Bărăganul și-a pus astăzi toată floarea-soarelui să-și ridice capul din imensitatea de lanuri ce-i inundă nesfârșitul. E zâmbetul acela drag care anunță o stare de bine, o bucurie, o împlinire. Ai da vorba înapoi oricui ți-ar zice că Bărăganul bătut de soartă este bun și de dat vești născătoare de viață nouă. Dar are să fie întocmai cum arată lanurile. E atâta floarea-soarelui încât s-ar zice că ține loc de apă potabilă în câmpia aceasta biciuită de tehnici fel și fel de susținut agricultura ultimilor 32 de ani, plus zăcămintele din subsol care forfotesc continuu. Azi, când România toată suferă din cauza împuținării apei potabile, când apele curgătoare își subțiază albiile, iar acolo unde sunt rețele de alimentare cu apă potabilă a fost aplicat orar de furnizare, Compania de Apă Buzău își prezintă cea mai mare investiție din capital propriu, din perioada modernă, într-un drum al apei ce pornește de la Lipia, trece pe dealurile cu viță-de-vie dinspre Năeni și Breaza și coboară spre Vintileanca pentru a se opri în Amaru, patria celei mai rele ape potabile dn județul Buzău. Aici notăm cu recenta, din 9 iulie 2022, declarație a lui Tanczos Barna, ministru al Mediului care spune că investițiile în sistemele de apă sunt extrem de costisitoare și se fac cu dificultate! Buzăul apare în plină secetă, excepția! Tocmai de aceea facem prezentarea la zile bune după evenimentul CAB. Azi, despre soarta bună vorbim, altfel decât AICI.

CUM S-A NĂSCUT IDEEA DE APEDUCT
Nu departe de puțul lui Moș Cană – citiți reortajul din link ca să înțelegeți ce-i cu fântâna aceasta – singura fântână cu apă tot nepotabilă, dar din care sătenii din comuna Amaru își încarcă de nevoie, zilnic, bidoane cu apă pentru spălat și preparat mâncarea, căci de-a bună s-au obișnuit să cumpere la sticla de plastic, din magazin la prețul unei tone de apă potabilă, iar comparația este dezvoltată către finalul reportajului de primarul din Movila Banului, aici, la Amaru, ziceam a avut locla final de lună iunie prezentarea unei investiții realmente istorice pentru județul Buzău, Apeductul – magistrală de transport a apei potabile ce pornește din sursa Lipia, comuna Merei, și străpunge Bărăganul spre Mihăilești, Movila Banului și Amaru, de fapt șapte comune așa cum apar ele geografic pe hartă beneficiază de acest drum al apei.

Este Via Appia din sud-vestul județului Buzău – o clasifică rapid profesorul doctor inginer Ionel Vasile Meglei din Iași, invitat special al evenimentului prin care Compania de Apă Buzău prezintă în fața reprezentanților de seamă, primarii, ai celor șapte comune beneficiare ale Apeductului – cea mai mare investiție realizată din bugetul acestei mari companii, în perioada modernă. Romanii, dacă e să continuăm ideea profesorului din Iași, care de altfel știe tot ce înseamnă rețele de apă în județul Buzău- construire, dezvoltare, necesar, licitații, dar mai ales viitor, am zice că ridicau apeducte pentru a contura și drumurile comerciale din jurul orașelor pentru care aveau interes, de aceea se și spune că toate drumurile duc la Roma. 16 apeducte are Imperiul Roman zidite, spune www.koaha.org . Comparația este la un nivel extrem de mare, dar nimerit e să privim și acasă unde se investește mai ales în rețele locale de furnizare a apei.

Apeductul acesta al CAB este primul drum al apei construit în județul Buzău în ultimii 32 de ani și rezolvă probleme acute de tot atâta vreme, dacă nu cumva și mai vechi. Ba este și funcțional la Mihăilești, dar vedem la pas.
În sala căminului cultural din Amaru, specialiști neașteptat de proactivi ai Companiei de Apă, șapte primari cu stări și așteptări diferite, secretarul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară 2008 și un subprefect dezvoltă subiectul. Se pornește de la originea proiectului. În sală se face liniște. O liniște soră cu așteptarea. Un eveniment inedit, spun primarii comunelor beneficiare, la care nu se așteptau să ia parte, ei fiind obișnuiți cu ședințele, mai ales.

