Galop. În urma cailor, colbul a acoperit până și vârful ciulinilor. Câmpia surdă, cu oameni doar în trecere și-a deschis brațele. Puterea copitelor de cal a trezit în ea o nesperată împlinire. Păsările tristeții, ciorile s-au cocoțat pe-o dâlmă. Nu-și mai strigă durerea singurătății, scot cântece de bucurie – văd oameni! Oameni care-au strâns frâiele cailor și-au descălecat. Le tremură și lor cămășile-nflorate. Cad pe pământul cald, binecuvântat deja cu spice trainice în care grâul și-a pus de pe-acum și rodul. Nu vor mâncare, nu caută apă. Caută pământ să rămână locului. O domniță scoate dintr-o desagă ceva ca un poloboc. Dă bărbaților să bea, ca să prindă puteri. Soarele e blând azi și el. Și-a trecut fața dup-un nor. Ascultă de-acolo vorbele ciudate ale oamenilor întinși pe câmpia fericită. Tânăra îi îndeamnă să rupă crengi mai groase dintr-o loză, să le-mpletească și să stea de ploaie. Păsările câmpiei, apa ascunsă aici pe sub prima pătură de pământ, spicele dese și rodnice, dar mai ales câmpia atât de mare și dornică de oameni i-a ținut locului. Domnița aceasta, Cilibi, din Orientul care a trimis-o departe a strâns în jurul ei sat după sat până la comuna de azi, Cilibia. Frumoasa hangiță venită de departe e azi pusă în oglindă de fetele tinere care vor aceeași frumusețe cu a străinei de odinioară, iar autoritățile de azi au creat un real Centru Cultural și Educațional la Cilibia, astfel încât o istorie aparte să devină vie – pictată minunat de mâna unui specialist, până nu demult în restaurări de monumente UNESCO.
PE DRUMUL POȘTALIONULUI
Vântul acestui brumărel stă să colcăie slăbit încă în forțe printre crengile puținilor copaci ce mai îmbracă naționalul 2B, cel ce se-opintește tocmai în Brăila tanti Elvirei. Nu zăbovim atât de mult pe el, ci doar 19 kilometri. Ați atins deja cap compasul nostru de azi?
Mergem pe drumul diligențelor, al poștalionului! Și să vedeți cât este de interesant drumul acesta!
Mergem acolo unde s-a născut N. Simionescu în 1887, unul dintre primii mari jurnaliști ai patriei, unde Gheorghe Țițeica a copilărit atât de bine, încât a revoluționat matematica, iar Dumitru Călușaru, nume prezent și azi chiar în rândul comunității rome, a văzut primele stele și drumul spre ele l-a dus chiar în Acdemia de Astronomie a Franței.
Ce e și mai important, este că mergem în Bărăgan –zonă cu școală de dinainte de 1900 și mai apoi, în satul de reședință, din 1907.
Hai, la Cilibia! Haideți, spre pământurile îmblânzite odinioară de galopul străinilor care-au primit apă și putere de la hangița Cilibi!
Pe doi pereți stă bine prinsă-ntre oameni, holde și animale Domnița Cilibi, Ancuța noastră care a dus la înfiriparea unei comunități încă rezistentă și azi! Pe drumul acesta rar trece azi câte-un cal condus alene de vreun stăpân pornit să încarce carul cu resturi de porumb sau cu cărămidă de la cuptorul care încă mai coace lespezi de așa fel, atât de căutate pentru sobele clasice din bătătură.
Strivesc cu talpa piciorului drept o nucă. Și-a atins maturitatea și s-a-nfrățit cu ocazia acestui vânt zburdalnic cu frunzele și iarba oricum tăvălită de seceta ce se adâncește peste oameni și natură, în bucata aceasta de câmpie. Din nucă se desfac două bucăți ce seamănă perfect cu-n creier de om – miezul alb și dulce ce-anunță că, gata!, vine toamna bună cu bucuriile ei! Cilibia este azi în straie de gală! Dinspre ulițe nu mai răzbate nici muzică, nici copiii nu mai aleargă după vreo trotinetă și nici vreun părinte nu stă de pază, la ușa școlii. E liniște! Toamna face așa liniște-n câmpie.
Cilibia este la școală, la muncă sau acasă, la treburi casnice. Cilibia lui Țițeica și a academicianului astronom Călușaru face naveta la oraș pentru că acolo are loc bun de muncă ori a pornit de dimineață cu trenul din gara din sat spre cine știe ce zare. E zi de muncă și se vede după liniștea ce veghează o localitate întreagă. Doar paznicul de la șocală ne dă binețe și rămâne locului cât să ne poată ține sub supraveghere. Omul tace și-și rotește ochii după necunoscuții care sună la ușa școlii din satul reședință de comună. Privirea lui trece după colț și ne însoțește până în ceainărie, căci nu mai putem să-i spunem hol de intrare zonei prin care se face accesul în această unitate de învățământ! Cilibia este deja într-o elită. Avem să o identificăm în câteva zeci de minute.
