Stiti verile acelea lungi cu vacante la bunici? Acelea care astazi par a fi exceptii, nicidecum un obisnuit pentru copiii high-tech din prezent? Incepeau cu pastaile care prindeau sa se faca pe arac fix pe la sfarsit de iunie – inceput de iulie, continuau cu ciresele, zmeura, prunele si fanul si se terminau cu caratul fanului acasa. Muntenii nu stiu sa se odihneasca vreodata! Si in zilele acelea de asteptare a ceva nou sau poate ceva dinamic care sa dezmorteasca tihna in care ne era permis sa crestem si sa ne dezvoltam pe drumul ce leaga ultimul sat de munte din judetul Buzau inainte de Vrancea, satul Focului Viu, doar il zareai, nicidecum nu-i auzeai pasii preotului Ion Rosioru. Zile bune i-am urmarit silueta urcand spre casele oamenilor fara a intra cumva in vorba cu el. Mai apoi curiozitatea ne ducea pana spre gardul dinspre drum si ii raspundeam parintelui la salut. Putine zile au trecut pana la prima conversatie pentru ca stia el parintele cat de buna este comunicarea chiar si cu copiii! De aici a inceput efectiv marea prezentare a lumii cartilor citite si musai care trebuie citite. Ii spuneam bunicii ca am vorbit cu parintele si ne certa amarnic cum de-am indraznit, insa parintele isi oprea pasii pe canapeaua din drum si ne intreba intai despre viata de la oras si mai apoi ce citim.
O vreme buna, mai apoi, parintele Rosioru a fost preotul din povestirile satenilor, cunoscutilor sau ale oamenilor ajunsi la mare cumpana in viata. In mod intamplator mai ales sau la revenirea in satul copilariei aflam ce mai face parintele care alunga stihiile si care ii invata pe oameni sa gandeasca pozitiv, sa traiasca frumos si sa puna gandul cel bun inaintea altuia care ii dadea boala necrutatoare. Nu am sa scriu in detaliu despre cel mai mare merit al omului atat de iubit de Dumnezeu pentru ca i-a dat puterea sa vindece suflete, nu unul-doua-trei, ci mii, zeci de mii de suflete! Era coada la biserica in care slujea parintele Rosioru! Doar el si muritorul suferind stiau povara vietii si asa a fost pana in urma cu cateva zile cand parintele a predat cheile propriei vieti!
Tocmai pentru ca au existat verile cu vacante la bunici l-am cunoscut pe acest prieten al sotului si tatalui meu. Si poate pentru ca fascinatia a pornit din lumina aceea realmente permanenta si puternica din ochii preotului Rosioru, mi-au ramas si povestirile oamenilor, dar mai ales imaginile catorva slujbe speciale. Pe acelea le-am descris in primele mele reportaje de jurnalist! Lansarea. Ele erau asteptate in fiecare zi de miercuri de buzoieni in fata chioscurilor de ziare cum astazi nu se mai poate intampla!
Si nu aceste momente speciale si interzise in sanul bisericii, sa le numesc in mod clar exorcizari, mi-au retinut peste timp atentia, ci ceea ce se intampla dupa fiecare slujba: un preot epuizat fizic isi cauta putere cu ochii spre cer! Putere i-au dat copiii pe care i-a lasat acum sa-i duca mai departe harul, dar si vindecarea!
Spiritualitatea buzoiana insa trebuie sa consemneze in tomurile sale plecarea preotului Ion Rosioru in lumea celor drepti! Pus la colt in mod nedrept si fortat sa-si impartaseasca si stiinta, dar mai ales harul in cadru cat mai restrans, preotul acesta este exemplul clar al manierei ocrotitoare, desavarsite, mangaietoare si de biruinta asupra raului pe care putini preoti din prezent si-o pot asuma, ce sa mai spun de dus in realitate! Iar azi, oamenii au nevoie de preoti care sa vindece cu cuvantul! Cu rugaciunea si credinta a alungat stihii, iar sufletul propriu i s-a ghemuit de suferinta pentru ca in cele din urma sa se inchida de tot si sa plece!
Masura lui Dumnezeu o primim dincolo de noi! Parinte Ion Rosioru, as aduna in putine cuvinte multumirile unei lumi mici pe care ai facut-o bine, dar nu ar fi de ajuns!
Drum lin si povata pentru ingerii care iti lumineaza calea!
L-am cunoscut bine pe părintele Ion Roșioru. Mi-a fost părinte duhovnicesc. L-am iubit și îl voi iubi ca pe părinții mei. Mă bucur pentru cuvintele frumoase pe care le-ai spus despre neobositul pastor de suflete.
Cu respect Pr. Claudiu Panait