Fără eforturi administrative, propuneri publice sau solicitări scrise, tradiționala fasole cu cârnați servită buzoienilor de către autoritățile județene pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, nu face parte anul acesta din programul manifestărilor locale.

Pandemia de COVID-19 impune această măsură pe care a explicat-o astăzi, imediat după votarea bugetului pentru acest eveniment în plenul Consiliului Județean Buzău, președintele Petre Emanoil Neagu. Ascultăm opinia președintelui cu detaliile necesare!

Consilierii județeni au votat așadar astăzi alocarea a 220.000 de lei pentru activități de omagiere a Zilei Naționale a României și la Buzău, a sărbătorilor de iarnă. În același timp, deliberativul buzoian alocă 10.000 de lei, o altă tradiție a Buzăului, pentru editarea numărului 29 al Revistei Străjer în Calea Furtunilor. Alte 25.000 de lei merg pentru organizarea concursului de istorie 1 Decembrie – Ziua Națională a României.

Articolul precedentLaborator medical mobil în Piața Dacia – servicii gratuite pentru buzoieni
Articolul următorOrașul Buzău va avea un nou regulament pentru serviciul de salubrizare