REPORTAJ DOCUMENT
Ne-a slăbit o vreme pârdalnica de pandemie de COVID-19 și-am zis că ar fi timpul să vedem lumea. Lumea noastră. De lângă noi, din județul-poartă la Curbura Carpaților – Buzăul. La final de zi de muncă am pus deoparte și-un piron – în favela aceasta e demn și obligatoriu să mergi și ca jurnalist să-ți dovedești ție că da, ai loc în meseria aceasta, dar mai ales dacă ești politician care trebuie să convingă masele – mergi în favelă, nu ai nevoie de afișe cu tine, ei te țin minte! E proba curajului, dar mai ales a corectitudinii!
Favela nu ne este specifică, e un soi de cartier brazilian ce conține de toate – viață tumultoasă – fie o combinație romantic-hipiotă, fie pacifistă, fie sub monopolul cartelurilor de droguri și sex. Repet, nouă, românilor nu ne este specifică favela, însă eu nu îi pot spune altfel decât așa! Și, culmea seamănă și cu planta cățărătoare de la care au dat militarii brazilieni numele locului pe care l-au primit spre amenajare a noilor lor case la întoarcerea de pe frontul din Salvador – planta asta apărea de peste tot, se urca fără scrupule și îi mânca pielea dacă se atingeau. Așa e și favela cu oameni!
Acolo s-a numit Favela Hill, aici este Favela Sările!
Astăzi nu vedem plante. În locul lor efectiv răsar case într-un amfiteatru minunat al Munților Buzăului dinspre partea Râmnicului Sărat, granița de nord a Geoparcului Ținutul Buzăului. Casele sunt ba colorate, ba imense precum dorința de spectacol. Între ele ar fi și nu prea garduri. Și nici ulițele nu se identifică în mod clar. Simt că nu am destule cuvinte ca să vă descriu uimirea care ne îngheață simțirea! Haideți cu noi, în favelă!
CANONUL 204C, DRUMUL JUDEȚEAN VINTILĂ VODĂ-BISOCA
Nu în sensul de lege, normă, regulă, ci de penitență, chiar spre sancțiune aș duce rolul acestui drum care s-a topit gata 50 de ani între alunecări de teren pe la Sărulești și Bisoca. Pentru că în câteva zile vă vom prezenta o poveste fantastică a acestui drum, acum tac. Zic doar că am înțeles de ce s-a deteriorat atât de rău și nu pun pe primul loc camioanele cu material lemnos care au coborât într-o vreme zi și noapte, nu!
Astăzi, în fața călătorului, un șantier imens! Slalom printre utilaje și extrem de multe efecte de șantier, căci gropi nu mai pot fi etichetate a fi. Carosabilul este decopertat și la start sunt țevi imense ce par să aștepte rândul la intrat în pământ. Coloane forate spun muncitorii din șantier că se numesc și vor fi executate până la 18 metri adâncime, chiar 24 de metri la km 66 al drumului. A devenit realmente un canon suportarea traficului pe DJ 204C, însă nu mai e mult până la final – iulie 2022! Dar va fi cel mai frumos drum din județul Buzău – integral prin munte și care va deschide una dintre cele mai frumoase zone din România, Bisoca!
Hai, că mai e puțin, zicem acum, și urcăm parcă la pas, dar cu mașina! Ochii iscodesc țevi, utilaje, carosabilul scobit pe margini. Pe la Sărulești, aceeași zarvă de material lemnos, o petrecere forestieră nebună ce a avut loc chiar la margine de drum pe zeci de metri. După ce se va termina acest șantier nimerit, corect și obligatoriu ar fi ca reprezentanții finanțatorului acestei lucrări imense, adică de la Consiliul Județean Buzău, să pună reguli pe care să le și respecte cei care exploatează pădurea aici, la Sărulești.
Gata, se vede Bisoca, ținta de azi! O bucurie verde, ruptă efectiv dintr-o carte poștală! Dorința aceasta de libertate este consecința plăcută a lunilor pandemice petrecute cu frică în propriile case. Azi, libertatea miroase a verde de iulie, dat în pârgă, a fân cosit făcut sfarog și a omenie soră bună cu ospitalitatea neînvățată în vreo școală elitistă de etichete.
AMFITEATRUL LUMII SPECTACOL
Așa spun literații lumii moderne că este în fapt lumea noastră, numai că ne-am înconjurat de lucruri, oameni și fapte repetitive și spectacolul s-a ascuns. Zilnic facem ceea ce am făcut și ieri. Nu vi se pare destul de des că ar fi așa?
Azi, pentru noi, lumea este un spectacol neașteptat. Drumul dintre Bisoca și Sările este o sumă de curiozități și întrebări. Cea care vine frecvent se referă la unde este satul, căci tot curg kilometrii parcurși și satul nu mai apare în calea noastră. 195 am însumat la capăt de zi. Pe toți i-am parcurs între orașul strâns de gât Buzău și lumea liberă de la munte.
Realmente dacă vă iubiți județul Buzău, în duminica ce urmează aici, sus la Sările trebuie să ajungeți!
Chiar bucata aceasta de drum dintre Bisoca și Sările este leac pentru sufletul sufocat de urbanul deja supraîncălzit și monotonia lui! După vreo zece minute de mers nu se mai vede decât muntele cu pădurea lui densă și drumul ce-și face loc pe lângă vreo vână de apă, vreun izvoraș sprințar sau trece peste albii mai mărișoare. Aproape de Sările primim salutul unei ciute! A stat frumoasa secunde bune să observe călătorii și-apoi s-a afundat în pădurea ei cu urși mulți. Rar coboară câte o mașină. În total două pe tot parcursul nostru.
Ah!, prima casă! Aflăm că suntem deja în Sările! Știți, satul acesta are două componente ce par sate distincte. Jos, să zicem așa, este o grupare de câteva case, mai apoi, după kilometri parcă fără sfârșit, favela!
Pe mâna curentă a unei treceri peste un izvoraș, o veveriță a ieșit curioasă să vadă oaspeții. Nu prea îi este tulburată joaca semn că stă secunde bune pe gânduri dacă să se ascundă sau nu. Privirea lungă spre mașina ce vine și coada arborată ca un steag de salut, greșim și ridicăm și noi mâinile să o salutăm în felul nostru, biata se face nevăzută. Arealul acesta este îmbrăcat în verde de sus până gata pe carosabil. Cerul este o bucată albastră parcă răsfrântă din când în când printre desișul de frunze. E atât de frumoasă ziua aceasta!
Hai, drumule, ne mai porți mult? S-a cam dus răbdarea, de! Dacă nu întrebi sau de nu ești de prin zonă greu ajungi în satul cu peste 500 de rudari.
Tamanga. Bubă. La primele case din satul Sările aflăm despre rudarii care încă meșteresc linguri din lemn. Femeia întrebată a rămas cu mâinile cruciș și privirea alungită după noi semn că ar fi avut și ea de zis destule, doar colectează fier vechi! Drumul ne mai ține de vorbă și cu atenția încordată ca vreo alte cinci minute și pe un drum îngust încep să răsară întâi șocala din sat și mai apoi casă lângă casă, casă între case, garduri cam ioc și ulițe ce sfidează orice logică. Nu poți cuprinde cu privirea favela! Nu ești lăsat. Nu știi dacă ai intrat în curtea cuiva sau ești pe uliță. Rapid suntem preluați de o femeie binevoitoare care ne face semn să dăm mașina cu spatele înspre acel loc ca să nu încurcăm traficul. Hop! Trafic? Păi, da!
Într-un minut, lângă străinii de sat au apărut nu unul, nu doi sau patru, ci clădărie de copii, adolescenți și părinții lor. Primul în cale unul dintre cei opt copii ai lui nea Bubă.
De la magazinul favelei situat ca la 30 de metri distanță toată suflarea analiza vizitatorii. Imediat, un senior cu părul alb și-a pornit pașii parcă strigat de un copil. Noi pe nea Bubă vrem să-l vedem, căci Tamanga am înțeles repede că nu mai lucrează cu lemnul. Ca la un semn, dinspre magazin, un bătrânel subțirel cu mers de dansator de tango își leagănă ritmat mâinile și pune pas mărunt lângă pas mărunt, măsurați toți cu un metru invizibil. Lecție de ospitalitate și bunăvoință ceea ce urmează! Ia ascultați!
Avem de-a face cu un meseriaș aparte al județului Buzău. În mai 2019, Consiliul Județean Buzău a găzduit un summit european pe probleme economice. Vizita delegațiilor din statele membre ale UE a fost atent pregătită de către specialiștii CJB astfel încât să fie prezentate deopotrivă valorile și patrimoniul buzoian, dar și produse din arealul nostru. Cu această ocazie, povestește nea Bubă, pe numele lui Gheorghe Vasile, și el a fost solicitat să-și aducă aportul în confecționarea unei lucrări imense din lemn sub forma unei linguri stilizate.
Râdem sau nu, ideea ca nea Bubă să fie propus pentru patrimoniu uman viu al UNESCO nu trebuie să fie consideratî una exagerată.
Gheorghe Vasile din satul Sările, comuna Bisoca locuiește într-un areal ce va deveni în scurtă vreme patrimoniu natural al UNESCO pentru că face parte din Geoparcul Ținutul Buzăului, de ce nu și oamenii de valoare aparte să devină simboluri, modele? Ascultăm!
Pe nea Bubă l-am întâlnit la gata două luni după documentare la ușile unui market rural. Vindea câteva linguri atât de bine finisate, atât de curate cum nu găsești în târgurile în care el nu are loc. O lingură din lemn produsă în zona Harghitei costă de la 5 lei în sus. Nea Bubă este fericit dacă primește 2-3 lei, deși nici mai mult nu ar fi o avere!
Lingura de lemn ne însoțește în viață, este naturală, că, de, tot căutăm în fel și chip ce este natural! Este o nuanță a istoriei și spiritualității, pentru că deși modernismul arată alte valori, când doi tineri se căsătoresc tot de la lingură din lemn și strachină încep. Și nu este un eufemism. De la lingură încep toate! Ea este elegantă, așa cum o meșterește nea Bubă din favela Sările! Fiecare lingură din lemn are suflet, este puternică și îndură căldura indiferent în ce vas o folosim, dar mai ales nu schimbă gustul mâncării și are o culoare unică! Cu căușul sau găvanul, acea jumătate de ou a lingurii din lemn ne hrănim, ceea ce face din rudar un român aparte al lumii moderne. Nea Bubă este el însuși o poveste despre început și poate nu și despre finalul rudarilor din Munții Buzăului, deși aici, în satul cu tradiție azi este ultimul rudarcare pune mâna pe lemn și-i dă viață.
Se spune că lingura din lemn nu trebuie împrumutată, de aceea țăranii știau bine care a cărui copil este fiecare lingură, care a mamei și care a tatălui. Ar fi multe de zis despre banala lingură de lemn pusă la colțul lumii moderne și deranjată mai ales când moșii cer pomană!
Civilizat și cu bună știință, bătrânul lingurar din favelă a așezat toate lingurile cu căușul în sus – invitație discretă nu la a mânca, ci la a cumpăra un obiect ce se află în patrimoniul național, dar care nu a picat niciodată în derizoriu în patria noastră!
Eliza Catargiu, rudarii Bisocii și petrolul din munți
Facem puțină vorbire despre rudari pentru că istoricul Ion Chelcea în lucrarea sa Rudarii. Contribuție la o “enigmă” etnografică (București, 1943) scrie clar că în Oltenia și Muntenia acestor țigani li se spune rudari, iar în Ardeal băieși și în Moldova lingurari. Toți istoricii sunt de acord cu originea țigănească a acestor rudari, numai că în prezent ei înșiși spun că sunt get-beget români. La fel și rudarii Bisocii. Argumentul istoric este că ei nu au fost vreodată robi, ci oameni liberi.
Povestea nu o mai citesc din acest punct în cărți de istorie pentru că în vatra favelei Sările a ajuns seniorul cu păr alb, Stan Oprea care a simțit că este de datoria lui să ne vorbească aflând că presa e între case. Ascultați o bucată incredibilă de istorie despre rudarii Bisocii aduși de peste munte pentru a scoate petrol! Cercetând scrierile moderne spun cu mare curaj că nu există așa document despre rudari! Un destin frumos – de la groapa cu petrol, la linguri și viață pe sare. Minutul1 secunda 32. Ascultați!
Am aflat lucruri extraordinar de frumoase – rudarii din Sările, celebrii în Carpații de Curbură datorită marketingului de modă veche pe care îl pun în practică ori de câte ori reușesc să producă linguri, copăi chiar, fuse mai rar, palete pentru bucătărie, mai au astăzi un singur exponent, pe Gheorghe Vasile sau nea Bubă. Ultimul rudar.
Azi e zi de sărbătoare. Doar privim și ascultăm ce spune seniorul rudarilor din județul Buzău. Mâinile au săpat în lemn doar demonstrativ. La scurtă vreme după incursiunea în patria rudarilor de la Bisoca am aflat că numai la clasele I-IV plus grădiniță sunt înscriși la unitatea de învățământ din Sările 100 de copii. O comunitate despre care trebuie să știm că este una specială, iar nea Bubă e fruntea!
APLOMB
În urmă, favela. Satul acesta așa are să ne rămână în gând și suflet – o vastă așezare locuită de peste 500 de suflete. Un amfiteatru natural ce stă pe sare, zonă de o frumusețe rară! Dacă poveștile nu s-ar termina cu toții cred că am fi puțin mai liniștiți, mai avizi de cunoaștere și mai iubitori de patrie! Nea Bubă se mai zărește încă în oglinda mașinii. A rămas pe butucul său de cioplit linguri fine din lemn – el este cel care știe povestea începutului, a sfințeniei muncii pe acest pământ și ascultam mai devreme că-și dorește pentru satul său să fie cuminte. Imaginea de final este de la momentul reîntâlnirii în fața magazinului situat la trei kilometri de oraș – un domn în costum le invită pe doamnele care intră la cumpărături să-și ia o lingură de lemn pentru statornicie!
Add Comment