●11 dintre cele 57 de atacuri ale ursului din lunile scurse din 2021 au avut loc în sate ale comunei Bisoca.

●De asemenea, cel de-al 24-lea atac de lup din județul Buzău, din noaptea de 26 spre 27 septembrie 2021 a avut loc tot la Bisoca, în satul Pleși.

●Acestea sunt însă atacuri soldate cu întrunirea comisiei speciale care analizează pagubele produse de animalel sălbatice și nu realitatea, adică nu este numărul real de atacuri careau avut loc în zonă.

●Comisia de evaluare a pagubelor a fost miercuri la Biscoa, însă oamenii spun că nu mai au nici o nădejde! Astăzi au raportat noi atacuri.

Lup la 1.000 de metri, aspect obișnuit potrivit specie, dar extrem de rar văzut de către oameni

Cum vine acest lucru? Explicăm imediat. Specialiștii din domeniul cunoașterii obiceiurilor și al comportamentului animalelor sălbatice spun că nu este un aspect neobișnuit ca lupul să viețuiască în zonele de deal și de munte. Cu totul exceptional, lupul poate fi întâlnit și la șes, arată cei care fie monitorizează lupul ca specie protejată, fie fotografiază animalele sălbatice pentru diversele scopuri de prezentare didactică și nu numai. Noi suntem jurnaliști și nu ne erijăm nicidecum în specialiști, tocmai de aceea vă atașăm imediat documentul ofical care explică de ce lupul este animal protejat în România:

http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2018-04-17_Anexa%20Plan%20National%20de%20Actiune%20pentru%20lup_Canis%20lupus.pdf?fbclid=IwAR3QAClI_Soxl8xkh-Vc_220iv1xKQWlyVDmbfZe5h3afa9qYOUzvRLRTxk.

Mai departe spunem ceea ce se întâmplă realmente în comunitatea Bisoca. Dacă până zilele trecute știam că este comuna cea mai terorizată de urs, din județul Buzău, acum aflăm că un lup și o lupoaică fac dese drumuri în gospodăriile din satul Pleși. Animalele sălbatice nu pleacă fără să producă victim din rândul suratelor domestice. Numeroase sunt vizitele lupilor, însă nu toți gospodarii fac sesizare oficială. Spre exemplu, unui localnic din Pleși, lupii i-au mâncat 20 de miei direct de pe poiană.

Totuși, spune primarul Florin Stemate, luni a fost solicitată la fața loculiui comisia pentru evaluarea pagubelor care s-a întrunit pe 28 septembrie la Bisoca în cazul atacului unui lup. Ascultăm!

Așadar, oamenii spun că lup nu au mai văzut în zonă de ani buni, iar ursul are acum cartier general în Coita-Lacurile.

Lup, la 17 km de Buzău

Pentru o imagine relevantă, preluăm informații din statistica județeană pusă la dispoziție de către conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Buzău și care arată că 20 de commune de deal și de munte din județ sunt vizate de atacurile masive ale ursului și lupului.

L-am auzit mai sus pe Dragoș Ștefănescu, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Buzău care spune clar că atacul lupului are loc în numeroase zone ale teritoriului. Din înșiruirea de constatări oficiale face notă separată zona Cernătești situată la doar 20 minute de orașul reședință de județ, Buzăul. Atacul s-a produs pe 10 mai 2021 și s-a soldat cu omorârea a 11 oi.

Nu este o noutate, spune Dragoș Ștefănescu, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău. Și la fel este și noua legislație privind acționarea asupra acestor sălbăticiuni care provoacă pagube omului sau chiar îl atacă.

Adică, spune Ștefănescu, legislația de modă nouă semnată de actualul ministru al Mediului Tanczos Barna îi ține tot în așteptare deopotrivă pe păgubiți, pe vânători, dar și autoritatea locală.

APLOMB

Lupul atacă în mod continuu din luna aprilie a acestui an. Ursul, din martie.

Se pare că undeva, într-un sat de munte al Buzăului, o familie îngrijește un bătrân care ar fi paralizat de frica ursului cu care s-a trezit în curte.

În timp ce autoritățile cer mai departe hârtii, hârtii, hârtii, buzoienii din 20 de comune renunță la obiceiuri străvechi precum culesul ciupercilor de pădure, al fructelor de pădure, să-și mai aducă lemne de foc cu căruța sau să-și igienizeze poienile montane la final de sezon agricol. De frica animalelor sălbatice. Mai mult, sunt cazuri în care oamenii decid să-și părăsească inclusiv locuința de o viață.

Îi pasă cuiva și de scena socială, căci aceea politică ne ocupă și mic dejun, și prânz, și cină?

Articolul precedentAPĂSARE
Articolul următorAmploarea POIM