Astăzi suntem călători desculți de cuvinte. Ni le-am pierdut în fața măreției naturii pe care o știam, dar pe care azi o redescoperim ca apărând printr-o oglindă superbă, întinsă pe 4,2 kilometri pătrați, împrospătată din când în când de-un vânt timid ce nu sparge zidul a vreo 25 de grade C. Suntem în capitala montană a județului Buzău! Suntem la Siriu! Fălnicia strălucitoarei oglinzi se distinge în tonuri ba azurii, ba de smarald. Liniștea de pe Lacul Siriu este etichetă pentru localitatea de la Porțile Buzăului. Alți călători în tainele naturale ale Siriului scriu poate pentru prima dată o poveste pe culmile Buzăului sub forma unui selfie ori rețin gusturi dintr-o farfurie cu cașcaval de Penteleu sau cu afumătură ciobănească, deh!, strășnicia aceasta încă se ține la munte sau pur si simplu de pe lângă bulbucii cascadei Cașoca, zisă printre localnici, Pruncea! Haidați, la Siriu c-avem și sărbătoare pe 14 august, dar și gazde minunate!
DOAR TIMP VĂ TREBUIE CÂND AJUNGEȚI LA SIRIU!
… și-acesta este îndemnul primarului, azi ghid și-n satele oglindite de lacul de smarald Siriu, dar și povestitor despre ceea ce are să se întâmple taman pe 14 august 2022, la Șivița Bradului, acolo unde în ultimii doi ani au fost doar oaspeții care știau despre frumusețea zonei, de splendoarea munților ce tresaltă-ntr-un verde impar în nuanțe aici. De-a stânga noastră, imensitatea celor 155 de milioane de metri cubi de apă de munte din lac. De-a dreapta, zona de maximă utilitate publică a Siriului – în primul rând școala.
Aici a fost elev și Dragoș Voicu, azi localnic aflat la primul mandat de primar, dar și cu două mandate de viceprimar în arhiva comunității, plus cea personală, desigur. Povestim despre 14 august 2022 – ziua în care localnicii lasă treburile deoparte doar ca să vadă Cât e Siriul de mare – evenimentul menit să-i reunească, ba să le aduc acasă fiii de peste mări și țări și deopotrivă oaspeți de unde nici cu gândul nu gândesc.
Totul, în Siriul care crește frumos din punct de vedere turistic! Ne-a suprins primul lucru pe care trebuie să-l avem cu noi dacă dăm pe-aici pe 14 august!
Primarul Siriului are un fel aparte de-a prezenta zona de la Porțile Buzăului – comună ce se ridică prin forțe locale și proprii în rândul suratelor din turismul românesc.
Arealul acesta scăldat de binefăcătorul râu Buzău este atât de spectaculos și de ofertant, încât deja despre Siriu se vorbește și peste munți, în partea Ardealului cu care ține de altfel strânsă relație istorică, geografică și socio-economică. Aceeași legătură este și între generațiile Siriului pe care le vom vedea pe scena din Șivița Bradului. Primarul Voicu spunea în mesajul video că evenimentul va avea și premiere pregătite tocmai pentru asigurarea continuității tradițiilor, la căminul cultural din comună. Iată cum se întâmplă.
PUNCTELE GASTRONOMICE LOCALE – CHEIA SUCCESULUI ÎN TURISMUL DIN SIRIU
Comuna situată și în lungul DN 10 Buzău-Brașov, puțin mai mult decât ține barajul și lacul de acumulare cu același toponimic, dar și deținătoare a Cașocii, Muscelușei sau Bonțului Mare, sate zvârlite pe povârnișuri montane deosebit de spectaculoase are deja funcționale pensiuni turistice cotate de la o margaretă și până la patru margarete, dar și pensiuni tip chalet și chiar un han ridicat precum un hotel.
Primarul Voicu spune că oamenii frumoși ai Siriului trebuie să facă un pas important și anume – să treacă de la buna ospitalitate, la ideea de antreprenoriat în turism înființându-și cea mai simplă structură turistică existentă în România – punct gastronomic local atât de la modă și căutat de către turiști.
IMPORTANT! La Buzău, de stimularea acestei activități cu note tradiționale, dar și turistice se ocupă Dobrin Enăchescu, reprezentant pentru județul Buzău al Agenției Naționale a Zonei Montane. Pe Enăchescu l-am întrebat și noi dacă ar putea fi organizate cursuri de formare a localnicilor din Siriu care doresc să-și înființeze un PGL acasă. Reprezentantul ANZM spune că la început de septembrie va fi organizat acest curs și pentru arealul Siriu așa cum s-a procedat și la Colți, dar și la Chiojdu, Bisoca sau chiar la Gura Teghii cu succes. Înțelegem, așadar, că este de dat veste în comună și mai apoi de strâns în sala de curs ce va fi stabilită după sărbătoarea din 14 august, în mod sigur, pentru a învăța cum se organizează un astfel de punct gastronomic și ce înseamnă să-i servești turistului mâncare pregătită în casă, așa, ca la Siriu!
BULZ SPECIAL DE SIRIU
Doamnelor și domnilor, călători gurmanzi, dragi iubitori ai țării care devine de la un an la altul și mai spectaculoasă, dovadă Siriul cântat atât de maiestuos de Benone Sinulescu, acest subtitlu spune că zona aceasta reușește în sfârșit să scoată din adevărata ladă cu zestre gastronomică ceea ce căutăm fiecare dintre noi atunci când suntem dispuși să plătim cât ne este cerut, dar să primim calitate, gust, tradiție și un sac cu amintiri care să ne provoace poftă și peste o lună, dar și peste un an. Priviți-l!
Bulzul acesta de la Siriu, mai exact de la intrarea pe drumul spre Cașoca, este poveste despre muntele sfânt, trăinicia de la firul ierbii, dar și subliniază ce are cel mai bun satul acesta montan buzoian. Desigur, avem poveste, dar și povestitor. Georgiana Nuță a venit de drag să cunoască Siriul. Împreună cu familia. Și au rămas aici înființând realmente un sat de vacanță.
Revenim la bulz, căci el este râvnit de cuvintele pierdute pe drumul lung către Siriu! Hai, Georgiana, povestim despre rețetele rupte din amintirile cu bunicile harnice care găteau la ceaun, pe sobă?
Gust! Siriu! Pofta și efectele ei.
Știm bine, iar noi am mai scris despre celebrul cașacaval de Penteleu căruia i s-a pierdut urma în perioada modernă. Georgiana Nuță, gazdă la una dintre pensiunie Siriului, spune mai în șoaptă, ce-i drept, că există în prezent câțiva harnici locuitori care au regăsit și rețeta, dar i-au și dat valoare pentru farfuria turistului.
Lăsăm bulzul de la Siriu în așteptare! Pe 14 august, când avem musai drum aici pentru că este sărbătoarea comunei în punctul numit Șivița Bradului, ne facem timp să mâncăm la Georgiana Nuță Tronaru și familia sa un bulz care e de pus pe cartea de vizită a Siriului turistic. O farfurie greu de egalat în prezent în județul Buzău pentru că meniurile clasice cu cartofi prăjiți în rol de vedetă nu se lasă nicidecum date jos din gustul călătorului, dar nici din îndemnul multor gazde. Veniți la Siriu și cu timp, cum spunea primarul mai sus, dar și cu poftă de mâncare autentică!
SIRIUL CURSELOR MONTANE. 14 AUGUST, DUBLU EVENIMENT
Și chiar așa este dacă ținem cont de ceea ce ne povestește primarul Dragoș Voicu despre evenimentul cu 500 de participanți care a avut loc la începutul acestei veri pe coamele munților atât de frumoși.
XRACE, iar din 11 și până pe 17 august va fi ULTRA RACE ROMANIA. Primim imediat detalii de la ghidul nostru de astăzi primarul Dragoș Voicu, prin Siriu, despre ce înseamnă să fii competitor la Ultra Race Romania, competiție ce stă să înceapă în câteva zile.
Da, și acest tablou este cuprins în cartea prezentului acestei comune cu comportament special în plan județean și nu numai. Călătorul vine la Siriu pentru drumeții montane, iată, să alerge, să facă sporturi pe apă și să pună la încercare adrenalina pe un ATV.
PESTE 4 MILIOANE DE EURO PENTRU PATRIA LACULUI DE SMARALD
Că turismul este cartea de vizită cu care Siriul iese în prezent în lumea mare este mai real decât în orice altă vară, însă este și semn că din punct de administrativ se întâmplă lucruri ce merg spre dezvoltare sustenabilă, după cum este la modă a fi folosit acest cuvânt. Primarul Dragoș Voicu spune că peste 4 milioane de euro este suma cu care crește Siriul. Se face dispensar uman nou, ba sunt înființate și minim două stații de încărcare electrică a mașinilor de generație nouă, mașini electrice, blocurile din satul Cașoca vor intra și ele în modernizare, iar 266.000 de euro merg exclusiv spre Grădinița din Lunca Jariștei despre care primarul spune că ideal va fi să devină cu program prelungit. Cu diferența de la 266.000 de euro și până la 324.000 de euro, cât înseamnă o finanțare prin PNRR, vor fi montate camere video în comuna Siriu. Satul în care se fac ghete, Muscelușa, despre care noi am scris AICI, va avea pod printr-o altă finanțare, iar zilele acestea sunt montate încă 12 sisteme fotovoltaice din fonduri norvegiene în Gura Siriului. Cel mai bine este să detalieze însuși primarul din Siriu, Dragoș Voicu.
Privit în ansamblu, clar este că întreg Siriul se află în modernizare sau va primi curând suflul dorit, cel al mersului înainte, după cum spune mereu o gazdă de la Valea Neagră. Acest semn a fost identificat și de primarul Voicu într-un alt articol de presă cu referire la călătoria de vacanță spre Siriu.
APLOMB
Avem motiv și scop pentru ca pe 14 august 2022 să urcăm la Șivița Bradului, în Siriu, ca să vedem CÂT E SIRIUL DE MARE, evenimentul ce le-a lipsit doi ani locuitorilor și turiștilor de aici. Tragem linie și cerem o ultimă informație de la primarul Siriului despre devenirea acestuia.
Să ia din ce merită Corect spus!
Add Comment