Cărțile au prins jocul de-a evantaiul, șed orânduite pe un perete într-un fel anume ce te lasă să rupi cuvinte din pagini, iar aletele au loc bine stabilit pe etajere din stânga și din dreapta. O singură carte stă deschisă la o pagină aleatoriu aleasă chiar pe masa pe care poți bea în liniște, la propriu, un ceai. E valabil și pentru părinții care au de așteptat un cadru didactic pentru a îndrepta un eventual derapaj de la învățătură al copilului sau poate pentru a primi felicitări de la dascăl pentru suportul adus copilului la început de carieră școlară. E primitoare intrarea în școala care și-a sărbătorit ziua vineri, pe 6 octombrie 2023.
E mijloc de oră de curs, ieșim repede! Căutăm povestea domniței Cilibi, atât de expresiv zugrăvită de Diana pe doi dintre pereții unei clădiri pe care o să o vedeți și înainte de reparații și modernizare. De fapt, e fosta primărie a comunei. Aici se primeau acte, însă timpul a scris singur povestea abandonului acestui spațiu. Azi are și inimă și glas…. glas de acordeon. Întâi, vă arătăm curtea de dinainte de modernizare.
Avem ghid deosebit, astăzi, către Centrul Cultural și Educațional din Cilibia. Centrului noi i-am spus Domnița Cilibi. Este vecin cu școala, postul comunal de poliție, dar și parte din structura de clădiri a Primăriei Cilibia. Un loc ce are de azi culoare, dar și sunete specifice zonei, deși, George Ioan Lahovari în Marele dicționar geografic al României spune că romii de la început de comună erau lingurari, aciuați pentru pământ în zona de câmpie. Tot scriitorul nu-i pune la numărătoare când vine vorba despre etniile din Cilibia sfârșitului de secol al XIX-lea și început de secol al XX-lea, ci zice doar despre greci, austro-ungari și bulgari. Interesant este că această comună bogată avea 10 cârciumari, trei învățători, câte un preot, primar, dar și-un notar și o bancă! Rar la vremea respectivă! De aici, semnul dezvoltării satului domniței hangițe Cilibi! Plus existența a 16 comerciați români și a patru străini.
ION ENACHE, IMPREVIZIBILUL PRIMAR
Pornim, așadar, împreună cu primarul Ion Enache, localnic el însuși get-beget al unuia dintre satele comunei, nicidecum domn de oraș precum nenumărați edili buzoieni. Pornim, ziceam spre Centrul Domnița Cilibi. Din drum țâșnesc sunete scurte de roți de mașini trecute în grabă spre Brăila sau spre Buzău. Pașii se opresc în fața clădirii care poate primi elevii în activități de descoperire a istoriei locale, de dans și dezbateri, dar și pe părinții lor în semn de dovedire a bunei conviețuri, are să spună însuși primarul Enache, a românilor cu romii, jumătate – jumătate, apreciați numeric.
Comuna aceasta cu gata 4.500 de hectare suprafață este inimă a Bărăganului atât de bogat în gaze naturale și cereale. O altă conviețuire benefică despre care se vorbește totuși rar în prezent.
Primarul Ion Enache deschide cu ușa Centrului Cultural și Educațional făcând o invitație la uimire – o clădire elegantă primește un suflu european! Capitala Belgiei are astfel de instituții pictate, iar succesul lor este indubitabil. Suntem la Cilibia, iar Cilibi, minunata hangiță de odinioară dă să pornească din ușa hanului, pe Drumul Poștalionului, printre cai și oi, oameni și holde, spre noi. Peretele din stânga este atât de bine realizat! O poveste deschisă de primarul Ion Enache cu zâmbet și sunet. Știți, rar descoperi ca reporter oameni ai locului în funcție primă, de conducere, cu atâta deschidere spre a da titlu de glorie prezentă istoriei de la rădăcini, nu de acum o sută de ani! Face o descriere scurtă, însă nu din start. Lasă ochii străinilor să cuprindă cele câteva camere ale Centrului, dintre care două sunt principale. Apoi, spune că este un vis împlinit pentru Cilibia care deține povești grozave, dar și un prezent construit temeinic pe dezvoltare socio-economică și educațională a așezării din câmpie. Ce spuneți?
Așa începe și discuția noastră pentru că alături este și gazda din centru, desigur, directorul Școlii Gh. Țițeica din Cilibia, profesorul Dana Guțeniuc. Abordăm subiectul deschis despre acest Centru Cultural și Educațional.
