In zile precum aceasta imi vine sa sarut steagul tarii! Si as mai spune eu din cat suflet am ca tare sunt mandra ca de undeva dintre noi inca rasar romani care ne fac cinste, care ma conving pe mine cea lipsita de patriotism deplin sa sarut steagul! Si nu asa de fala, ci musai cu responsabilitate! Nu ma ridica nimeni in slavi astazi cu grade sau premii, ci asist eu la o demonstratie de romanism pur scrisa din bunavointa, pasiune si dorinta de a uni o comunitate mica de munte. Si, la final de poveste, se poate spune ca intreg orasul Nehoiu ar putea sa intre pe acelasi calapod al prieteniei, redescoperirii unei traditii a muncitorilor de la padure adusa in prezentul modern.
Mai este si altceva. E ziua bucuriei! Mai mare bucurie jurnalistica poate ca peste mult timp ne va fi dat sa intalnim si mai apoi sa povestim aici, in paginile acestui ziar! Reportajul cu numarul 100 al buzaulinreportaje.ro este unul temeinic muncit si are efecte sociale nemaipomenit de frumoase! Prezinta romani de asezat pe diploma de bunatate, recunostinta si solidaritate si aduce in atentie un primar tanar care stie sa contribuie la unitatea locuitorilor sai.
As vrea sa strig in gura mare ceea ce ne prezentau germanii prin 2007, la cursuri in Berlin: presa are in primul rand responsabilitate sociala! Se implica astfel incat o masa de oameni sa primeasca raspuns corect la solicitarea formulata sau ajutor ori sa fie ghidata cu raspunsuri de la autoritatile in domeniu in rezolvarea propriei dificultati! Da, exista si in judetul Buzau presa care se implica social, iar efectele reportajelor din ziarul nostru sunt din ce in ce mai vizibile.
Si, haideti sa va aduc aminte! Pe 10 octombrie 2019 scriam https://buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-special/satul-popicareselor/. Daca nu dati click sa cititi zic sa va fac eu sumarul: in drumul sau, jurnalistul de teren a identificat in satul Chirlesti poate cel mai important nucleu de femei care joaca popice, cel mai important chiar din Romania pentru ca avem de-a face cu destule doamne care imbina forta cu rezistenta si arunca bila de popice pe o pista destinata doar lor, doamnelor. In reportaj descriem starea de mare bucurie a popicareselor din Chirlesti, orasul Nehoiu, de a merge la pista amenajata de oameni cu suportul conducerii primariei din urbe reprezentata prin primarul Ionut Milea. Doamnele fac gogosi si cafea si se relaxeaza uneori cateva ore jucand popice! Un sport care uneste societatea, dar mai ales pastreaza traditia orasului ce s-a dezvoltat pe o industrie, cea a exploatarii lemnului, iar muncitorii forestieri jucau popice pentru a-si omori timpul departe de casa. La momentul scrierii acestui reportaj va promiteam implicare sociala din partea noastra ca jurnalisti, insa daca nu am fi gasit deschidere la primarul Ionut Milea, dar si la presedintele Federatiei Romane de Popice, sportiva Mariana Popescu, demersul nu ar fi putut sa aiba loc.
Romani de dat exemplu
Asa ca pe 21 noiembrie am urcat cu presedintele si secretarul general al FRP, iar amfitrioni ne-au
fost primarul Ionut Milea si popicaresele din Chirlesti! Ia sa vedeti cum dintr-o vorba a iesit un real sprijin pentru o comunitate. Este reportajul romanilor de dat exemplu de Ziua Nationala si argumentez cu multele calitati ale muntenilor din aceasta parte a judetului Buzau. Nu am vrea sa comparam, insa daca situatia ar fi fost in multe alte parti ale judetului Buzau, primarii ar fi avut “dureri de burta”, stiti o suferinta grea a unor edili cand nu vor sa se implice nicicum. La Nehoiu insa, primarul a pledat pentru sprijinirea comunitatii Chirlesti inca de la prima idee ca Mariana Popescu, presedintele Federatiei sa vina sus, La Nehoiu, pe pista de popice.
La inceput de octombrie aflam de la popicaresele din Chirlesti ca pista pe care ele joaca nu este acoperita decat intr-o mica parte, iar setul de popice cu care joaca este atat de vechi incat am plecat din sat cu amaraciunea cea mai mare. L-am provocat atunci pe tanarul primar al orasului Nehoiu sa facem ceva constructiv pentru femeile, dar si pentru barbatii – pentru ca si ei au propria pista de joc – care joaca popice in primul sat din oras. Pai, o data batuta palma am contactat-o pe Mariana Popescu, presedinta Federatiei Romane de Popice si i-am spus cu entuziasmul momentului ceea ce am descoperit intr-un sat de munte.
Imi aduc clar aminte reactia: asa renasc popicele!
