De la ora 11, pe 29 iunie 2022, consilierii județeni revin în Sala Gh. Filipescu a deliberativului buzoian pentru a aproba reluarea procedurii de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii a serviciului public de transport de persoane prin curse regulate la nivelul județului Buzău.

Potrvit proiectului de hotărâre nr. 161/2022, noul regulment va fi valabil din 2023 și până în 2028. În același timp, în cadrul ședinței extraordinare scurte, cu doar un singur proiect de hotărâre de CJ pe ordinea de zi, adică acesta, se modifică și documentația de atribuire a procedurii.

Referatul proiectul îi aparține vicepreședintelui CJ Adrian Robert Petre și are la bază dispoziția președntelui Petre Emanoil Neagu din 24 iunie 2022 prin care se anula procedura de achiziție sectorială.

L-am întrebat pe vicepreședintele Petre, de fapt ce înseamnă modificarea prezentului proiect https://cjbuzau.ro/wp-content/uploads/2022/06/Proiect-161.pdf . Acesta a precizat că regulamentul prevede de fapt actualizarea prețului motorinei, în 2021 acesta fiind 5 lei, în prezent se trece la 10 lei/litru. Se dă din nou drumul la licitație și sperăm să terminăm până în decembrie 2022, dacă nu, mai prelungim!, a precizat vicepreședintele Petre.

Articolul precedentProiectul MERITAS- o meserie pentru fiecare elev
Articolul următorO lună și e gata de dat spre folosința a 15.000 de locuitori!