Realmente este drumul înființat exclusiv pentru dictatorul român căruia îi făcea o deosebită plăcere să vâneze în Munții Buzăului. Cel mai interesant aspect este că 24,5 kilometri de pădure din zona montană au fost puși la pământ și croit drum în doar câteva luni pentru că întâiul comunist al țării dorea să vâneze urs tocmai sus, dar să ajungă în patria sălbăticiunilor de rasă exclusiv prin pădure și pe drum! Și-așa avem noi azi poate cel mai frumos drum turistic buzoian!

Astăzi, drumul acesta este cheie importantă în nașterea unui alt gen de turism care de fapt este înscris în documente încă din 1968 când în acest areal se punea la punct o stațiune ce nu a mai ajuns să fie vreodată construită! O stațiune cu pârtie de schi și zonă de aterizare a elicopterelor! Azi urcăm pe culmile Buzăului și spunem o poveste nescrisă undeva vreodată de vreun jurnalist!
E un mare noroc și realmente bucurie pentru jurnalist, dar cel mai interesant aspect al interviului ce urmează și care este acordat în exclusivitate este interlocutorul de excepție. Poate că buzaulinreportaje.ro a avut parte de unul dintre cei mai buni interlocutori de până acum!
DRUMUL PĂCATULUI, FRÂNT DE ALUNECĂRI DE TEREN
Drumul acesta a adus în paginile ziarului nostru, buzaulinreportaje.ro câteva zeci de reportaje și interviuri din acest minunat areal montan cu note alpine pe granița dinspre Vrancea, știți, acolo sus unde ciobanul Bucur are un semn să-i spunem – masa lui Bucur, bolovanul imens care are grijă de satul și localnicii din Pleși. Suntem la Bisoca și astăzi și pare o revelație subiectul! Realmente este pentru că alături, interlocutor de excepție este chiar Liliana Drăgulin, consilier în aparatul de specialitate al Consiliului Județean Buzău în cadrul Departamentului Administrarea Patrimoniului și Investiții. În acest departament solid al administrativului buzoian, Liliana Drăgulin se ocupă de proiecte de infrastructura națională și dezvoltare locală.
Punem informația în realitate și spunem că despre DJ 204 C Vintilă Vodă-Bisoca discutăm astăzi – probabil cel mai dificil șantier din județul Buzău în plină desfășurare pentru încă un an de zile! Dificil, spune călătorul care a văzut calea aceasta de acces și în zile mai bune – balast recent adus și astupate gropile, dar și în cele mai groaznice dintre perioadele sale – rupt de alunecări de teren și în zona Sărulești, dar și sus, la Bisoca! Indiferent că a fost iarnă cu zăpadă de doi metri, prin 2007, sau secetă din această vară și din cea trecută, drumul acesta montan trăia suferința cronică a uzurii! Se lucrează, mai ales se consolidează! Deși, localnicii de pe valea aceasta își pierd sistematic răbdarea, drumul acesta județean le va croi chiar lor o altfel de viață!
Intrăm în povestea unui drum făcut pentru un dictator și aducem totul la zi pentru că în prezent fără cei 24,5 km de DJ 204 C nu știu cât de ușor s-ar mai putea ajunge în Bisoca! Liliana Drăgulin – specialist pe care noi l-am reținut de la lansarea acestui șantier pe 16 iunie 2020 – impune din start o calmitate și o siguranță a informației ce aduc împreună confortul dorit de jurnalist. Iată frumoasa poveste a DJ 204C Vintilă Vodă-Bisoca!
Așadar, drumul lui Ceaușescu! Tovarășul a avut o dorință supremă ce i-a fost îndeplinită potrivit cutumelor vremii respective, iar noi, în prezent zicem de bine, căci am rămas cu un drum de o frumusețe rară! Un drum ce culminează tocmai în coastele Vrancei montane dinspre Jitia, înainte însă închide poarta și păstrează în curtea noastră minunata Mănăstire Poiana Mărului. Atunci, cu peste 40 de ani în urmă, se anula drumul dintre Sărulești și Bisoca prin satul Sările și se înființa acest drum special practicat astăzi exclusiv pentru a ajunge în capitala montană a județului Buzău!
Continuăm povestirea pentru a ajunge din nou la ideea de șantier care astăzi ne-a adus, iată, o poveste aparte! Cred că acesta este lucrul minunat al meseriei acesteia – să afli direct de la oamenii faptelor lucruri aparte!
