buzaulinreportaje.ro Interviu

De ce spune Grindeanu că Buzăul este una dintre țintele importante pentru PSD?

10 noiembrie 2025 nu va apărea nicidecum în manuale de istorie, însă în cronici politice, în mod evident, da. I se poate spune Pacea de la Buzău întâlnirii dintre Sorin Grindeanu-Marcel Ciolacu și Constantin Toma, având în vedere criticile aduse în spațiul public de către primarul Buzăului actualei și fostei conduceri naționale a partidului din care și el face parte, deși, ulterior alegerilor parțiale din 7 decembrie 2025 va fi clar scopul real al întrevederii care a dat start unei campanii electorale cum nu prea a văzut în perioada modernă județul de la Curbura Carpaților. Campania este una electorală, iar Marcel Ciolacu este candidat al PSD pentru prima funcție în județ, cea de președinte a Consiliului Județean Buzău, funcție rămasă vacantă din luna iulie a lui 2025.

Așadar, de ce spune președintele PSD Sorin Grindeanu că este important Buzăul chiar pentru noul drum al social-democraților români, nou drum conturat în urma congresului din 9 noiembrie 2025? Sorin Grindeanu a detaliat pe treptele Palatului Comunal.

În noul context, pentru fostul prim ministru și candidat în alegerile prezidențiale din 2024, Marcel Ciolacu, azi candidat la Buzău pentru funcția d epreședinte al CJ, sprijinul primarului municipiului Buzău, Constantin Toma este exact cum a anunțat la validarea sa ca și candidat al PSD, din 25 octombrie, Sala Mare a Consiliului Județean Buzău – este motor pentru dezvoltarea județului însuși. Aspect confirmat și în cadrul întâlnirii de la Palatul Comunal, din prima zi a acestei săptămâni.

Cetățeanul de rând consideră importante pentru el însuși proiectele pe care le propune echipa Ciolacu-Toma pentru dezvoltarea Buzăului. Acestea sunt, potrivit lansării lor în spațiul public:

• Construirea unui spital municipal modern, integrat în rețeaua spitalicească județeană;

• Extinderea Aerodromului Boboc într-un aeroport comercial regional;

• Realizarea unui sistem de irigații pe 20.000 de hectare, pentru sprijinirea fermierilor;

• Centura Buzău (Orbital Buzău), care va lega orașul de Autostrada A7.

Poate, în loc de la Pacea de la Buzău, întâlnirii dintre cei trei lideri social-democrați de la Palatul Comunal din Piața Dacia nr. 1 ar trebui să i se aroge dreptul de a fi startul coeziunii naționale definitive, mature și concrete a acestui partid care se află, totuși în lista scurtă a formațiunilor politice cu tradiție, din România.

Mai multe articole