Simona Săvulescu, director general al CAB despre nașterea apeductului.
Apeductul a prins contur. La bază, spun specialiștii, este ideea de cantitate și de calitate a apei. Ca atare, proiectul a mers mai departe. În sala din Amaru, de la bruma de nedumerire ce a cuprins o parte din audiență se trece la curiozitate pentru că apa din punga Lipia este cea care deja le dă viață mihăileștenilor, apeductul fiind aici funcțional, și le va da și altora 14.000 din totalul de 16.764 de locuitori. Revine directorul general al CAB cu dezvoltarea ideii de apeduct.
Reținem că șansa de finalizare este în 2023, că imensa sumă de realizare este de 27 de milioane de lei, iar lungimea apeductului ajunge a 52 de kilometri în șapte comune buzoiene, toate cu probleme extrem de mari privind alimentarea cu apă potabilă, probleme ce țin de calitate și de cantitate.

17 KM SUNT DEJA REALIZAȚI

Prezentarea inițială făcută în fața audienței de către directorul general Simona Săvulescu este rapid completată tehnic de inginerul Răzvan Isopencu care pornește expunerea de la ideea celor patru foraje din arealul Lipia.
Așadar, înțelegem că în faza secundară a Apeductului există posibilitatea extinderii acestuia. Iată care este stadiul actual prezentat, desigur de ing. Isopencu.
Pentru că deja vorbim despre secetă acută în România, despre apă furnizată după program și chiar doar câteva ore pe zi, investiția CAB poate fi apreciată în prezent tot o realizare inginerească de excepție. În acest sens, arată ing. Isopencu, este urgentată și proiectarea pentru loturile 3 și 4 ale apeductului.
Marșăm pe ideea secetei fără precedent, despre care ONU spune că este următoarea pandemie din istoria omenirii. Seceta este acum evidentă, însă semnele ei sunt resimțite de ani buni, dovadă că forajele realizate în comuna Năeni de către CAB spun că nu este nici picătură de apă de băut până la 102 metri adâncime. Aspectul este unul alarmant, spun și specialiștii, dar și reprezentantul comunei la masa prezentării, primarul Petre Petrini Burducea. Revine însă inginerul calm care expune exemplar o situație atât de dificilă, de fapt.
PROFESORUL CARE CUNOAȘTE EXEMPLAR DOMENIUL ALIMENTĂRII CU APĂ DIN JUDEȚUL BUZĂU
Figură docilă, atentă, deși seniorul profesor doctor inginer din județul Iași pare trecut bine de șase decenii de viață, Ionel Vasile Meglei este în fapt unul dintre puținii experți ai României pe care autoritățile cu rol de control îl solicită și în prezent când vine vorba despre evaluarea proiectelor din domeniul infrastructurii de apă și apă uzată și finanțate european. O somitate, spun ziarele din orașele Moldovei, un moldovean cu tâlc observ eu, ca reporter de teren, care spune într-un fel anume ce a găsit în județul Buzău, cap compas Amaru. La masa prezentării stă în stânga directorului general al CAB.
Apeductul din Bărăgan este impresionant din punctul de vedere al prof. Meglei, care duce fila de istorie înapoi spre romanii creatori de drumuri și apeducte.
Bine, profesorul sfătos, cu ton uniform ce conferă încrederea specialistului cu vastă experiență, aduce în atenție și necesitatea denumirii apeductului. Iată ce spune.
Punem punct intervenției prof. dr. ing. Vasile Meglei cu o recomandare aparte pe care o vom dezvolta cândva– acumularea Siriu poate fi cheia problemelor legate de alimentarea cu apă potabilă în județul Buzău.
PRIMARII ȘI APEDUCTUL. CINE TREBUIE SĂ-ȘI CAUTE TOTUȘI FINANȚĂRI PENTRU CONECTAREA LA MAGISTRALĂ?

