Advertorial

Decizii privind functionarea Primariei Buzau

COMUNICAT privind  FUNCȚIONAREA PRIMĂRIEI BUZĂU

începând  cu 23 MARTIE 2020

Potrivit art. 14 din Decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență :

” Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență”.

Pentru luarea în evidență a cetățenilor peste 65 de ani care locuiesc singuri, fără susținători sau altă formă de ajutor, rugăm să fie apelate telefoanele: 0238-955 ( non-stop) sau  în intervalul orar 8:30-16:30 de luni până joi și 8:30-14:00 vineri, la numerele 0238-710329 sau 0720.955.955   pentru a comunica datele de identificare în vederea  sprijinirii acestora și limitării expunerii lor în afara locuinței.

Totodată, rugăm orice persoană care cunoaște astfel de situații să anunțe la numerele de mai sus .

În contextul Ordonanței militare nr. 2 din 21.03.2020 prin care se recomandă limitarea deplasării personelor, Primăria municipiului Buzău își închide programul de lucru cu publicul direct în spațiile instituției, cu următoarele excepții:

-Starea Civilă     între orele 10.00 -12.00

-Direcția de Evidenta Persoanei între orele  10.00- 12.00.

 Pentru celelalte servicii se recomandă utilizarea celorlalte mijloacelor de comunicare electronice, după cum urmează:

precum și prin poștă.

  • plata taxelor și impozitelor prin utilizarea  mijloacelor on-line de plată prin:
  1. site-ul național ghiseul.ro;
  2. site-ul primăriei primariabuzau.ro – Ghișeu electronic (doar după ce s-au obținut date de autentificare de la primărie).
  • totodată, se pot efectua plăți ale taxelor și impozitelor locale la toate sediile poștale de pe raza municipiului Buzău.

Începând cu 23.03.2020, Primăria Buzău pune la dispoziția cetățenilor

” PORTAL SERVICII ELECTRONICE”

ce poate fi accesat prin site-ul www.primariabuzau.ro, pentru depunerea de solicitări pentru:

  • Petiții și sesizări online
  • CU Certificat de urbanism
  • CU Certificat de Urbanism pentru dezlipire, aplipire imobile, inscriere servitude
  • CU Certificat de Urbanism pentru Extindere si Bransamente la Retele Edilitare
  • CU Certificate de Urbanism de Informare (Reglementari Urbanistice)
  • AC Autorizație de construire
  • Cerere eliberare certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice
  • Cerere eliberare certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice
  • Cerere eliberare situatie fiscala – Executori judecatoresti
  • Cerere eliberare certificat fiscal – Notari.

 

Totodată, pentru relații suplimentare privind documentele ce trebuie anexate la trimiterile on-line, vă punem la dispoziție numerele de telefon ale serviciilor de specialitate:

NR. CRT. DENUMIREA COMPARTIMENTULUI TELEFON-DIRECT
1 GHISEU  UNIC

e-mail: ghiseu.unic@primariabuzau.ro

0238- 411015
2 SECRETARIAT PRIMAR 0238-710562
3 SECRETARIAT VICEPRIMAR 1 0238-710204
4 SERVICIU GOSPODARIE COMUNALĂ
0238-710692
5 ARHITECT SEF 0238-710614
6 SERVICIUL URBANISM 0238-725538
7 SERVICIUL AUTORIZATII CONSTRUCTII 0238-723398
8 BIROUL ÎNDRUMARE ȘI CONTROL ASOCIAȚII PROPRIETARI 0338-401315
9 COMPARTIMENT AUTORITATE TUTELARĂ 0338-401032
10 SERVICIUL AGRICOL 0338-401032
11 BIROUL  COMERȚ, TRANSPORTURI LOCALE 0238-710679
12 SERVICIUL EVIDENȚĂ, PATRIMONIU, LICITAȚII 0238-713799
13 SERVICIUL ADMINISTRARE  FOND  LOCATIV 0238-401882
14 DIRECTIA ECONOMICĂ

e-mail: directiaec@primariabuzau.ro

15 REGISTRATURA DIRECTIA ECONOMICA 0238-711732
16 SERVICIUL PRELUCRARE DATE 0238-713420
17 SERVICIU URMARIRE, EXECUTARE SI COLECTARE CREANTE FISCALE PERSOANE FIZICE 0238-727872
18 SERVICIU URMARIRE, EXECUTARE SI COLECTARE CREANTE FISCALE PERSOANE JURIDICE 0238-727872
19 SERVICIU CONTROL, INSPECTIE SI FACILITATI FISCALE PERSOANE FIZICE

 

 

0238-727873
20 SERVICIU CONTROL SI INSPECTIE FISCALA PERSOANE JURIDICE 0238-727871
21 SECRETARIAT DIRECTOR ECONOMIC
0238-717658

 

 

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU

 

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole