“Ziua porților deschise”

Compania de Apă Buzău demarează un Proiect de educație urbană denumit “Ziua Porților Deschise” având ca scop conștientizarea și educarea copiilor de toate vârstele privind protejarea mediului înconjurător cât și importanța acțiunilor pe care le întreprindem zilnic.

Prima vizită din cadrul Proiectului s-a desfășurat miercuri 30 iunie 2021 împreună cu elevii clasei a X a de la Liceul de Meserii și Servicii Buzău, specializare Protecția Mediului, la unul dintre cele mai importante obiective ale Companiei de Apă, respectiv Stația de Epurare a Apelor Uzate din Buzău. Aceștia au fost însoțiți de doamna profesor Lință Ionelia.

Aceștia au fost întâmpinați, în cadrul Stației de Epurare a Apelor Uzate, de colega noastră Florina Năstase, Responsabil sector tratare ape uzate din Compania de apa Buzau, care le-a explicat, pe baza unei prezentări Power Point, tehnologia și principiile de funcționare ale stației, după care i-a condus pe teren, pentru a le arata fiecare etapă prin care trece apa, de la colectare, tratare și până la deversarea în Râul Buzău, lucru care a contribuit la clarificarea procesului de tratare a apei uzate.

In discutia de la finalul vizitei, elevii s-au aratat extrem de încântați de experiența la care au luat parte, de faptul că au dobândit cunoștințe referitoare la procesul de epurare al apelor uzate, dorind ca pe viitor să fie implicați în mai multe proiecte similare.

DEPARTAMENT DEZVOLTARE COMERCIALĂ

Articolul precedentJazz, duminica, în Parcul Marghiloman
Articolul următorPe 14 iulie, Buzăul spune primul DA pentru referendum