Si pentru ca a venit si cel de-al doilea sprijin am asteptat momentul ca Mariana Popescu sa poata veni la Nehoiu! Si a fost in partea a doua din noiembrie. Inainte este musai nevoie sa va spun ca sportiva care conduce FRP a jucat popice 22 de ani. Are titlu de campioana in fiecare an in care a jucat popice. A fost antrenata si i-a devenit mentor Crista Szocs in anul 1985. FRP a fost infiintata in 1935, iar un an mai tarziu s-a afliat la Federatia Internationala de Popice. In prezent, in Romania exista sali moderne si noi de popice, spre exemplu la Talmaciu, dar si la Ploiesti si in alte orase ale tarii, iar sportivii afiliati cluburilor participa la campionate nationale si internationale, inclusiv mondiale. Pana in 2015, Romania avea 100 de medaliati internationali, insa dupa acest an popicele a renascut in tara noastra si, spune Mariana Popescu, de cand sunt eu la Federatie cred ca intr-un singur an nu am avut medalii la Campionatele Mondiale. Jocul clasic de popice are 120 de lansari pe patru piste, cate 30 pe fiecare pista, insa acest joc a cunoscut diversificare in timp. Mariana Popescu conduce si sectia de sah a CSM Bucuresti, si, personal, in cei 22 de ani de participare la competitiile de popice din lume a cucerit 30 de medalii. Sa stiti ca si judetul Buzau a avut sportive de elita nationala, doua dintre popicaresele ultimilor 30 de ani au facut parte din lotul Romaniei chiar. Numai ca noi, la Buzau nu prea mai avem specialisti in istoria sportului buzoian dupa ce Mircea Chisling s-a retras din viata publica si detalii efectiv nu am avut de la cine sa primesc. In planul de dezvoltare al orasului Buzau scrie negru pe alb ca in perioada imediata vor fi construite trei sali de popice in urbe.
Asadar, desi stropeste bine de sus, cum zice unul dintre domnii cu care ajungem la pista de popice pe care joaca doamnele, trecem linia de cale ferata a Nehoiasului cel molcom care se
unduieste prin Muntii Buzaului pana la intrarea in orasul Buzau, si tragem bine cu ochiul intai la atmosfera pregatita de localnice. Si nu cumva sa spuneti ca asa fac romanii cand au musafiri! Ei, nu ingadui nicicum ideea aceasta pentru ca la inceput de octombrie popicaresle spuneau ca asa se pregatesc ele cand se intalnesc la pista: fac gogosi calde, cafea calda si sucuri plus fructe. Pe toate le vedem si astazi asezate frumos la capat de pista pe o masuta. Atmosfera este calda, relaxanta, dar si de asteptare. Sunt la popicarie doar o parte dintre jucatorii din sat. Multi au locuri de munca inca, altii au dat o fuga si la slujba de la biserica pentru ca e zi de sarbatoare crestin-ortodoxa. Toti primesc strainii cu zambet deschis si, va spuneam cu asteptari pentru ca popicaresele joaca acum cu un set de popice si bile extrem, dar extrem de vechi si nimeni nu a catadicsit sa se lepede de setul in plus din debara si sa le trimita la Chirlesti.
Mariana Popescu nu lasa suflarea adunata la popicarie sa astepte si scoate din cutii doua bile nou-noute. Un gest impresionant care m-a facut sa ma gandesc multa vreme ce inseamna pasiunea: doamna Gabi, sufletul popicareselor din Chirlesti saruta una dintre bile.
Si incet-incet, vizita Marianei Popescu, presedinta FRP a devenit una de antrenament. Doamna de la Bucuresti, sportiva de elita mondiala a acestui sport le explica extrem de tacticos doamnelor cum trebuie aruncata bila, ce pozitie trebuie sa aiba corpul si ce forta trebuie sa dezvolte mana ca bila sa loveasca popicele din cap de pista.
Primarul Milea: Imi aduc si eu contributia la pastrarea acestui sport
Si se inteteste jocul. Peste avalansa de intrebari si explicatii despre popice se impune o voce. O doamna trecuta bine de 60 de ani vine iute pe cararea dintre calea ferata si popicarie cu un cos: asteptati-ma si pe mine! Se aude de departe. Femeia gafaie de la atata iuteala a pasului. A durat ceva pana a facut gogosile si ii pare si rau si bine, dar a vrut sa fie calde pentru oaspetii veniti de pe drum. Este doamna Axinte, una dintre senioarele clubului ad-hoc de popice din Chirlesti. Imbratiseaza pe toata lumea straina de satul ei si ii rad ochii imediat ce vede bilele noi de popice. Pune mana pe una cat sa creada ca e veritabila.
Da sa o rostogoleasca, insa se opreste pentru ca il vede prima pe primarul orasului Nehoiu care vine la pista de popice sa salute oaspetii de la Bucuresti, de la Federatia Romana de Popice. Ionut Milea vede bucuria satenilor din Chirlesti care in fiecare zi de sarbatoare se aduna la popicarie si da asigurari ca va face pana la sarbatorile de iarna din 2019 ceea ce asteapta popicaresele: va coordona acoperirea pistei de popice pe care joaca femeile.