Profesorul Dana Guțeniuc ar avea alte o mie de oferte profesionale să predea la școli de centru din municipiul reședință de județ, însă a pariat alături de primarul Ion Enache că moneda de dezvoltare este aici, în inima aceasta de Bărăgan și este alcătuită din cultură și educație.
În a adoua dintre camerele Centrului, un acordeon are loc de străjer la porțile acestei istorisiri. Imprevizibilul primar Ion Enache îi prinde curelele strașnic și ne acompaniază inedit.
COMUNA CARE A DAT UN VERB ÎN DEX
Primarul Enache își strânge bine acordeonul de piept. Clapele instrumentului care a fost generații de-a rândul în destule familii de romi și din Cilibia scot sunete plăcute.
Nu este cunoscător al acestui instrument primarul Ion Enache, însă are o ambiție probabil ce rezultă chiar din ritmul vieții de zi cu zi, aici, la Cilibia Bărăganului de Buzău. O vom afla din părțile audio. Acordeonul este unul dintre cele mai iubite instrumente muzicale ale poporului român. Cilibia, prin investiția primăriei, are o serie frumoasă și completă de instrumente muzicale. În curând vom ști și despre copiii Cilibiei care renasc parte din obiceiurile de odinioară ale moșilor. Azi, primarul Ion Enache ne oferă argumentul înființării acestui Centru Educațional și Cultural ce va reuni o întreagă comunitate.
Explicațiile edilului din Cilibia sunt în consens cu ceea ce are să ne prezinte profesorul Dana Guțeniuc, ghid în Centru pentru câteva zeci de minute. Mergem în prima cameră și ne așezăm ca la muzeu – un întreg perete poartă chipuri ce au dus la apariția comunei din care și ea face parte, deși rădăcinile o duc puțin în amonte.
Știți, nu este impresia cu care rămâi la muzeu, este un sentiment de viață vie – țăranii din pictura Dianei, imediat avem să o cunoaștem, par să se întoarcă spre noi în căutarea trocului necesar. De sus, din planul înalt al picturii, Cilibi pare că stăpânește nu doar privirile, ci zarea Cilibiei însăși.
A cilibi. Dacă ținem cont că la Focșani, cam în aceeași perioadă cu apariția otomanilor pe plaiurile noastre a existat comerciantul evreu Cilibi Moise oare am putea spune că domniția Cilibi e și ea ruptă din scrierile talmudice? O conexiune neclară pe care nu ne-o putem asuma fără un punct de vedere oficial. Cilibi însă este rădăcina zonei vestită și pentru turmele de oi, dar și pentru cărămidari. Cilibia. Și e clar.
Dana Guțeniuc, dascăl mereu în expansiune a cunoștințelor ne explică.
În jurul nostru, obiecte vechi. Multe. Din sate. Ștergare ce s-au așternut peste aluatul pus la dospit de gospodinele zonei, ulcele ce-or fi fost cândva pline cu lapte pus la prins, copăi care or fi legănat zeci sau poate sute de copii, ba și-o vârtelniță stă și azi pregătită să ia firul la depănat. Simți suflete ce nu mai pot spune povestea lor, mâini care s-au aplecat de sute de ori spre fierul de călcat încărcat cu jar… oameni care azi au povestea pictată pe peretele din fața noastră.
Le pierdem cam peste tot, nu face Cilibia o excepție. Obiceiurile sunt prea rurale, însă pentru fală sau nevoie tot la rural ne întoarcem pentru că el ne hrănește. Aici, obiceiurile au fost împământenite și de romii ajunși egali ca număr cu românii. Spune prof. Guțeniuc detaliat!
Este o patrie frumoasă Cilibia. Tocmai varietatea culturală pornită, iată din istorie este impresionantă și coordonează prezentul. Primarul Ion Enache vorbește cu o sinceritate debordantă despre românii și romii zilelor noastre de aici, zona în care sunt și case de se-nvârte soarele după ele, dar stă ca martor al istoriei și cuptorul de copt cărămida subțire. Ascultați dumneavoastră spre convingere!
Tot vorbim despre cărămida de la Cilibia pe care o puteam cumpăra chiar de la marginea DN 2B Buzău-Brăila până în urmă cu câțiva ani. Azi, ne oferă informația momentului chiar primarul Ion Enache – încă este în picioare un cuptor.
Prezența romilor la Cilibia este evident marcată și în Centrul Cultural și Educațional, în a doua cameră. Peretele din dreapta ilustrează și duios, și realist, și tăios chiar, și accentuând devenirea romilor aici. Diana a pus pensula cum nu ar fi putut altcineva să o facă. Admiră de departe suita de interviuri, dar și ceea ce a lucrat cu migală. O lăsăm în povestire la final fiind partea artistică. Deodată stăm în această cameră a doua cu prof. Guțeniuc și discutăm.
Așa e și în viață.