Jurnalistul nu este un specialist, mai ales în construcții de așa anvergură, însă învață din ceea ce documentează. De data aceasta Liliana Drăgulin vorbește tehnic despre conceptul de coloane forate și dificultatea instalării echipamentelor specifice.
Liliana Drăgulin lucrează la Consiliul Județean Buzău din 1998. Este un specialist pe același calapod cu Elena Stâlpeanu – cândva profesor de geografie renumit al orașului, astăzi specialist în scrierea proiectelor de dezvoltare turistică a județului Buzău, angajat în aceeași instituție. Bine, aș mai enumera o serie de oameni faini care fac ca patria aceasta numită județul Buzău să meargă bine și de asemenea lucrează și ei la CJ Buzău. Revenind la interlocutorul meu, spun că nu fac decât să privesc mâinile ce trasează linii scurte, semn al siguranței.
Cu același ton, Liliana Drăgulin vorbește despre drumul sfâșiat de alunecările de teren începute cu atât de mulți ani în urmă. Auzim imediat!
Să mai spunem noi ceva? În fapt, întreg județul Buzău este frământat. Așa îi este specificul, spunea cândva un fost președinte de CJ Buzău, care anunța încă de atunci – să fi fost prin 2004 sau mai devreme – că teritoriul nostru este primul în topul național al alunecărilor de teren. Și așa a rămas până în prezent! Mai mult, pământul se reașează în mod continuu în zone din ce în ce mai diverse ca structură.
DE LA DRUM DE CĂRUȚĂ LA DRUM PIETRUIT
Doar un tronson. Bisoca-Poiana Mărului. Pentru că în istoria devenirii acestui drum județean 204 C, drumul lui Ceaușescu de acum, au avut loc numeroase lucrări de întreținere și reparații. Iată cum le prezintă Liliana Drăgulin, specialist al CJ Buzău.
Tronsonul de doar câțiva kilometri cu care am deschis acest subtitlu al interviului pornește din Bisoca și ajunge în Poiana Mărului – se ștergea atunci istoria drumului de căruță și venea în loc drumul pietruit. La mijloc este și un președinte de stat. Iubit și el atunci. Ne spune Liliana Drăgulin imediat!
Potrivit proiectului, în prezent o echipă de muncitori lucrează dinspre Bisoca în jos, iar o alta de la Vintilă Vodă spre Bisoca. Mai mult, au început deja și lucrări complementare licitate separat de către Consiliul Județean Buzău. Iată informația completă!
Concret, valoarea lucrărilor de pe DJ 204C Vintilă Vodă-Bisoca se ridică la 79 de milioane de lei, spunea pe șantier președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu și citiți aici informația completă, termenul de execuție este de 33 de luni începând din iunie 2020. Lucrările le fac WFA Impex SRL, CDG Indoconstruct SRL, SC Euro Prim Building SRL și Euro Cerad International SRL. Despre termen revine și ne spune Lilian Drăgulin.
Iulie 2022!
SPECIAL
Bine, temeinic și real ar fi fost ca acest subtitlu să înglobeze aprecierea față de doamna aceasta care știe bine orice drum al județului Buzău, cam cât balast ori asfalt a intrat pe resepctiva cale de acces sau cine a lucrat acolo și mai ales când… povești faine de la un specialist aparte! Liliana Drăgulin spune însă că are o pasiune deosebită față de acest 204C Vintilă Vodă-Bisoca! Vă rog, dați ascultare cu atenție și gândiți-vă dacă în prezent vă puteți încadra în rândul acestui tip de oameni ce-și iubesc meseria în mod unic! De fapt, nu exclusiv meseria, cât patria numită județul Buzău!
Real!
APLOMB
Nu am cui să înalț rugi ca să avem parte doar de astfel de interlocutori! Știu doar că patriotismul local este o trăire ce trebuie spusă. Liliana Drăgulin de la CJ Buzău ne-a adus în atenție un drum județean ce a provocat deja din iunie 2020 și până în prezent o explozie imobiliară în areal, însă după ce va fi pusă și ultima mână curentă sau bucată de asfalt realmente va triumfa în turismul național!
Apar ici-colo între coamele munților mici case de vacanță transformate în pensiuni sau chiar pensiuni agroturistice, pasionații de drumeții montane sau de off road încă urcă spre patria ciobanului Bucur, darămite după ce drumul lui Ceaușescu va fi terminat?
Add Comment