●JUMĂTATE DE LITRU LA MAGAZIN ÎN MOVILA BANULUI=500 DE LITRI DE APĂ POTABILĂ DIN APEDUCT

Până la un moment dat a fost liniște în sală. Dorin Romică Moise conduce Movila Banului. Apeductul CAB rezolvă și problema acestei comunități cu apă și lipsă, dar și bolnavă. Ascultați însă care sunt necesitățiLe unui astfel de UAT – unitate admnistrativ-teritorială – și principiile primarului Moise.
Divagație sau punct pe i? De interes este însă rolul apeductului pentru comunitatea Movila Banului, iar comparația cu sticla de jumătate de litru care costă într-un magazin din această comună cât jumătate de metru cub de apă potabilă furnizată de CAB devine clasică. Primarul Moise vrea să sublinieze întocmai. Și-l ascultăm!
●APA POLITICĂ

Așa pare a fi la Breaza apa potabilă. O spune explicit primarul Adrian Drugă, celebru și el pentru calmitatea cu care anaizează și prezintă probleme, dar scos din răbdări de data aceasta de situație fără ieșire.
Deci, apel către partidele politice făcut de un primar care se gândește că nu vor mai fi fonduri pentru a întreține un serviciu public dificil într-o zonă secată și ea de ani buni. Așadar, primarul Drugă cere un acord cu CAB. Acesta ar fi!
●”ȘI DACĂ VINZI TOATĂ COMUNA TOT NU AI BANI DE- UN APEDUCT“
… sau și doar de-o singură bucată din acesta. Afirmația este spusă clar, concret și răspicat de primarul care primește deja de vreo 15-20 de ani cel puțin oprobriul concetățenilor săi pentru că Amaru are cea mai rea apă din județ, una ce nu poate fi prelucrată, dar detalii aveți AICI. Constantin Croitoru se ridică în picioare și folosește momentul pe care tind să cred că îl și aștepta în calitate de primar pentru a se ușura de ditamai povara și arată cu degetul spre parlamentarii campaniilor realizate o dată la patru ani și care nici nu știu unde se află Amaru. Ascultăm!
… dacă am fi din Republica Moldova am fi primit finanțare! Fără comentarii.

Vă aduc aminte că Amaru este o Ucraina, dacă am putea zice așa, a Buzăului – grânar desvârșit, patria fermelor cu vaci de carne, dar fără picătură de apă curată dătătoare de viață sănătoasă!
●APEL PENTRU REZOLVAREA FINANȚĂRII BRETELELOR DE CONECTARE LA APEDUCT
Apeductul este o realitate. Există și pune Buzăul pe harta județelor care-și conservă și consolidează un patrimoniu în scădere la nivel național – rezervorul de apă potabilă. Numai că valoarea finală a acestuia trece de 27 de milioane de lei. Așadar, Simona Săvulescu, directorul general al CAB face apel ca primarii din Movila Banului, Năeni, Mihăilești și Breaza să solicite finanțări pentru bretelele de conectare la apeduct.
SUBPREFETUL ȘI PACEA DINTR-O NOUĂ DEZBATERE

Prezent la evenimentul din câmpia Amarului, eveniment la care a fost servită apă potabilă la carafă, apă furnizată de CAB, subprefectul Gabriel Mihail Ilie a notat mai abitir ca un jurnalist de modă veche toate probelemele locale ridicate de către primarii prezenți, a făcut suma și a propus.
Desigur, așteptăm ca visul frumos să aibă loc, iar primarii să fie invitați la masa discuțiilor pentru a primi vești despre finanțări reale ce continuă apeductul CAB în interiorul localităților.
Această magistrală de transport al apei va rezolva problema fundamentală, apa, a doar șape comunități, însă numărul celor în suferință din județul Buzău crește în fiecare zi.
APLOMB
Un eveniment menit să ne trezească înainte să privim cum picăturile de apă potabilă se împuținează peste tot! Devenim pionieri într-un domeniu pentru care alți români se gândesc acum cum să scrie proiect. Așa spune și filmul de prezentare realizat de CAB.
Din spate, zăngăne o găleată din tablă agățață încă de furca unei fântâni. Ironic parcă. Amaru nu are apă bună de băut, dar are rețea în perfectă stare de funcționare. Iar amarul din vocile oamenilor se rostogolește în lacrimi cu noduri.

Da’ chiar, unde se află Amaru?
Add Comment