Primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru le urează celor peste 15.000 de locuitori ca Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului să aducă în casa fiecăruia sănătate, încredere și bucuria de a-i avea pe cei dragi sufletului aproape! Crăciun binecuvântat!
Mărăcineni este o comună ce se dezvoltă pe paliere diverse – infrastructură rutieră, socială și educațională, investiții majore pentru ca ritmul vieții socio-economice să crească precum numărul de autorizații de construcție date într-un an calendaristic pentru oricare dintre satele Mărăcineniului!
2022 a fost anul determinant pentru finalizarea canalizării începută în urmă cu 10 ani! Sunt racordate toate casele de pe străzile așa-zise mai vechi, urmează străzile noi ale comunei care acum au doar câteva gospodării! În același timp, comuna etalon de lângă orașul Buzău are terminate casele praznicale de pe lângă biserici, un teren de sport la start, transformarea consumului public de energie din unul moderat în unul smart, iar pentru cea mai mare dintre școli este așteptată haină nouă!
Proiecte scrise și puse cap la cap de angajați ai Primăriei Mărăcineni în colaborare strânsă cu primarul Constantin Dumitru care spune așa despre comunitatea pe care o conduce.
Lipită de orașul Buzău, comuna la care stau ațintiți nenumărați ochi din variate domenii ale vieții socio-economice județene și naționale, termină anul 2022 cu o istorie scrisă chiar pentru România toată!
La Mărăcineni, pe 9 mai 2022 a avut loc a doua mare subtraversare din țară a unei rețele de alimentare cu gaze naturale – 820 de metri pe sub râul Buzău dinspre Vernești până la ieșirea din satul Potoceni, spre DJ 203K Mărăcineni-Lopătari! Istorie! Parte a celui mai mare proiect din sud-estul țării și care vizează alimentarea cu gaze naturale a unei comunități. Oamenii locului spun că acesta este țelul tuturor – gaze în Mărăcineni!
Mărăcineni intră în 2023 cu speranța că decembrie va însemna foc la aragaz din sistemul national de alimentare cu gaze naturale! Speranțe reieșite din realizarea lui 2022 – stația de reglare-măsurare există deja pe teritoriul Mărăcineniului, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată de când se dorește racordarea la rețeaua națională!
Sărbători în pace și binecuvântare!
Add Comment