Nici nu sta pe ganduri primarul si arunca o bila, asa ca in copilarie cand mergea la pistele existente inca in multe locuri din orasul Nehoiu. Diferenta este ca aici la Chrilesti sunt cei mai multi jucatori uniti care chiar se aduna sa joace in mod frecvent. Ca tot am desfasuratorul evenimentelor de pe 1 decembrie in minte as zice asa: stiti cum poate fi aplaudat un primar la scena deschisa? Adica, fara regie, fara agitator din rand, ci pur si simplu pentru ca este unul de-al lor, ca intra in comunitatea aceasta fara sa fie nevoie de aprobari, ci doar pentru ca el insusi simte. Ia ascultati, va rog ce inseamna aplauze la scena deschisa pentru cel mai tanar primar de oras din judetul Buzau!
Lasam o parte dintre jucatori la pista pe care joaca doamnele si mergem la cea a barbatilor care are si tabela pentru inscrierea scorului pe echipe, dar si toata lungimea pe care aluneca bila este acoperita. Noroc! Imi zise una dintre doamnele care a mers cei vreo 50 de metri dintre cele doua piste impreuna cu Mariana Popescu, presedintele FRP. Oricum, ramane cuvantul dat de primarul orasului Nehoiu ca minim zona in care popicarul aseaza popicele sa fie acoperita pana la sosirea sarbatorilor de iarna din 2019! Vom tine aproape de comunitate si asa cum am reusit sa ducem la Chirlesti un presedinte de Federatie Romana, asa va vom instiinta si pe dvs. daca s-a implinit sau nu si partea a treia de promisiune!
De pe pista, la primarie
Gazda de astazi, primarul Ionut Milea ii invita pe Mariana Popescu, presedintele Federatiei Romane de Popice si pe secretarul general al acesteia, Ioan Stamatescu la primaria urbei de munte care detine inca aceasta traditie a unui sport national: popicele.
In acest caz, o intreb pe Mariana Popescu, spunand in acest fel si nota de final cum a gasit comunitatea de popicarese din Chirlesti careia i-a adus doua bile noi de popice si un proiect pe care il poate aplica in mod real conducerea din Nehoiu, plus promisiunea ca va trimite si regulament de joc si set complet de popice si bile. Ehei!
Surpriza vine atunci cand presedinta FRP aduce in atentie continuarea sprijinirii popicareselor si sustine dezvoltarea acestui sport in orasul Nehoiu care poate avea primul club de popice din perioada moderna a judetului Buzau si, implicit asociatia judeteana de popice. V-as ruga, ca atunci cand ascultati insertul audio sa dati atentia cuvenita doamnei Lucica Axinte, popicareasa din Chirlesti care a venit la pista cu cosul cu gogosi calde. Intreg reportajul meu se axeaza pe ceea ce spune ea imediat, cam pe la mijloc de insert. Si aduna in voce si demnitate, si pasiune, si omenie, si responsabilitate pentru generatiile de nepoti care trebuie sa prinda drag de popice!
In mod clar, fenomenul Chrilesti arata ca popicele ca sport se dezvolta in Romania, tara celor 32 de cluburi de popice si a unei infrastructuri specifice moderne!
Succes, Nehoiu!
Nu am cum sa nu spun asa! Pasiunea cu care doamna Gabi Sbarcea vorbeste despre popice, ochii zambitori ai fetitei de 12 ani care arunca bila cu mana stanga si entuziasmul senioarei Axinte cand vine la pista de popice ce sunt? Cateva forme de traire care ii tin pe acesti romani strans legati de Chirlesti si orasul Nehoiu, fapt pentru ca noi, buzaulinreportaje.ro am facut acest demers de a merge cu un presedinte de federatie romana de sport la ei acasa! Sunt romanii frumosi, dascali ai lectiilor despre bucuria de a fi aici, in tara noastra, cei mai uniti, stapani pe comunitatile din care facem parte si solidari in orice situatie cu semenii din acestea. Mai mult, sunt artizanii promovarii unui sport pe care Romania l-a etichetat ca fiind national, i-a infiintat si federatie si ii aloca anual un campionat national! Daca ma gandesc bine, primarul Ionut Milea spunea la un moment dat de ce nu si la noi?, in sensul ca aici, sus la munte, unde este nucleul cel mai condensat de jucatori sa fie asociatia judeteana de popice din judetul Buzau. Mai mult, primarul orasului Nehoiu tine la purtator si un proiect in care scrie clar ca ar putea fi construita sala complexa de sport cu piste moderne de popice la Nehoiu, mai exact poate chiar la Chirlesti.
Hai, strangeti si dvs. steagul la piept de astazi si pana pe 1 Decembrie! Simtiti romaneste si luati exemplul de la Chirlestii Nehoiului: Romania poate dezveli variate fatete ale iubirii fata de tara! In fiecare sta particica aceea care ne spune sa ramanem aici cu speranta mereu la loc de cinste ca doar de noi depinde cat de bine ne este, cu cine ne putem bucura de viata, la cine putem apela cand greutatile ne incearca si mai ales cui sa spunem ca ziua de maine este si pentru noi!? Dupa 1 Decembrie, cand e ziua noastra a tuturor, urcati la Chirlesti si strigati la primele case din sat: popicaresele va arata si unde este pista de popice, dar va pot deveni rapid romani de dat exemplu!
Add Comment