Bine ar fi să vă ajutați copiii să-i scrie lui Mos Crăciun pentru că magia sărbătorilor de iarnă stă în fiecare clipă ce se va scurge din 6 decembrie, când vine primul moș darnic, Moș Nicolae. și până în ziua de Crăciun.

Iată care este provocarea autorităii municipale, Primăria Buzău, pentru copii, dar și pentru părinții lor.

„Poșta lui Moș Crăciun”

Regulament

            Și anul acesta Moș Crăciun vine la Buzău și vrea să afle poveștile Crăciunului de odinioară. Cum se împodobea bradul când nu existau magazine de decorațiuni? Ce daruri se găseau în sacul Moșului? Ce bunătăți se pregăteau de sărbători? Cum se jucau copiii în zăpadă? Ca să găsească răspunsul la toate aceste întrebări, Moș Crăciun are nevoie de ajutorul vostru, dragi copii și dragi părinți. 

            Cum îl puteți ajuta? 

            Vă invităm să vorbiți cu părinții, bunicii sau orice persoană din familie sau din apropiere care vă poate povesti despre tradițiile și obiceiurile legate de Crăciun, așa cum era el în urmă cu cel puțin 20 de ani: cum se pregăteau de Crăciun, ce daruri primeau, care era atmosfera, ce amintiri au etc. Scrieți apoi o scrisoare în care îi povestiți lui Moș Crăciun ce lucruri interesante ați descoperit și cum percepeți această sărbătoare azi. 

Condițiile de participare:

  • copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani,
  • un copil se poate înscrie cu o singură scrisoare,
  • copiii care încă nu știu să scrie, pot fi ajutați de părinți pentru redactarea scrisorii,
  • scrisoarea trebuie să se încadreze în tema evenimentului, #Crăciunuldeodinioară, și să nu depășească 1 pagină tip A4, 
  • scrisoarea trebuie introdusă într-un plic, care va conține numele și prenumele copilului, și numărul de telefon al părinților sau al unei persoane de contact,
  • scrisorile trebuie depuse într-una dintre cele trei cutii poștale ale lui Moș Crăciun, în perioada 6-18 decembrie 2021. Cutiile poștale sunt amplasate astfel:
  • Parcul Marghiloman – Foișorul de lângă Vila Albatros
  • Parcul Crâng – lângă căsuța lui Moș Crăciun, zona Obelisc
  • Piața Dacia – în fața bradului de Crăciun

            Moș Crăciun va citi cele mai frumoase scrisori în cadrul unor sesiuni live, transmise pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”, în perioada 20-23 decembrie 2021, la orele 19.00.

            Toate scrisorile care respectă condițiile de participare descrise mai sus, vor primi un cadou din partea Moșului. Cadourile se vor ridica personal, în perioada 21-23 decembrie, orele 9.00-20.00 și, respectiv, 24 decembrie, orele 9.00-12.00, la Vila Albatros, în urma unui tabel nominal, ce va fi anunțat la finalul fiecărei sesiuni live. Pentru identificare, copilul însoțit de un adult, va prezenta o copie după certificatul de naștere.

Articolul precedentTezaurul de la Pietroasele văzut azi, la Madrid, de 28.000 de vizitatori
Articolul următorProvocare foto – cum arăta Crăciunul de odinioară?