumul ce-și rupe independența din naționalul 10 Buzău-Brașov, taman înainte de baraj, și se-aruncă printre crengi lătărețe ale copacilor străjeri, puțini kilometri tovarăși cu tine, până când se-aude apa mereu-nvolburată a Cașocii celeia pe care o caută cu pasul mii de turiști, vară de vară!

O singură respirație lungă, zeci de cuvinte. Munții aceștia care te opresc, călătorule flămând de liniștire, de odihnire, dar și de degustare a bucatelor așa de sățioase de pe masa munteanului ce nu știe a striga vreodată-ntr-ajutor, munții, căci ei îți șed pavăză, te-afundă în lumea legendelor ce s-au născut pe lespezile de pe gârlă pentru a fi atât de târziu transcrise de îndemânaticii vremurilor noastre pe margini de gânduri purtate din om în om, destul cât să ți le pot zice și eu acum, după 170 de cuvinte!

Zici că, mergem împreună până sus la Cascada Cașoca?

S-au strâns călăuzele cam 34 în termometru. Gradele Celsius ce-ard și firea și cer sufletului să urce până aici, în partea aceasta de Siriu minunată. Bătrânul din față ține de-aspinarea o desagă vărgată. Merge apăsat și cumva legănat. Poartă pantaloni din postav, element traditional al civilizației de la munte. După el, un pui de om care și-a opintit ambele mâini la spate, cruciș, de-un băț. Mai dă și de-a fuga, dar se-mpiedică de unchiaș, mai stă și cu ochii spre copiii care-i par străini de satul lui și pe care nu se mai satură să-i privească. Hai, mă, tată, hai, mă, că mai mâncăm jumătate de caș până-n muche!, se-aude domol bătrânul care-și duce grăbit mâna spre o plantă cu flori albastre. O rupe, o strânge-ntre palme și suflă peste ea. O vezi? E albăstrea. Dacă o mai lași neculeasă i se duce năravul să te facă bine de-ai necaz la ochi, piele și chiar rinichi! Să știi asta, că te-ntreb mai târziu!, zice bunul muntean după care-ți duce și ție pașii pe drumul Cașocii o dată cu ai mei și ai altor oaspeți care-au pus rămășag să vadă la pas cum se zbat tainicele pietre în piept de munte și cum Cașoca unduiește mai apoi, până jos, la drumul national.

Mai avem cam cinci kilometri, iara apa din dreapta e numită greșit râu. E Pârâul Cașoca. Valea Cașocii. Apa asta e bine să curgă mai ales tulbure, așa știm și noi că are să ne ude Domnul și pe noi, dar și iarba ce-o călcăm. 6000 de hectare de pădure stau aici, sub Cașoca! Piatra de pe maluri a făcut multe case și a zidit în lumea nouă destule poteci, cât să înțeleagă omul că natura nu se află sub puterea lui, ci noi stăm la mila ei! Dacă urci pe firul ei ajungi la Cascadă! Eu îți zic să vii după mine și-apoi la răcoarea de acolo. Ai să vezi!  Nu ne pierdem de unchiaș. Îți zic eu că are povești în desagă! Așa-s oamenii aceștia care nu și-au mutat cuibul de la sat la oraș. Drumul care încă nu a văzut binecuvântarea asfaltului, dar care are promisiune strașnică de la conducerea Consiliului Județean Buzău că va fi primenit anul acesta, 2023, maxim 2024 început, cumva-cumva, e plăcut pentru călătorul care iubește locurile vii, naturale, neatinse de civilizația uneori răufăcătoare.

Unchiașul își saltă desaga pe umăr. O pereche de târlici dau să scoată vârful dintre ațele de legătură de la gura acesteia. Boldeiul de băiat din urmă întreabă dacă mai e mult, iar bătrânul cârmește la dreapta și se-afundă cu băiat cu tot în pădure povestindu-i despre moșii neamului care au pus hotarele pe vremuri pe aici.

Mă, tată, tu să știi că oamenii de aici au pus temelie și la vorbe, dar și lucrurilor le-au dat de treabă pe lângă ei. Nu e mușchi sau frunză de care omul să nu se fi folosit, nu-i piatră să nu-i știe lui măsura tălpii și nici apă să nu-i poată domoli setea. Am prins de la tata care era cântăreț la biserică o carte urâtă, și vocea i se auzea până jos, în poiana largă de dinaintea Cașocii celei curgătoare, iar noi am rămas locului să auzim de ce o carte poate fi urâtă, dar valoroasă, și în cartea asta de care îți zic eu și tu iar să ții minte că are să-ți fie de folos scria despre apa care cade din pieptul de munte al Coșocii. Ăi mai bătrâni decât mine mai zic dacă le descoși gura cu câte-o vorbă bună despre haiducii care au umblat să se-ascundă pe aici, iar rândurile din carte spun că la vreme rea, lespezile de la cascadă îi îmbrăcau precum o haină și îi fereau de răufăcători. Dar ar mai fi o legendă despre ce se află sub cascadă, ehehei!, dar nu e vremea să o știi….

Nici pașii și nici vorbele unchiașului nu se mai aud. Doar câte-un trosc-trosc, rar și el. Hai, să mergem și noi spre cascadă, mai e o postață doar! Auzi cum se frânge peste lespezi apa mereu proaspătă a Cașocii? Are în ea tăinurea multor unchiași care și-au ținut vremea pe aici cu coasa-n spate, cu rucsacul la pădure și cu țapina pavăză în fața animalelor aflate pe atunci în regatul lor.

Azi, mândra Cașocă tălmăcită peste 200 de ani de la pomenirea de către Vlad Vintilă în hrisovul lui, e mina de aur! Splendoarea apei vălătucită de la 17 metri înălțime, să știi că duce povestea în fantastic. Apa însăși este hiperbolizată.

Tare mi-ar fi plăcut ca vorbele moșului de la munte să ne păstreze în tăcere tot drumul, doar de dragul de a-l auzi pe el povestind apăsat despre locurile pe care azi le călcăm. Rar avem așa ocazie. Grăbim pasul și dăm de bucata umbrită de dinainte de Cascada Cașoca. Scara din lemn, vezi, ce-ți ziceam, sunt destui vizitatori zilele acestea aici?…, scara din lemn, scriam, este urcată de un grup de copii pentru care locul ar fi vrut să devină prilej de scăldat. Piscina de la munte, spune unul râzând ca de o glumă bună. Aprigă, din spate se aude mama. E obiectiv turistic! Nu e voie!

Poartă de trecere…

Lângă cuva în care se prăvălește apa Cașocii, trei prieteni trecuți bine de prima parte a vieții, ideal ar fi să-i vezi!, își udă ceafa cu apa în care se spune că-și oglindește chipul un înger. Nu știu bine legenda scrisă în documente rare, dar fii atent, că avem noroc azi! Următorul grup care urcă treptele din lemn montane de curând, dar asta citești singur AICI, este condus de Dragoș Voicu. Da, de primarul Siriului care bate des drumul acesta pentru că zona are parte din ce în ce mai des de musafiri dornici să cunoască, rețină, dar și să scrie sau să categorisească în fel și chip obiectivele turistice valorificate de ani buni de zeci de mii de turiști români, dar și străini.

Cum să nu profităm noi chiar de acest moment și să nu aflăm de fapt continuarea, căci o continuare a povestirii unchiașului din drum aș dori să știu! Nu te țin în așteptare alte sute de vorbe, dar schimbăm câteva formule de salut cu primarul Voicu și, întrebarea care pornește de la unchiaș până la ce spunea acesta că ar fi sub cascadă. Ce ascunde Cascada Cașoca? Ne spune primarul Siriului, Dragoș Voicu!

Două. Alți pasionați de mistere ori specialiști în fenomene stranii zic trei și chiar patru porți de trecere ar avea Munții Buzăului în partea aceasta. Una este la Stâlpii Tainiței, nu-i așa că nu degeaba li se spune în felul acesta? O altă poartă se pare că ar fi în partea dinspre Colți-Bozioru. A treia, iată minunata Cascadă Cașoca, iar despre a patra se pare că tot în partea Siriului ar trebui să vorbim. Puține informații spun localnicii despre o poiană ce se vede roșie de pe vârful cel mai înalt al zonei. Cum aflăm omul de știe misterul, cum îți spunem aici, în www.buzaulinreportaje.ro !

Dragoș Voicu este binevoitor și aduce o completare pe care o știe la rându-i din documente. Urechile noastre ascultă o legendă rară!

Apa Cascadei Cașoca se prăvălește cam în același ritm. Rotocoale de lumini se joacă în albie și ne pun pe gânduri. Stăm minute bune cu atenție asupra fiecăreia în parte. Relaxarea zilei de vacanță este toropitoare precum căldura în descreștere de-acum. S-a dus mai bine de jumătate din zi. Te-ncumeți să cauți drumul Cașocii celei dătătoare de viață, al Cașocii cu lespezile din stânga ce l-au ascuns pe Robin Hood al Buzăului, haiducul din oastea lui Tudor Vladimirescu, Negoiță Gheorghilaș răpus în final de boierul lacom, iar acum, iată cu o poveste fantastică?

Cascada Cașoca – poarta dintre AICI și DINCOLO, oglindă în care-și reverberează prezența iluzorie un înger uimit de frumusețea ei! O poveste pe care o reținem până la următoarea întâlnire cu un unchiaș din drum, dar pe care e bine să o notați ca fiind de reținut!

Drumul înapoi, până la naționalul 10 Buzău-Brașov parcă a durat mai puțin poate pentru că a fost prilej de meditație. Fabulosul din Munții Buzăului răsare din când în când și ne fascinează sau mai degrabă, ne dinamizează monotonia cotidianului.