Reținem și aspectul acela aparte spus de dascăl – la Școala Gh. Țițeica este o materie opțională de istorie locală. Cu mic cu mare, român și rom, elevii de aici învață despre locurile lor, oamenii care au lăsat urmă, dar și despre prezentul față de care au o misiune.
UN PICTOR MURALIST SPECIAL
O cunoaștem acum pe Diana Enache. Este pictorul muralist care a conturat în premieră pentru județul Buzău istoria unei comune în două opere aparte. Diana este invitata Centrului pentru a prezenta nu în culori, ci în cuvinte rațiunea cu care a zugrăvit povestea frumoasei Cilibi și a Cilibiei însăși. Înainte, Diana a lucrat la restaurarea a numeroase monumente din lemn, aflate în patrimoniul mondial al UNESCO și aflate pe teritoriul României.
Azi se uită din nou ca prima dată peste ceea ce a lucrat ore, multe ore, ore fără număr exact, ore din zile diferite. Așa sunt artiștii și așa apare și Diana. Relaxată după ce termină de privit cei doi pereți zugrăviți după cum are să ne spună imediat, Diana caută informații noi despre comunitate, alături de prof. Dana Guțeniuc. Acum primim detalii despre munca unui artist tânăr, dar nu la început de drum în domeniul acesta spectaculos!
De sus, hangița Cilibi apare de data aceasta de o frumusețe ce stăvilește granița aparentă a Cilibiei. Diana spune că a citit mult înainte de a pune culoare sau formă pe perete, numai că după ce a început povestea a venit lin, ca un tot ce nu se mai oprea.
Diana este acel artist pe care ai ocazia ca reporter să-l întâlnești o singură dată așa, pentru că data următoare sigur îmbracă alt chip, altă stare, va vorbi în mod evident despre culori așezate în altă ipostază și pe alte suporturi speciale.
Camera secundă a Centrului din Cilibia este un real spectacol din punctul de vedere al privitorului, iar artistul muralist îl prezintă cumva ca pe o explozie de viață vie, știți?, din aceea specifică etniei ce își sedimentează existența pe bucurie, muzică, chiar și trecerea dintr-un loc în altul prielnic vieții.
Nu țintesc doar privirea pictorului muralist din fața noastră, ci și mâinile – o expresie clară a meseriei pe care Diana o face zi de zi. Ele dau să se înalte cu două sau trei dintre degetele dreptei strânse într-un fel anume sau se retrag la sol în semn de odihnă. O întreb cumva sec cine este și nu-și arată emoția oferirii primului răspuns despre ea însăși.
Pașii Dianei nu se aud. Stă lângă fereastra celei de-a doua camere și privește dansul romilor de pe peretele zugrăvit, cu puțin timp în urmă, chiar de ea. Pare că-l vede pentru prima dată, însă nu e așa, este bucuria de a face o lucrare aparte pentru o comunitate minunată!
O MASĂ CALDĂ PENTRU TOȚI COPIII
Cilibia este comuna care merge înainte purtând frumoasa pecete a rădăcinilor. În satele acestea cu o gară extrem de performantă la început de secol al XX-lea, azi există grădinițe, centru de zi, un cămin pentru celebrarea evenimentelor importante din fiecare familie în parte, terenuri de sport. Și nu enumărăm complet. Primarul Ion Enache spune că pregătește o importantă alocare bugetară, astfel încât să repornească programul prin care toți copiii care vin la Centrul de Zi să primească și ajutor la teme, dar și o masă caldă.
Și mai gândește ceva special pentru copiii din Cilibia primarul Enache – acordeonul pe care îl ține de zeci de minute pe brațe să meargă alături de restul instrumentelor muzicale existente în cele două centre ale comunității către copii. Iată concret ceea ce arată primarul Cilibiei.
APLOMB
Cel puțin 200 de săteni adulți sau copii citesc lună de lună cărți împrumutate de la biblioteca comunală. În satele Cilibiei sunt destule case cu prispă închisă sau deschisă. Specific arealului de câmpie. De-o mie se apropie numărul locuințelor din comuna lui Cilibi. E comuna pe care trebuie să o descoperi mergând pe drumurile sătești, printre oameni și case, participând la evenimente de seamă sau citind alături de copiii din sat. Cilibia este filă importantă de monografie cuprinsă în paginile www.buzaulinreportaje.ro.
În urmă, case, oameni și câmp, întindere imensă și galbenă. Nu șuieră lung năprasnicul de vânt. În suflet, Cilibi. O istorie reconstituită precum un puzzle cu mii de părți, reconstituită de către conducerea Primăriei Cilibia împreună cu cea a Școlii Gh. Țițeica.
Cilibim și noi în scurtă vreme o poveste nouă de aici, de pe Drumul Poștalionului.
Add Comment