Interviu

EXCLUSIV. Veste excelentă pentru peste 45.000 de buzoieni

Pe 24 aprilie 2023 va fi oficial semnat și pus în practică poate cel mai important dintre cele 10 contracte de lucrări POIm ale CAB - CL 1 aferent municipiului Buzău.

Informația completă se adresează la peste 45.000 de buzoieni din trei comune, Siriu, Cislău șu Puiești și locuitorilor din municipiul Rm. Sărat.

Concret, miercuri, la ora 10, în sala Nicu Constantinescu a Primăriei Municipiului Buzău are loc semnarea contractului de lucrări numărul 4 din seria celor 10 finanțate prin Programul Operațional pentru Infrastructură Mare și obținut de către operatorul regional Compania de Apă Buzău, finanțare despre care aveți AICI INFORMAȚII COMPLETE.

Așadar, din cele 328 de milioane de euro obținute de CAB pentru 10 contracte de lucrări, 116,33 de milioane de lei vizează contractul de lucrări numărul 4, ce va fi semnat miercuri.

Asocierea Troia Premium Construct SRL și Hydrostroy AD sunt cele două companii cu care vor semna oficialii CAB și ai celor patru comunități care vor avea sistem de canalizare în premieră, iar la Rm. Sărat bazin nou de retenție la stația de epurare așa cum ne declara în reportajul inserat în linkul anterior directorul general al CAB, Simona Săvulescu. Să ascultăm detaliile.

Interesant este că nici una dintre cele trei comunități nu a avut vreodată sistem de canalizare, deci evenimentul este așteptat de minim 30 de ani. În fiecare areal se va scrie istorie – la Siriu exista rețea de alimentare cu apă potabilă, însă canalizarea a fost o speranță continuă, la Cislău se va întări resursa de apă potabilă datorită unui al contract de lucrări al CAB, aflat în execuție pe zona Calvini.

Pe 24 aprilie 2023 va fi oficial semnat și pus în practică poate cel mai important dintre cele 10 contracte de lucrări POIm ale CAB – CL 1 aferent municipiului Buzău.

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole