Argument

“Ia cu tine și inima mea!” – doamna Dogaru nu mai este…

Pentru mine, elevul de odinioară al dnei Dogaru ziua aceasta vine cu dispariția unui simbol, cu plecarea realului dascăl care a știut să învețe tânărul să țină o carte în mână, să o deschidă și după închidere să aibă câteva idei reținute pentru omul ce va fi să devină. Agerimea cuvântului, fina ironie ruptă tot din texte literare și noblețea caracterului. Peste toate, imensa pasiune pentru limba poporului din care facem parte.

Dascălul pasionat de critică literară și excelent cunoscător al literaturii române vechi, profesoara de limbă și literatură română de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Buzău, Elena Dogaru s-a stins.

Aceasta este știrea pentru masa mare de buzoieni care încă citesc presa.

Pentru mine, elevul de odinioară al dnei Dogaru ziua aceasta vine cu dispariția unui simbol, cu plecarea realului dascăl care a știut să învețe tânărul să țină o carte în mână, să o deschidă și după închidere să aibă câteva idei reținute pentru omul ce va fi să devină. Agerimea cuvântului, fina ironie ruptă tot din texte literare și noblețea caracterului. Peste toate, imensa pasiune pentru limba poporului din care facem parte.

Doamnă, vă ascult eu de data aceasta:

Știut că vă veți recunoaște câțiva în prezentarea următoare: vremea olimpiadelor școlare de limbă și literatură română însemnau o patrulare, efectiv așa era, continuă a doamnei Dogaru între clase. Ne aduna pe cei care știam a citi și comenta și ore, ore, ore și iar ore ne pregăteam pentru olimpiadă! Bine, azi uităm vreo corigență ori vreo suită de 2 și 5 la fizică pentru că doamna Rozica nu înțelegea fenomenul olimpiadei de română… Totul de atunci contează azi!

Vă aduceți aminte, dragi colegi în perioade diferite, însă toți colegi ai dnei Elena Dogaru: Florentin Popescu și Ovid Densusianu? Sau Crohmălniceanu? Erau preferații doamnei profesoare de limba și literatura română. Dar cel mai mult iubea revista liceului NĂZUINȚE în carea ea însăși, și eu, prichindelul, ne-am lansat. Doamna însă a îngrijit revista până azi.

Citesc și eu:

Când morţii sunt aşa departe


Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume – cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

                              Ovid Densusianu

Condoleanțe, Filip! Să păstrezi cărțile!

Dumnezeu să o ierte pe doamna profesoară de limbăa și literatură română Elena Dogaru!

Cum ar fi spus ea însăși: IA CU TINE ȘI INIMA MEA…

Ilinca Moise

Add Comment

lasă aici un comentariu

Mai multe articole